The best birthday present ever!!!

A fost o seară super! Dacă vreţi să mă credeţi, nu mai ştiu când a fost ultima zi de naştere sărbătorită în familie. Doar telefoane de la distanţă, mesaje, cadouri primite în bani- departe fiind, nici nu ştiau ce-mi doresc, nici nu puteau să-mi trimită cutii cu fundiţe roz, în pungi cu “Happy Birthday” pe ele. (Uite cum îmi curg lacrimi de fericire şi emoţii, strânse de atâţia ani. N-am ştiut, până acum, cât de dor mi-a fost, defapt, de oamenii dragi din viaţa mea.)

Desfăceam aseară cutiile de cadouri, strângând frumos până şi plicurile de la felicitări, şi fundele roz, şi hârtia creponată de se uita tata la mine ca la un copil necăjit. Am adormit cu gândul la fiecare moment- tortul în formă de 25, fără ciocolată- că doar sunt alergică! Artificii şi lumânări, flori de le-am cărat cu braţu’, mândră ca o mireasă. Un restaurant turcesc unde au sunat hore moldoveneşti, de au ieşit şi chelnerii la un dans- unde e veselie, găsim limbă comună- şi turc să fii!

Aseară am adormit fericită! Aseară mi-a fost bine, cu adevărat, după mult timp. Dincolo de cadouri, flori, artificii şi restul. Aseară n-a mai existat apelul de la sute de kilometri, uşor grăbit, pe motiv de plată sau, poate, folosind asta ca scuză, ca să nu ne dea de gol plânsul, eu departe fiind sau… ei departe fiind. N-a mai existat momentul acela de după apel, de “-Hai la supermarket să iau şi eu tort, să suflu în lumânări, să-mi pun o dorinţă”, iar dorinţele să pară, şi ele, departe de realizări.

Scuzaţi dacă postul e puţin umed, se scurc lacrimi printre taste.

Aseara tata m-a privit, după 10 ani în care am fost departe, şi a realizat că, da, fiecare an chiar aduce o schimbare pentru fiica lui, chiar dacă tot de 18 ani pare. Ce vorbesc eu! Pentru el o să fiu mereu un copil! M-a ciupit de obraji, m-a îmbrăţişat şi a fost alături, ca pentru toţi acei ani în care, dată fiind situaţia, n-a putut să fie. Nici la bal de absolvire, nici la majorat, nici la susţinerea licenţei. El n-a fost acolo, în mijlocul evenimentului, deşi- fără el, n-aş fi putut să realizez multe- multe de până acum!

Acesta a fost cel mai frumos cadou pentru mine. Să-i văd pe toţi- familie, rude şi prieteni, alături de mine. Să realizez cât de mult au muncit pentru surpriză, cât interes şi-au dat pentru amănunte- să conştientizesc, prin prezenţa lor, că am oameni la care pot să apelez, că există oameni care merită, că există oameni care vor să te ştie fericită. Aseară am adormit fericită, mai împăcată de cât sunt, cu mine. Aseară toate lucrurile s-au pus la punct, în sufletul meu.

Şi, pentru restul momentelor de o să mai vină, am primit cadou un Panasonic DMC-G3K Lumix, cu o lentilă H-FS014042, de 14-42 mm. Nu ştiu, încă, foarte multe, despre camere, lentile, moduri de expunere şi lumini. Ştiu, însă, că, omul cât trăieşte- învaţă, iar când e vorba de făcut lucruri cu pasiune, cu atât mai uşor. E şi păcat, să trec prin atâtea locuri frumoase, fără să rup câte o amintire din ele şi, cine ştie- mâine, poimâne mă fac fotograf, marca Grapefruits.

P.S. pentru pasionaţii de fotografie, îmi recomandaţi şi mie nişte tutoriale photo?

16 thoughts on “The best birthday present ever!!!

  1. Nu ştiu de ce nu m-am gândit până acum să îţi urez la mulţi ani, mai ales că am şi citit postul când, veselă, anunţai că e ziua ta. Deh, uneori mai trăim şi pe alte planete… Aşa că, primeşte acum calde urări; şi da, textul tău e emoţionant şi poate sunt un pic dezamăgită că “doar altora li se întâmplă aniversări frumoase”, dar sunt şi foarte fericită pentru tine! Mai ales pentru că au fost numai momente frumoase şi sper să mai tot fie, de acum încolo! :* La mulţi ani!

  2. M-a emotionat textul tau! La naiba, chiar m-ai facut sa plang. Te invidiez pentru prietenii frumosi (ii meriti, si ei pe tine), dar ma bucur nespus ca ai avut o petrecere asa de frumoasa. Intotdeauna mi s-a parut ca varsta de 25 de ani e varful tineretii si merita sarbatorita ca atare.

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s