Să nu întrebi o gravidă…

Babele întreabă când te măriţi. Apoi când faci un copil. Apoi pe al doilea… Întrebările astea nu se sfârşesc niciodată. Cât am fost însărcinată, însă, am observat că nu doar babele pun întrebări nepotrivite. În cazul în care nu eşti rudă de gradul I cu însărcinata, te sfătuiesc să nu pui următoarele întrebări:

1. N-ai născut încă?

Cum poţi să răspunzi la întrebarea aceasta? “- N-am născut încă. Las pe weekend, că în timpul săptămânii n-am timp.”

2. Când naşti?

Chiar dacă ţi se dă un termen, doar 10% din femei nasc când li se programează conform radiografiilor şi calendarului. Plus la asta, trebuie să înţelegi că o femeie însărcinată încearcă să fie cât mai rezervată cu astfel de pronosticuri. Chiar dacă este însărcinată, chiar dacă a trecut de perioada de pericol, până nu-ţi vezi copilul, naşterea în sine este ca un cadou care ţi s-a promis, dar pe care încă nu l-ai primit şi, atunci, nu ai cum să te lauzi.

3. Te-ai îngrăşat? (!) 

Eu am avut norocul să nu mă îngraş în timpul sarcinii, decât puţin în ultimele 2-3 luni, când copilul a luat deja în greutate, s-a mărit volumul lichidului amniotic… În general e bine să nu te miri de o gravidă în prezenţa ei, nici dacă s-a îngrăşat, nici dacă a slăbit… Ea are atâtea alte gânduri, griji, emoţii, încât aceste preocupări ale tale, mai mult din curiozitate, sunt extrem de enervante.

4. Aha! Dacă ai născut în luna X, înseamnă că ai făcut nebunii în luna Y (plus un rânjet prostesc, în timpul discuţiei)

Da, mai sunt oameni din aceştia care au calculat în ce lună au fost concepuţi sau în ce lună au făcut vecinii sex, după ce a născut vecina.

5. Cum o să-l numiţi pe băieţel?

După ce le răspunzi, te întreabă de ce nu-l numeşti altfel. Eventual un nume pe care şi-l doresc ei sau un nume de fost iubit. Habar nu am. Fă, domnule, un copil şi numeşte-l după pofta inimii. M-a întrebat cineva pe Facebook, de ce nu i-am pus nume de sfânt, dacă s-a născut de Buna Vestire.

Voi, mămicilor din blogosferă, cu ce alte întrebări stupide v-aţi confruntat?

PREGNANT

5 thoughts on “Să nu întrebi o gravidă…

  1. Mă bucur pentru împlinirea voastră și vă doresc să fiți mereu așa de fericiți🙂
    Eu (încă) nu sunt mămică, dar am observat că unele femei mai curioase mă mai întreabă cum aleg să nasc….
    Și nici măcar nu am conceput copilul :))

  2. Ma intrebau daca vreau fetita sau baiat, apoi spre final ma intrebau daca am gemeni, intr-adevar bebe s-a nascut mare cat doi :)) Dar intrebarile din sarcina nu se compara cu intrebarile si sfaturile de acum, bebe are 4 luni si jumatate si toata lumea are ceva de zis.

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s