Good morning, from London

Dimineaţă, ca acum 10-11 ani în urmă, am simţit miros de lapte cu cacao, venind din bucătărie. Tata.
– Ei, cum te simţi în Londra?
– Ca acasă, îi răspund eu somnoroasă, sorbind din laptele cald (chiar dacă îs alergică la cacao, nu am putut să stric momentul).
– Ca acasă? întreabă el, fără să facă legătura cu mirosul de cacao cu lapte.
– Da, când ne trezea cocoşul la 7, îi spun eu râzând, ca să-l tachinez pentru ora 7.30.

Habar nu are el câte o să schimb, până vine de la muncă- cel puţin în camera mea! Apropo, replica “sunt cărţi”, când ai prea multe bagaje, merge întotdeauna cu părinţii! 😆

Bagaje

Gata, s-a hotărât, mâine plec! Mai am de împachetat cărţile, revistele şi jurnalele. Câteva poze înrămate, lumânările parfumate şi, desigur, laptopul. Mutarea asta a fost ceva neaşteptat pentru mine şi încă nu realizez că totul se schimbă. Las pacea din Sutton Coldfield (zona Birmingham) pentru nebunia din Londra. Încep să cred că am o slăbiciune pentru capitale. Abia aştept să organizez plecarea la Amsterdam! Toate la timpul lor, însă.

Alergia mi-a schimbat viaţa

Ştii cât de greu este să ţii o dietă? Îmaginează-ţi că este de un milion de ori mai greu să nu poţi consuma anumite alimente, nu pentru că nu vrei, ci pentru că nu poţi. Nu pentru că vrei să slăbeşti, ci pentru că nu ai voie să le consumi!

Testul alergologic este simplu de făcut, chiar dacă nu este plăcut: eu am făcut testul pentru 80 de produşi alimentari. 80 de mici tăieturi, fără sângerare, peste care se pune soluţie ce conţine posibil alergen, pentru a observa reacţia.

Din 80 de alimente, la 65 sunt alergică. Din aceste 65, cel puţin 50 făceau parte din alimentaţia mea zilnică. Acum stau şi citesc pe cutii, înainte de a cumpăra orice produs. E mai rău decât diabetul, atunci ştii măcar că n-ai voie zahăr.

E imposibil să găsesc produse fără ca să conţină unul din alimentele interzise mie. Aşa m-am restricţionat doar la mâncare gătită, în care ştiu sigur ce pun- sau ce nu pun, în cazul meu. Încă învăţ să mă alimentez sau să rezist tentaţiilor.

Ce se întâmplă dacă consum alimentele interzise? Îmi apar pete roşii, cu mâncărime insuportabilă care duce până la inflamarea anumitor părţi ale corpului, cum ar fi ochii, buzele, urechile sau încheieturile. Febră sau frisoane.

Am urmat deja un tratament, dar nu pot să spun că a avut rezultat. Chiar şi când luam pastilele, aveam reacţii alergice. Mi-e frică acum că e ceva ce n-o să se schimbe niciodată, iar eu nu ştiu dacă sunt pregătită pentru un asemenea regim.

“N-am visat niciodată…”

Am realizat azi că, eu- eu aia de păşteam bobocii pe imaş, o să locuiesc în Londra, de săptămâna viitoare. Nu-i ciudat oare cum, unele “n-am visat niciodată” se îndeplinesc mai degrabă decât “am un vis”? Dacă m-aţi vedea sfârjilită şi prăpădită, lucrând în câmp, leşinând de atâta soare, printre porumb, de nu mă mai găsea mama. Zău! că-mi vine să râd cu lacrimi sau să plâng râzând.

Eu, aia de îmi scriam compunerile la română, la lumina candelei, pentru că în Moldova se lua curentul, după ora 5 seară, până pe la vreo 10 noaptea- nici Povestea de seară nu mai vedeam. Cum, cum să locuiesc eu în Londra când mie şi Bucureştiul mi se părea enorm- de mă rătăceam mereu la Metrou sau cu Ratb-ul, în toţi cei trei ani, cât am locuit în capitală. Zău! că-mi vine să râd cu lacrimi sau să plâng râzând.

Am nişte emoţii de nu vă imaginaţi. De parcă e prima oară când plec în lume, plecată fiind de mică, locuind deja prin ţări străine, printre străini. Mă imaginez mică, până să plec- naivă şi cuminte- plângând ieşind in sat, spre România. Şi de atunci, tot plec… Nu ştiu dacă să mă bucur de călătorie sau să mi se facă dor de un loc stabil. Zău! că-mi vine să râd cu lacrimi sau să plâng râzând.

Goodbye

Azi am fost să-mi iau rămas bun de la Irene. Încă mai are probleme cu memoria, dar după ce îi povestesc cine sunt, îşi aminteşte- mai mult sau mai puţin, de fiecare dată. Mi-a zis azi: – Nu încerca să uiţi oameni, sentimente sau evenimente. Dumnezeu îţi dă satisfacţia asta când îmbătrâneşti.  

