Am pierdut avionul

E ultima oară când mai zbor cu o campanie de low cost. Ăştia nu au niciun respect pentru pasageri; la ei se aplică vorba aceea “la aşa bani- aşa servicii”, deşi nu mi se pare că sunt chiar gratis zborurile. Nu e nici prima oară când se întâmplă aşa, nu mie, dar ştiu, în general, situaţii în care oamenii se plâng de companiile low cost. Aici intră, desigur, şi vina aeroporturilor.

Am ajuns, nu cu 2 ore, ci cu 3 ore mai devreme. Aveam şi check in-ul făcut online. Aşteaptă, deci, Marie, să se afişeze poarta de îmbarcare. Au afişat numărul porţii la 2.30, iar la 2.45 nu se mai putea îmbarca- când zborul meu era la 3.10, iar la verificarea lucrurilor personale era o coadă cât casa cea mare. N-ai cui să te plângi, pentru că ei, foarte amabil, îţi propun următorul zbor.

Unde ajunge, deci, low costu-ul meu? La dublu? Sincer, dacă nu aveam plătit deja return-ul, nici că mai plecam. Aştept, acum, următorul zbor, împreună cu alţi 12, la fel de ghinionişti ca mine. Oamenii încă urcau în avion când pe noi ne-au trimis să ne luăm bagajele! Cum să nu te enervezi? Cum să nu-ţi promiţi că nu mai zbori cu compania lor de rahat?

P.S. Nu mai zbor cu EasyJet sau cu WizzAir. Dacă ţi s-au întâmplat şi ţie astfel de situaţii, te aştept să ne amărâm aici, împreună, la o felie de grapefruit. Sper să ajung, azi, la Amsterdam. M-am împrietenit deja cu ceilalţi dutch, eu cu accent românesc, ei cu accent olandez, de-o dragoste să îţi exprimi furia. Noi să fim sănătoşi şi când ne-o fi mai rău, aşa să ne fie!

De Dragobete, la Amsterdam

Vă doresc o zi minunată. Să iubiţi, nu româneşte, nu comercial, nu pentru că aşa se face- ci pentru că aşa simţiţi. Să aduceţi zâmbete pe chipul iubitelor şi satisfacţie, pe cel al bărbaţilor. Eu o să mă plimb pe Red District Light, în ţara tuturor poftelor păcătoase, visând la lalele. V-am vitaminizat!