Kevin – 47 days

Cred că o să aibă ochii verzi ca tati. Mai cred că a început să distingă figurile, pentru că e încântat când ne zâmbim unul altuia.

Abia aştept să poată şi el vedea clar totul în jur, să se joace cu jucăriile… să-i fie interesant. E atât de magnific să observi cum se dezvoltă instinctul uman, cum ştie să facă anumite lucruri, cum reacţionează la unele situaţii (de exemplu când sughiţă sau strănută), cum îşi exprimă nevoile prin plâns (încă nu pot distinge care e de foame, care e de somn şi care e de durere).

Încă învăţăm unul de la altul.

kevin - 47 days

Advertisements

Kevin (46 days)

Poftim! Kevinuţ e cea mai frumoasă zi din toată zilele mele. Ca orice mămică sunt foarte mândră de el, încă de pe vremea când era în burtică – un copil foarte activ şi cuminte. Chiar dacă atât eu şi Octavian avem gropiţe în obraji, m-am rugat să-l înzestreze şi pe el Dumnezeu, ca să cucerească lumea cu un zâmbet cald şi o inimă mare.

El e dovada mea că minunile există…

Kevin 6 weeks

Nunta noastră în 4 minute

Cea mai frumoasă zi. Cea mai frumoasă zi se întâmplă zilnic, când eşti alături de omul potrivit. Una din aceste zile a fost când am înţeles că el o să fie soţul meu, înainte ca el să-mi pună inelul pe deget- pentru că asta e cel mai important într-o relaţie. Se poate să stai lângă persoana greşită şi să nu-ţi dai seama, dar se poate să şi renunţi la persoana potrivită şi să nu realizezi. Despre asta, altă dată. Acum sper să vă placă teaser-ul de mai jos – nunta noastră în 4 minute. Eu am emoţii de fiecare dată când îl privesc. Sper să vă răpească şi vouă un zâmbet.

ta-daaa-taaaaaaaa – Grapefruits bride!

Un gând (72)

Aş vrea să mă apuce şi pe mine o criză din asta feminină, care să mă facă să-mi arunc hainele pe care nu le mai port, pantofii cu tocul tocit şi lucrurile pe care nu le-am folosit de când am zis ultima oară că poate o să le folosesc…

Să nu întrebi o gravidă…

Babele întreabă când te măriţi. Apoi când faci un copil. Apoi pe al doilea… Întrebările astea nu se sfârşesc niciodată. Cât am fost însărcinată, însă, am observat că nu doar babele pun întrebări nepotrivite. În cazul în care nu eşti rudă de gradul I cu însărcinata, te sfătuiesc să nu pui următoarele întrebări:

1. N-ai născut încă?

Cum poţi să răspunzi la întrebarea aceasta? “- N-am născut încă. Las pe weekend, că în timpul săptămânii n-am timp.”

2. Când naşti?

Chiar dacă ţi se dă un termen, doar 10% din femei nasc când li se programează conform radiografiilor şi calendarului. Plus la asta, trebuie să înţelegi că o femeie însărcinată încearcă să fie cât mai rezervată cu astfel de pronosticuri. Chiar dacă este însărcinată, chiar dacă a trecut de perioada de pericol, până nu-ţi vezi copilul, naşterea în sine este ca un cadou care ţi s-a promis, dar pe care încă nu l-ai primit şi, atunci, nu ai cum să te lauzi.

3. Te-ai îngrăşat? (!) 

Eu am avut norocul să nu mă îngraş în timpul sarcinii, decât puţin în ultimele 2-3 luni, când copilul a luat deja în greutate, s-a mărit volumul lichidului amniotic… În general e bine să nu te miri de o gravidă în prezenţa ei, nici dacă s-a îngrăşat, nici dacă a slăbit… Ea are atâtea alte gânduri, griji, emoţii, încât aceste preocupări ale tale, mai mult din curiozitate, sunt extrem de enervante.

4. Aha! Dacă ai născut în luna X, înseamnă că ai făcut nebunii în luna Y (plus un rânjet prostesc, în timpul discuţiei)

Da, mai sunt oameni din aceştia care au calculat în ce lună au fost concepuţi sau în ce lună au făcut vecinii sex, după ce a născut vecina.

5. Cum o să-l numiţi pe băieţel?

După ce le răspunzi, te întreabă de ce nu-l numeşti altfel. Eventual un nume pe care şi-l doresc ei sau un nume de fost iubit. Habar nu am. Fă, domnule, un copil şi numeşte-l după pofta inimii. M-a întrebat cineva pe Facebook, de ce nu i-am pus nume de sfânt, dacă s-a născut de Buna Vestire.

Voi, mămicilor din blogosferă, cu ce alte întrebări stupide v-aţi confruntat?

PREGNANT

…încă o pereche de gropiţe

…doarme şi zâmbeşte. Copilul meu. Copilul nostru. Mă uit la el şi nu-mi vine să cred că e al nostru. Că ne ţine de mână, că plânge, că doarme, ca mănâncă.

Kevin s-a născut pe 7 aprilie, la 2.20 dimineaţa, la Queen’s Hospital din Londra. În timpul contracţiilor îi scăzuse pulsul brusc. A fost cel mai groaznic moment din viaţa mea. Medicul mi-a spus atunci “- Asta fac toţi copiii. Ne îngrijorează. Ne dau emoţii. Ne fură liniştea, somnul…”

Să fii însărcinată e un sentiment extraordinar, dar şi înfricoşător în acelaşi timp. Ţi-e frică de avorturile spontane din primele 2-3 luni, emoţiile de la prima radiografie, fericirea de la a doua, când ţi se spune dacă e băiat sau fată. Apoi speri, în fiecare zi, că se dezvoltă cum trebuie, că nu are probleme şi vă spun, ca mamă, te rogi să aibă toate degetele, să aibă 2 urechi, să nu aibă anomalii, să fie sănătos, să fie frumos, să…tot ce-i mai bun pe lume.

În prima noapte n-am dormit deloc. L-am privit cum doarme, l-am ascultat cum respiră. Eram aproape sigură că n-o să mai dorm niciodată. De teamă, de fericire, de curiozitate… din responsabilitate.

Seamănă cu tatăl lui. E ca şi cum mi s-a dublat iubirea, în noţiune astronomică. De fiecare dată când îl privesc mă întreb cum de oamenii încă se mai întreabă dacă există minuni. Un pui de om.

Noi toţi am fost cândva pui de oameni şi poate ni se pare absolut normal să putem merge, să putem vorbi, să putem zâmbi, dar în ochii părinţilor noştri suntem minuni. Minuni. Iubiri dublate şi o grijă constantă.

Ah, câte am înţeles acum! Câte am înţeles acum…

devalle_10912_blog05