cabral

Are Gabriela un articol pe care eu, ca “bloggerită influentă”, l-am simţit ca pe o mustrare de conştiinţă. Recunosc, n-am scris niciodată articole despre oamenii care aveau nevoie de ajutor, în sensul că n-am făcut campanii de ajutorare şi informare pentru sau despre copiii bolnavi şi care, datorită unor oameni extraordinari, printre care şi bloggeri, au primit o şansă la viaţă. Pentru asta mi-e ruşine.

Deşi postul ei se referă la bloggerii cu trafic, eu cred că fiecare din noi putem menţiona măcar despre o campanie sau alta, fără să scriem o poveste impresionantă. Înţeleg că oamenii din România sunt cu toţii necăjiţi, având fiecare sărăcia lui, dar asta nu înseamnă că nu există oameni dispuşi să ajute, chiar din puţinul lor. Toată lauda din partea mea pentru oamenii impresionaţi de cazurile de la TV, care au sărit în ajutor cu ce au putut ei, arătând că nu trebuie să ai cont în bancă ca să ajuţi pe cineva în nevoie.

Eu n-am să judec şi nici n-o să analizez cine merită sau nu. Asta rămâne la aprecierea celor cu bani, cu Dumnezeu, cu voinţă:
1.Groparu ne prezintă cazul lui Zolty.
2.Cabral ne prezintă următoarele cazuri: Anastasia, David, Bogdan, Adela, Răzvan şi Marina Denisa.
3.Reamintesc numele Fundaţiei “Save a child’s heart”, care vine în sprijinul familiilor cu copii bolnavi de inimă, aceştia pot fi operaţi gratuit în Israel.

O să închei postul cu o campanie la care sunt convinsă că puteţi contribui cu toţii, votând pentru INNA la European Music Awards.

Anastasia Lazariuc, Mama

De fiecare data cand se apropie ziua mea mi se face un dor nebun de casa, de mama, de tata, de familie si plang. Nu stiu cati din voi ma inteleg, dar de ziua mea sunt trista. Tata e primul care ma suna si imi spune cat de fericit este ca ma are, cat de fericit a fost cand m-am nascut, cum mama i-a facut cel mai frumos cadou. Radem la telefon, ne amintim lucruri frumoase, dar dupa ce inchide, plang. Si sigur plange si el, si mama. Ma vad foarte rar, mai mare de fiecare data cu cate un an, iar ei, inevitabil, mai in varsta. Ei sunt obisnuiti sa ma vada un copil, asa cum am plecat de acasa.
Am cei mai buni parinti din lume. Tot ce am mai bun, am de la ei. Gropitele de la tata le am 🙂 N-o sa le pot multumi niciodata pentru increderea oferita, pentru sprijinul lor, pentru cuvintele frumoase, pentru pachetele primite de acasa in care, mama, mereu imi pune cate ceva din sufletul ei. Nici nu conteaza ce pune acolo, dar cand primesc colet, primesc tot, pana si mirosul de acasa…I-am spus mamei de blog, in consensul urmator: ei ii place emisiunea lui Cabral, care se difuzeaza si la noi, in Republica Moldova. Cu ceva timp in urma, i-am scris un mail lui Cabral, prin care ii spuneam cam cum il “barfeste” mama. Mi-a raspuns la mail, multumindu-mi, nu stia ca emisiunea este difuzata si acasa la mine. I-am spus, printre altele, mamei de aceasta intamplare si a inceput sa planga, crezand ca, vezi Doamne, [ sa stiti ca rad si scriu, rad si plang ] fata ei vorbeste cu Cabral, cu actorul acela de la televizor…. Cred ca s-a laudat peste tot de fata ei :-j
Ii iubesc din tot sufletul meu si imi este foarte dor de ei.
Am simtit sa impartasesc asta cu voi, ca sa vedeti si latura mai sensibila a mea, dar, mai ales pentru a va motiva sa trimiteti un mesaj frumos sau sa dati un apel parintilor vostri. Pentru cei ce sa afla acasa cu parintii, spuneti mamei voastre cat de gustoasa este supa, sau cat de bine arata. Spuneti-le cat de mult ii iubiti. Mai tarziu o sa regretam toate aceste momente…