Mi-a mai dăruit o carte, cu mesajul “Să nu te schimbi niciodată.” Am lasăt-o înlăcrimată, dar nici mie nu mi-a fost uşor să plec. Pentru mine, Irene, a fost un om de suflet- la care mergeam când îmi era greu. Ea mă asculta, fără grabă şi îmi vorbea întotdeauna blajin, ca o mamă. Era ca o muză pentru mine- nu doar pentru blog, ci şi în viaţă…

Mi-e frică- apoi prind curaj

Nu mai am planuri. Planurile ne sperie. Planurile se amână. Când ţi-e frică să faci anumite lucruri, nu-ţi trebuie curaj. Trebuie să le faci aşa, cu teamă, ca după acea să te simţi erou. Mi s-a întâmplat de multe ori să cred că mă arunc în gol, iar întunericul să nu fi fost altceva decât ochii mei închişi.

N-aş fi crezut niciodată că o să ajung unde sunt azi, dar cred, cu toată teama, că încă nu am ajuns acolo unde trebuie. Nu ştiu de e un loc anume, un sentiment, un lucru sau un fapt. Optimismul nu se pune la păstrare, ca banii la ciorap, pentru zile negre. Optimismul, ca şi zâmbetul, trebuie împărtăşit.

Nouă regulă de aplicat în viaţă: – Nu mi-e frică să fac anumite lucuri. Le fac, cu teamă. Le termin, curajos. Eu sunt ca planta din ghivechi. Încă îmi caut bucăţica de pământ, în care să fiu plantată. Până atunci, mă bucur de soare, de apă. Mă plimb de la un geam la altul, admirând cerul. Curând, vântul o să-mi sufle în pânze!

M.

N-o să vă vină se credeţi, în legătură cu ce vă ziceam ieri, azi a mai apărut un M. -viitor sortit. Bineînţeles că nu iau în serios, dar mi se pare… cel puţin aventuros, ca idee. Al doilea M. e din oraşul unde locuiesc eu. Ne-am cunoscut la un interviu; habar nu am unde o să ajungă lucrurile, dar pare un băiat de treabă şi, cel puţin, mi-am mai făcut un prieten.

P.S. N-o să scriu în glumă despre lucrurile serioase, just for you to know.

Peste două săptămâni…

Vin acasă, necăjită şi vai de mine, ca tot omu’. Găsesc ziarul deschis la pagina cu horoscop. Citesc la Vărsător- numai lapte şi miere, ca în reclamă. La sfârşit, citez: Single? Venus matches you with someone who shares your initials.- The Sun Şi marmota învelea ciocolata în staniol.

La nici o oră după asta, mă sună un prieten:
– Am un prieten în Londra, zice el. Te-a văzut pe Facebook-ul meu, de Revelion, şi m-a întrebat de tine. Bineînţeles că ţi-am ridicat icoană, că nici el băiat rău nu e. Problema e că el locuieşte în Londra, iar tu în Birmingham…
– Fără nicio legătură cu ce mi-ai zis, sper ca până în februarie să mă mut în Londra, îi zic eu. Uite, peste două săptămâni, merg iar, să mai rezolv câte ceva.
– Serios? mă întreabă el râzând. Şi eu plec peste două săptămâni. Hai că mergem împreună şi îţi fac cunoştinţă şi cu prietenul ăsta al meu.
– Cum îl cheamă?
– M……, zice el.

Pregătiţi-vă, dragii mei, de nuntă, că asta nu sună a bine! Trataţi şi voi ca atare, coincidenţă, soarta… Misterul se v-a dezvălui în două săptămâni. Mâine, desigur, citesc iar horoscopul. 😆

Mă mut la Londra?

S-ar putea, în viitorul apropiat, să mă mut cu traiul la Londra. Mi-a plăcut la nebunie weekendul acesta, împreună cu părinţii mei. Am văzut altfel oraşul şi, alături de ei, m-am simţit ca acasă. Bineînţeles, transportul e mai scump (8 lire/zi cu metroul? 4 lire/zi cu autobuzul?), precum şi chiriile, distracţia, viaţa- în general.

Mi-a fost frică de aglomeraţie, masivitatea oraşului, dar în două zile, am învăţat marile destinaţii- mare găselniţă nu e! Tot Anglia e şi în Londra, nu altă lume. Plus la asta, să locuieşti în Londra sună mai cool, nu? 😆 Motivele pentru care aş pleca, sunt oportunităţile de angajare şi de studii. Living on the edge, bloody London!

P.S. Neapărat de evitat mutatul împreună cu părinţii, astlfel, ăştia, mă mărită până la sfârşitul anului!

