Intrebare din wordpress: “Cum să îţi programezi posturile pe blog?”

Recomand să îţi programezi posturile pe blog pentru acele zile când, de exemplu, eşti plecat, dar n-ai vrea să laşi blogul în paragină, indiferent că eşti super dependent de blogul tău sau, pur şi simplu, ai vrea ca postul respectiv să apară mai târziu, în altă zi, mai potrivită pentru ceea ce ai de zis.

Mă mai gândesc la ăştia mici, care au teme de făcut şi nu au timp să posteze dimineaţa, când e traficul mai intens pe bloguri, iar ei sunt la şcoală. Îşi pot programa posturile scrise seara pe ascuns, în timp ce se prefac că îşi fac temele. O să ataşez o imagine, ca să fie mai uşor de înţeles.

După cum se vede în imagine, în partea dreaptă ai secţiunea de programare, îţi alegi data şi ora dorită, apeşi OK şi apoi butonul “Programare”, care se generează automat în locul obişnuitului buton”Publică”.

De exemplu, acesta este un post programat. Specific asta pentru cei care nu ştiu zicala “Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.” , dar mai ales pentru cei care îşi pierd timpul cercetând cât de des, la ce oră şi cât de repede postez eu pe blog. Să nu vă mire dacă de acum înainte o să apară că scriu la 5 dimineaţa, ca să vedeţi cât de harnică pot fi când dorm.