Da sau Nu

Azi am distrus o romaniţă cu Da sau Nu, ca răspund la decizia pe care am luat-o. Nu mi s-a mai părut la fel de incitant ca atunci când făceam asta în copilărie. Are şi maturizarea farmecul ei- acela că nu trebuie să-ţi doreşti să fii mare, ca să faci ce vrei. Pentru asta însă, trebuie să încetăm să ne purtăm ca nişte copii.

I ♥ Tea

Nu sunt consumatoare de cafea, deşi ador mirosul de cafea şi spuma din cănile de cappucinno. Beau cafea în momente speciale- cam de 2-3 ori pe an. În rest, ador ceaiul şi cred că mi se trage din copilărie, când ceaiul era motivul pentru care primeam şi pâine cu dulceaţă. Un alt motiv pentru care ador ceaiul, este diversitatea, dar şi dragostea mea pentru căni.

V-am spus deja despre ceaiul englezesc, cu lapte. Cel mai popular este ceaiul negru PG, cu arome mai puternice decât ceaiurile indiene, africane sau europene. M-am uitat prin magazine şi am observat că ceaiurile aromate sau fructate nu sunt atât de populare, poate şi pentru că ar fi oribile la gust, în combinaţie cu lapte.

De când am venit, cred că am băut ceai normal doar de câteva ori- în rest, îmi place să adaug cam cât două degete lapte. Pentru cei care n-au încercat niciodată, s-ar putea să sune ciudat: ceai cu lapte, dar vă sfătui să încercaţi. Aşa cum spuneam mai sus, evitaţi ceaiurile fructate şi aromate, cea mai bună alegere ar fi ceaiul verde, negru sau alb.

Englezii beau foarte mult ceai, de aceea o să găseşti cutii şi cu peste 200 de pacheţele. Şi, dacă tot mă plângeam că nu ştiu ce să colecţionez, o să mă apuc să colecţionez pliculeţe de ceai. Smells like a good id[T]ea!

Am plictisit grozav de tare spiritul de Crăciun…

Chiar dacă mâine suntem în ajunul Crăciunului nu am starea aia sărbători. Spunea ieri cineva pe Twitter că cine nu simte spiritul Crăciunului trebuie să fi avut o copilărie tare nefericită şi nu înţelegeam de ce nu se pupă asta cu realitatea mea.

În copilărie aşteptam sărbătorile de iarna aşa cum aştepţi vacanţa de vară. Secretul bucuriei de atunci consta, cred, în tentaţie, în mister, în aşteptarea aia dulce-enervantă. Pe atunci nu se vorbea de Crăciun încă din noiembrie, pe atunci nu ne întrebau părinţii ce vrem cadou. Pe atunci stăteam cuminţi lângă sobă şi învăţam colinde, iar în ajun ni se lungeau nasurile şi papilele gustative de la mirosul de cozonac făcut de mama. Continue reading

despre prieteni. Ce-i aia?

Citeam la gisellemicle despre prieteni şi mă gândeam, cât de bine era în copilărie când aveam o altă noţiune despre prietenie. Erau acele persoane cu care împărtăşeam momentele vesele, ieşeam la săniuş, la cules fructe, la jocuri care mai de care, cărora le imprumutam hainele, jucăriile, fără să aştept ceva în schimb. Prietenii erau acele persoane care mă sunau zilnic, să mă întrebe ce fac, să-mi spună care e rezolvarea la matematică, să îmi ceară o completare în oracol (caiet de anchete, cum se numeau la mine).

Aveam prieteni şi în liceu. Oameni care mă sunau, indiferent de tarif, care îmi scriau scrisori, nu mail-uri, scrisori cu suflet, unde desenau inimioare în colţ şi care mă întrebau în câteva rânduri: cum e acolo, cum te descurci, ţi-ai făcut prieteni, îţi este dor, arătându-mi constant îngrijorarea lor. Continue reading

Am alergat cu ploaia

Cui i-a fost lene să alerge pe vreme însorită, să se bucure că se poate plimba prin ploaie. Înveţi astfel că trebuie să porţi pe frunte atât truda transpiraţiei, cât şi bucuria botezului venit din cer. Toţi fugim de ceva, unii se bazează pe viteza piciorului, alţii pe cea a gândului. Sperăm să ajugem la un finiş al sufletului împăcat, unde să nu existe nici invingător, nici învins, pentru că bucuria unui suflet vine din mulţumire, nu din câştig. Din această cauză nu toţi cei care se roagă ajung să fie fericiţi, pentru că înainte de a cere, uită să mulţumească pentru ceea ce au deja.

