A doua şansă

Oamenii nu merită a doua şansă, când e vorba de dragoste. Aşa cred eu. Cu dragostea nu poţi să o dai în bară, decât dacă nu îţi pasă sau dacă ai impresia că ţi se cuvine, fără să oferi dragoste în schimb.

Ce să faci cu a doua şansă? Să demonstrezi ce trebuia demonstrat cu mult timp în urmă? Să repari ce ai greşit? Să te porţi la fel? Să te porţi altfel? Ca după o inundaţie; chiar şi după ce speli pereţii de mizerie, există riscul să prindă mucegai, să se desprindă varul…

Eu, dacă aş greşi într-o relaţie, n-aş mai cere a doua şansă- ştiu că trebuie să o fi primit cu mult înainte de a o cere, doar că n-am realizat. Alţii, chiar şi după ce li se dă a doua şansă, de ai impresia că o să profite, mutând munţii pentru tine, ei nu fac decât să pună şansa în buzunar, ca într-un cont fantomă, aşteptând profitul.

Când nu investeşti, nu primeşti.

Melodie furată de la justafreakingrayofsunshine

Răgaz

Unii au impresia că, după ce ţi-au dat cu şuturi, pot să vină într-o zi şi să te sărute pe frunte, doar pentru că au realizat că şi pe ei îi doare vârful piciorului. Mai au impresia că au avut dreptul la acest răgaz, doar pentru că tu iubeşti, iar aşa ceva nu se termină cu una-cu două. Când se termină însă, tot tu eşti de vină; aşa, cu sufletul plin de vânătăi şi cu fruntea sărutată… Toţi avem câte un handicap în viaţă, şchiopătăm cu inimi zdrobite, pansate cu sărutări târzii…

Până nu mai rămâne nimic

Eu nu cred că trebuie să iubeşti oamenii pentru ceea ce sunt. Imaginează-ţi numai, cum să iubeşti un om urâcios la suflet? Sau un egoist, sau un zgârcit, sau un antisocial? Te schimbi- ca să îi fii pe plac, fiindcă ai impresia aceasta, că trebuie să îl iubeşti aşa cum este, chiar dacă te face să te simţi prost, nesigur, urât. O fi dragoste asta sau “nu ştiu ce să fac cu viaţa mea?”

Gelozia lor te transformă într-un fricos, neîncrezător nici în tine, nici în celălalt. Minciuna lor te transformă într-un nepăsător, dacă nu chiar într-un alt mincinos. Perfecţiunea lor te transformă într-un handicapat fără acte, fără leac- mereu incapabil de ceva, niciodată bun, niciodată frumos, niciodată perfect.

Eu nu vreau ca oamenii să mă iubească pentru ceea ce sunt. Eu sunt nimic fără ceilalţi; nu pot să râd, nu pot să visez, nu pot să mă îmbrac frumos, nu pot să gătesc, nu pot să cumpăr cadouri. Eu trebuie să mă completez cu celălalt, că doar pentru asta sunt relaţiile- nu pentru ca eu să iubesc tot, el să iubească tot, dar nimic să nu ne lege.

Eu iubesc oamenii şi pentru ceea ce sunt, şi pentru ceea ce nu sunt, dar mi-aş dori să fie. Îi iubesc până nu mai rămâne nimic; E grav să fii indiferent. Unii au asta în sânge, alţii trebuie să se prefacă- pentru că aşa e leacul: indiferenţa se tratează cu indiferenţă, dar ce te faci când nu eşti bolnav de aşa ceva?

Şi te gâtui să îi iubeşti pentru ceea ce sunt, până uiţi cine eşti tu. După aia iubeşti în neştire, de parcă ai fi în comă, iar inima ta ar alerga ca nebuna pe câmpul iubirii, numai ca să demonstreze că ea poate, că ea luptă, că ea iartă. Toţi facem câte un infarct în viaţă. Unora li se opreşte inima, altora li se opresc doar sentimentele din ea. Cred că e acelaşi lucru- la ce bun o inimă care nu simte nimic?

Şi încă nu ştii de ce…

Nu ştiu dacă femeile au devenit mai emancipate sau bărbaţii mai mitocani (şi mă refer la anumiţi bărbaţi, mulţi cei drept, dar nu chiar majoritatea), dar mie, ca fată, nu-mi place secolul în care m-am născut- tocmai din acest motiv.

Eu credeam că expresiile “- e treabă de femei” şi “- doar femeile spală vasele, fac curat, fac de mâncare şi spală rufele” au fost înainte de a se cunoaşte părinţii mei, nu de alta, dar niciodată n-am auzit vorbindu-se aşa în familia mea şi, slava Domnului, nu l-am văzut pe tata niciodată cu obrazul spart de ruşine când o mai ajuta pe mama.