Plec la Polul Nord, de Crăciun

De Ajun, îmi iau bagajul meu roz, urc în tren spre Nordul Angliei, în Weymouth, să fac Crăciunul pe malul mării, căci- dacă la Polul Nord nu se poate, măcar la polul continentului să fie. Zona este cunoscută pentru turişti, atât pentru porturi, cât şi pentru rezervaţiile naturale sau obiectivele arhitecturale.

Pregătit rochiţa, pregătit pantofii, pregătit darurile-  Făt-Frumos  Moş Crăciun sper să fie şi el pregătit, că doar nu degeaba am fost cuminte anul acesta şi toţi anii de până acum. Sper să arate aşa cum îmi imaginez şi sper-sper, din tot sufletul, să primesc, într-o cutie invizibilă- pace, sănătate, iubire şi un dram de minte, să le fac singură pe restul.

De ce nu mai am fluturi în stomac?

Am aflat acasă, în urma unor analize, că sucul meu gastric şi-a schimbat compoziţia, drept urmare, sunt alergică la aproape tot ce mănânc. Explicaţia? Mutaţia mea în altă ţară, stres, altă alimentaţie, alţi compuşi chimici, alte prostii. Nu mai am voie ciocolată, grapefruit, rodii şi alte 63 de alimente din 80 de compuşi alimentari, la care am dat testul.

Am fost azi la cumpărături, cu lista asta de am voie-nu am voie şi mi-am pierdut pofta de mâncare. Nu pot, însă, să ignor regimul alimentar. De fiecare dată când consum din alimentele interzise, îmi apare o alergie destul de puternică, manifestată prin pete roşii sau inflamaţii. Sunt la pământ. Aveam deja o alimentaţie destul de selectivă- încercam să mănânc sănătos, dar acum trebuie să aleg şi din acest puţin.

Din acest motiv, presupun, nici fluturii nu mai prind aripi, căci dragostea, nu-i aşa, trece prin stomac. Nu-mi învinuiesc stomacul, numai el ştie săracul toate emoţiile de le-am trăit în ultima perioadă, de s-a făcut unul cu inima, contractându-se la fiecare eveniment plăcut sau mai puţin plăcut. Să fie sănătos, săracul. Bine că nu are ochi să vadă cutiile de ciocolată de sub brad, altfel s-ar sinucide, spânzurat de intestine.

Recomand tuturor celor care au astfel de alergii inexplicabile, să meargă neapărat la medic. Eu, până să merg, am tot citit pe diferite forum-uri, iar oamenii se luau după tratament din popor sau pastilele pe care le recomandau alţi pacienţi, cu simptome asemănătoare. Fiecare alergie în parte înseamnă un răspuns din partea corpului nostru şi trebuie tratată ca atare, cu seriozitate. Aveţi grijă. Sănătate.

Bagă-te, fă, aşa…

Sâmbătă dimineaţa aşteptam, împreună cu alţi români, să urcăm în avionul spre Bucureşti. Coadă mare, ca de sărbători. O şatră de ţigani, veniţi printre ultimii, înaintează curajos prin mulţime. Nimeni nu zice nimic. Ei nu aud, nu văd. Aşa, printre lume, pe sub barierele de protecţie au ajuns de la coadă, în frunte. Toată lumea îi privea indignată.

Când unul din bărbaţi a încercat să îi zică ceva ţigăncii de îl împingea, ţiganca l-a făcut de toţi dracii. Se uitau oamenii de la îmbarcare la noi ca la filme 7D. Dacă nu eşti ţigan, eşti ţigănit. Unde se grăbeau, nu ştiu, că locuri în avion sunt tot timpul, doar nu aveau să călătorească în picioare. Îţi vine să râzi plângând.

Sâmbătă- în Bucureşti

Azi, în drum spre muncă, am văzut un avion (cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor), iar sentimente de extaz, cum numai eu ştiu, mi-au inundat sufletul. Abia aştept să-mi fac mâine bagajul, să iau autobuzul spre Luton, iar de acolo, avionul spre casă, care e defapt şi în Bucureşti, şi în Galaţi, şi în Moldova. Sper doar să reuşesc să îmi rezolv toate treburile în timp, pentru că am rezervat deja biletul de întoarcere pentru 19 decembrie.

Mama nu ştie. Mama nu ştie două lucruri- că mă duc acasă şi că, pe 19, se întoarce cu mine, în Anglia. Nu mai vreau sărbători printre străini, fără familia mea, aşa că o iau cu mine, aşa cum mi-am promis, acu’ ceva vreme. O să fie cadoul meu de Crăciun- să adun familia aici, dacă acasă nu se poate. Sunt nerăbdătoare. Zilele astea mi s-au părut îngrozitor de lungi, aşa cum n-o să fie zilele de acasă, din păcate.

În weekend, deci, o să fiu în Bucureşti. Apoi Suceava, apoi Galaţi, apoi Moldova.