…şi mă gândeam, în timp ce alergam, cine m-o crede nebună, fiindcă alerg pe o vreme ca asta, n-a pierdut niciodată bobocii toamna, copil fiind, cu joaca luându-se…

vom fi parinti model?

Mi-e frica pentru viitorii mei copii. Mai tineti minte cand ne spuneau parintii sa nu mancam dulciuri pentru ca o sa ne cada dintii? La cum decurg lucrurile, imi imaginez cum le vom spune copiilor nostri sa nu se drogheze ca sa nu moara. Mai tineti minte cand parintii ne spuneau sa fim atenti la semafor sau cand trecem strada pe undeva? Imi imaginez ca o sa le spun copiilor mei sa fie atenti la prietenii pe care ii vor alege, gandindu-ma la respectivii ca la niste dusmani. Cred ca parintii nostri au fost norocosi, daca e sa ne gandim la copilaria noastra si la nazbatiile noastre. In viitor, o sa fie mare lucru sa fii un parinte model, mi se pare ca situatie a iesit deja de pe fagasul normalului. Copiii uita ce e ala respect. Oare vom putea fi parinti model? Oare cum vom limita accesul la internet cand noi suntem atat de dependenti de el? Oare cum ii vom tine departe de o alimentatie nesanatoasa cand singuri suntem tentati de ambalajele colorate si fast food? Oare cum ii vom motiva sa invete, cand multi din noi vom avea o diploma si un job necaracteristic ei?

Va rog sa va ganditi la asta: “Niciun succes din viata publica nu poate compensa esecul de acasa.”

poate nu stiai?

-il iubesc pe unchiul meu pentru ca m-a urcat pe acoperisul casei cand eram mica. Pe tata il iubesc mai mult pentru ca m-a coborat de acolo.
– cand eram mica si imi cadea cate un dinte, il aruncam pe acoperis si cantam:
“cioara-cioara de la moara,
na-ti un dinte de os
si da-mi altul sanatos.
na-ti un dinte stricat
si da-mi altul mai curat.
na-ti un dinte mititel
si da-mi altul frumusel.”
Din cauza asta credeam ca ciorile se tranforma in porumbei pentru ca imi mananca dintii de pe acoperis.
– am vrut sa plec in club si am adormit asteptandu-i pe parinti sa adoarma.
– imi placea sa dorm la gradinita la somnul de dupa amiaza.
– mancam paine cu dulceata si smantana. Cand plec acasa de Paste, promit sa mai incerc.
– am plans cand Mos Craciun de la gradinita mi-a dat o papusa cu hainele lipide de corp.
– m-au inscris la scoala la varsta de 6 ani. Timp de o saptamana am plans ca vreau inapoi la gradinita. Mama a hotarat sa imi mai dea un an de copilarie si m-a retras de la scoala. Al doilea an m-am simtit ca fiind de acolo.
– toti baietii din clasa primara vroiau sa ma pupe. Indiferent ca le dadeam cate un buburnac dupa ceafa, nu se lasau niciodata. Boys!
– nu imi era mila de iepurasii care deveneau fripturica.
– in toate scenetele de la scoala am jucat rolul vulpei.
– am omorat un puisor pentru ca am insistat sa dorm cu el. N-am inteles de ce s-a chiflicit daca era atat de pufos.

mi-e dor…

garlicMi-e dor sa ma alint, sa trag pisica de coada, sa mananc dulceata din borcan si sa ma murdaresc pana la urechi. Mi-e dor sa-mi cos haine, ca dupa ce ma chinui, sa constat ca nu-mi vin si sa le descos la loc. Mi-e dor sa mananc paine cu dulceata si cu smantana, stiu ca multi din voi o sa rada. Mi-e dor sa tai parul la papusa ca dupa aia sa plang ca nu ii mai creste. Mi-e dor sa mananc cirese necoapte, daca ma gandesc…si floarea de mar tot e dulce. Mi-e dor da caut bomboanele ascunse de mama si, nu stiu cum, mereu erau la vedere, iar eu, mereu le cautam in cele mai sumbre locuri. Mi-e dor sa caut prin caietele fratilor mei [cat ma bucur ca fratele meu are virusi in momentul asta si n-o sa citeasca ce scriu] si sa gasesc biletele, desene, numere de telefon…orice secret bun e o modalitate de a primi bomboane. Mi-e dor sa ma uit la desene animate si sa stau cu inima in dinti cand Tom il prinde pe Jerry. Mi-e dor sa ma dau cu sania. Mi-e dor sa fiu copil.

Hmmm, spre incheiere, as mai trage inca o data pisica de coada 🙂