Eu nu pot să-mi dau seama cum trăiesc aceşti bărbaţi până să-şi ia un accesoriu, numit femeie. Oare chiar spală vase? Oare chiar curăţă urina de pe WC sau nu mai e nevoie, din moment ce capacul e mereu ridicat? Mai scutură cearşaful din când în când, mai şterg praful? Nu de alta, dar cineva tot trebuie să fi făcut ceva până să se inventeze robotul cu suflet.

Înţeleg, dacă femeia stă acasă toată ziua, în lipsa unei activităţi- face cele necesare, pentru că altfel e vorba de leneveală. Dar dacă eu, ca femeie, ies la aceeaşi oră din casă cu tine şi mă întorc la aceeaşi oră, poate mai obosită, pentru că mi-s sensibiloasă, nu-mi poţi cere să fac de mâncare, să spăl vasele rămase de dimineaţă, să dau cu aspiratorul şi să îţi calc cămaşa pentru a doua zi, în timp ce tu te trânteşti în pat- scăpat de grija de azi, aşteptând mâncarea şi poate chiar desertul nupţial.

Nu de altă, dar mi se face rău când mă gândesc doar la situaţia aceasta, fără să mai adaug 2-3 copii în scenariu- tot respectul meu pentru femeile care reuşesc să facă asta şi încă se află într-o căsătorie. Sincer. Îţi trebuie, în primul rând, nervi de fier, ca să accepţi şi să te consolezi cu ideea că te-ai născut pentru asta, pentru că n-ai încotro.

E frustrant când te gândeşti că pe la 40-50 de ani nici măcar n-o să-ţi mai doreşti flori, cuvinte frumoase şi alinturi. O să îţi dai seama că toată viaţa ai aşteptat lucruri mărunte, ca totul să se rezume la gătit, spălat, călcat- pentru omul pe care îl iubeşti şi încă nu ştii de ce.

Presupun, în acest sens că, ori n-o să mă mărit niciodată, ori o să se întâmple ceva în mentalitatea bărbaţilor pentru că, sincer-sinceriorum, nu mă văd consolându-mă cu ideea că sunt femeie şi trebuie să-mi pară rău pentru asta.

…or never mind

Mă enervez repede, dar nu din orice. Îmi trece repede, dar nu oricum. Sunt sensibilă până îmi faci rană- după aia nu-mi mai pasă. Las lucrurile să moară, dacă nu se pot vindeca. Iubesc sau nu. N-am urât niciodată. Nu uit, deci nu iert. Sunt optimistă până mă lovesc de realitate. După aceea sunt conştientă, niciodată pesimistă.
➡ SING, DANCE, SMILE and respect your OTHERS!


Cine-a zis?

Trebuie, trebuie să scriu asta cât timp musteşte, ca vinul în octombrie. Nu de alta, dar dacă mai las cuvintele în minte, s-ar putea să se oţetească. Acum îs numai bune. O să încep de unde doare, fără introducere, pentru că începuturile sunt mereu frumoase.

Eu n-am să accept niciodată ideea că femeile sunt proaste, nici măcar pentru faptul că pot să iubească un bărbat. Să luăm de exemplu un lucru pentru care bărbaţii se cred deştepţi- în momentul când au ajuns în patul tău. De unde IDEEA că ar păcăli femeile cu asta? Cu ce? Cu aceeaşi chiloţi pe care îi porţi şi la fotbal cu băieţii, şi la muncă, şi de Revelion? În nuanţe de negru, albastru şi gri. Eu cred că, femeia, până nu se epilează, până nu-i trece perioada aia şi până nu-şi cumpără nişte chiloţi dandelaţi, nu se lasă păcălită nici în rupul capului. Dar, nu despre asta vreau să scriu. Nu.

Continue reading

Roaba aceluia a cărui inimă ţi-e dragă…

„Alta ca mine n-ai să găseşti! O lume întreagă de vei umbla, n-ai să găseşti altă iubită ca mine, dacă inima ta îşi doreşte o iubită. O să te îndrăgesc din toată inima şi o să te iubesc întotdeauna ca şi acum, o să te iubesc pentru că ai sufletul curat şi luminos, în care se poate citi totul; pentru că din clipa cînd te-am văzut întîia oară, mi-am dat seama că eşti oaspetele casei mele, un oaspete dorit şi nu în zadar ai venit aici la noi; o să te iubesc pentru că atunci cînd te uiţi la mine, ochii tăi revarsă iubire şi răsfrîng inima ta, şi cînd încep să vorbească, eu aflu numaidecît toate simţămintele tale, şi de-aceea vreau să-mi închin viaţa şi libertatea iubirii tale, pentru că e dulce să fii şi roabă aceluia a cărui inimă ţi-e dragă…”

Feodor Mihailovici Dostoievski- „Gazda”

Replică din filmul “Elizabethtown”

De mână…

Ne-am iubit până am devenit străini, crezând că ne-am epuizat dragostea, interesul, atracţia, înţelegerea, săruturile. Ne-am trezit într-o dimineaţă ţinându-ne de mână, cu “te iubesc”-ul pe buze, dar cu răcoarea răsăritului tomnatic în suflet. Părcă nu ne mai iubeam şi conştientizam că nu asta doare, ci faptul că ne-am putea spune asta cu voce tare unul altuia şi atunci, ne-am despărţi, mânaţi de orgoliu că n-am sta cu o persoană care nu ne mai iubeşte, doar pentru că nici noi n-o mai iubim.

Ne-am spus “te iubesc” şi am zâmbit, cu adevărat fericiţi. N-a fost decât un vis urât, căci, dacă nu ne-am mai iubi, n-am şti ce gândeşte celălalt…

numai sa nu minti

O sa scriu la persoana I ca sa imi fie mai usor sa transmit ceea ce lasa barbatii sa credem ca isi doresc: sa nu-i schimbam, sa nu-i cicalim, sa-i intelegem si sa ii iubim asa cum sunt. Poate avem exemple diferite, dar toti avem acelasi scop: o relatie frumoasa, simpla, care sa mearga de la sine. Il intalnim pe celalalt si, fara sa il cunoastem initial, ii atribuim calitati; credem ca defectele nu trebuie sa existe, defecte a avut doar fostul/fosta. El/ea trebuie sa fie perfecti. Ei bine’:

“”Promit sa nu te schimb niciodata. Nici cu altul, nici felul tau de a fi. N-o sa ma deranjeze niciodata ca iesi cu baietii. N-o sa ma supar ca nu-mi iei flori, n-o sa-ti cer sa te imbraci cu camasa si blugi. O sa imi placa de tine ras, neras. Cu muschi, fara muschi. Cu bani, fara bani. Promit sa ma gandesc la telefonul tau doar ca la obiectul unde iti trimit eu mesaje, n-o sa vreau sa le verific, stiu ce am scris. Promit sa nu iti cer niciodata telecomanda, e o frica a barbatilor? Nu-mi plac telenovelele, prefer sa invat snooker, fotbal, baschet si pescuitul la Tv. Ce sa-ti mai promit? Ca n-o sa fiu geloasa si n-o sa-ti fac crize de gelozie. Doar daca o sa vrei tu si chiar o sa insisti, ca sa vezi ca te mai iubesc, eventual ca interesezi si pe altele si eu ar trebui sa apreciez. Ei, atunci pot sa o fac putin pe bosumflata, dar dupa aceea sa nu te superi daca te intreb: “-da’ eu, eu sunt mai frumusica, nu?” si o sa astept cu ochisorii sa zici “da”. Oricum stim raspunsul. Asa cum stim si ca ne iubiti, dar totusi ne-o spuneti. Asa cum stim multe lucruri, dar avem nevoie de confirmari permanente.

Barbatule, nu vreau sa te schimbi. Cu atat mai mult, nu vreau sa te schimb. Nimeni nu vrea asta. Fiecare din noi isi doreste sa se fie asa cum este, sa se cizeleze singur. Dar oare cati din noi pot sa ofere garantia ca, daca celalalt n-o sa te schimbe, tu o sa ramai la fel? Sau o sa continui sa o minti ca dormi, cand tu defapt iesi in club; ca nu te atrage alta femeie, desi uneori si eu intorc capul dupa o femeie frumoasa.

Promit sa nu sufar si sa nu plang daca intr-o zi n-o sa ma mai iubesti, doar sa ai curajul sa fii sincer. Promit sa ma bucur de fiecare gest al tau facut pentru mine, chiar daca nu e ceea ce ma astept. N-o sa iti cer sa faci aceleasi lucruri, asta ar insemna deja sa te schimb. Am incredere in ceea ce esti si vrei sa fii in continuare, dar daca o sa ma dezamagesti, inseamna ca ar trebui sa iti fie rusine de tine, iar mie mila.””

Promit sa nu-l vreau pe altul atata timp cat ma faci sa te iubesc pe tine.