Alergia mi-a schimbat viaţa

Ştii cât de greu este să ţii o dietă? Îmaginează-ţi că este de un milion de ori mai greu să nu poţi consuma anumite alimente, nu pentru că nu vrei, ci pentru că nu poţi. Nu pentru că vrei să slăbeşti, ci pentru că nu ai voie să le consumi!

Testul alergologic este simplu de făcut, chiar dacă nu este plăcut: eu am făcut testul pentru 80 de produşi alimentari. 80 de mici tăieturi, fără sângerare, peste care se pune soluţie ce conţine posibil alergen, pentru a observa reacţia.

Din 80 de alimente, la 65 sunt alergică. Din aceste 65, cel puţin 50 făceau parte din alimentaţia mea zilnică. Acum stau şi citesc pe cutii, înainte de a cumpăra orice produs. E mai rău decât diabetul, atunci ştii măcar că n-ai voie zahăr.

E imposibil să găsesc produse fără ca să conţină unul din alimentele interzise mie. Aşa m-am restricţionat doar la mâncare gătită, în care ştiu sigur ce pun- sau ce nu pun, în cazul meu. Încă învăţ să mă alimentez sau să rezist tentaţiilor.

Ce se întâmplă dacă consum alimentele interzise? Îmi apar pete roşii, cu mâncărime insuportabilă care duce până la inflamarea anumitor părţi ale corpului, cum ar fi ochii, buzele, urechile sau încheieturile. Febră sau frisoane.

Am urmat deja un tratament, dar nu pot să spun că a avut rezultat. Chiar şi când luam pastilele, aveam reacţii alergice. Mi-e frică acum că e ceva ce n-o să se schimbe niciodată, iar eu nu ştiu dacă sunt pregătită pentru un asemenea regim.

20 thoughts on “Alergia mi-a schimbat viaţa

  1. Eu am alergie la polen. Nu e foarte rau, doar imi apar pete rosii cu mancarime, fara inflamarea anumitor parti, cum am citit ca se manifesta la tine. Am facut in adolescenta un tratament cu injectii zilnice (dar nu mai tin minte cum se numea tratamentul), iar vreo 3-4 ani n-am mai avut probleme. Acum mi-a aparut din nou, insa o tin sub control cu medicamente gen Xyzal. Poate exista si pentru tine un tratament cu rezultate mai bune…multa sanatate iti doresc!

  2. Te inteleg pentru ca si eu am o alergie ce se manifesta la fel insa nu la alimente ci la medicamente iar atunci cand ma ia cate o durere drastica…. astept sa treaca sau ma “imbat” cu chestii naturiste!🙂 La un moment dat, acum vreo 6 ani cand am luat si ultima pastila interzisa m-am facut cu niste buzoaie de o intreceam pe Dragusanu lejer. De ar fi fost doar asta nu era mare bai dar ma manca pielea de numa numa si aveam febra! Cred ca in total pana sa realizez ca sunt alergica la ceva am stat de vreo 3 ori in perfuzii si cu “botox”.
    La testele alergologice la fiecare “taietura” am lesinat desi abia iesea sangele but hei se pare ca si la el sunt alergica de ma ia cu lesin! :))) Am detestat testul alergologic.

  3. Imi pare foarte rau, stiu ce inseamna aceasta intr-o mare parte, si sfatul meu e sa te tii strins de regim ca sa nu apara si alte alergii ulterioare, mama e si alergica la vreo 200 de componenti aceasta incluzind faptul ca se maninca doar mincare gatita in care stii ce pui si aceasta mai inseamna ca nu isi permite nici un fel de raceala sau sa mai fie bolnava fiindca e alergica si la multe medicamente, cum ar fi si analgezicele, iar reactiile sunt diverse cea mai periculoasa e cu crizele de astm.
    Deci, grapefruits ai mare grija de tine, ca ulterior sa ne se agraveze si mai tare alergia

    • Să ştii că am observat că sunt alergică şi la alte produse, în afară de cele la care am dat analiza, inclusiv la produşi chimici. Înainte mai ignoram, pentru că nu ştiam la ce exact sunt alergică şi nici reacţiile nu erau atât de grave, dar acum nu mai pot. Acum se umflă direct sau mă ia cu frisoane şi mâncărimi de nu-mi mai trebuie nimic!

      • trebuie sa observi cam de la ce produse, cel putin sa micsorezi spectrul si sa mai faci niste teste, si consulta un alergolog de asemenea si un imunolog, astfel fiind ca alergiile fiind si rezultatul unei imunitati mai scazute, stiu ce la multi pacienti insasi pastilele imunologice, sincer nu tin minte ceva gama, au ajutat, chiar s-au tratat in mare parte. Pentru mama mea, el nu a mers😦

  4. Poate o să ți se pară ciudat ceea ce spun însă, din câte cunosc eu, alergiile sunt în strânsă legătură cu rinichii, conform medicinei chineze. Deci, dacă rinichii sunt sănătoși ar trebui să nu existe alergii.

    • Eu am facut analize pentru boli renale si rinichii mei functioneaza perfect si totusi am alergie la medicamente.
      Mie mi s-a “instalat” alergia in urma unui tratament pentru o infectie grava a unei masele. Dupa vreo 30 de injectii cu antibiotice si multe altele corpul a cedat.

  5. oameni buni, foarte multe alergii se trateaza consumand lapte. in general, daca esti alergic macar la ceva, se gasesc foarte multe alte substante la care tot esti alergic. consumul zilnic de lapte atenuiaza majoritatea cazurilor, pentru ca faciliteaza scoaterea toxinelor din organism.

  6. in general, am avut o istorie foarte interesanta.
    multi ani in urma, inca in fidonet (erau retele si inainte de internet, da), a fost odata o discutie foarte aprinsa, unde oamenii vorbeau mult slang informatic… la un moment dat, intervine unu:
    – ребята, остановитесь! я вообще-то врач-алерголог! постарайтесь изъясниться языком доступному даже алергологу!
    vazand asta, eu l-am contactat, si l-am intrebat ce sa fac cu alergiile mele. eram alergic la polen, la praf, si la foarte multe medicamente. de la furazolidon am facut asa alergie, ca am stat si in spital…
    el mi-a raspuns exact cu 2 cuvinte: пей молоко.
    ii urmez sfatul, si practic tot buchetul meu de alergii a disparut fara urma!

  7. am facut si eu testul alergologic cu multe taieturi, a doua zi am fost intrebata in repetate rinduri de toata lumea daca sunt a cutter sau ceva asemanator. ha. am alergii de la praf, pene, puf, piersici, aka. cei patru “p”.

  8. Căpsuni,zmeura,castraveti,roşii si tot ce contine seminte mici.
    Probabil,in copilarie,salamul era tot cu seminte mici, ca imediat imi apareau petele rosii.
    Poate cu timpul o sa fie ca-n cazul meu, o sa poti sa mananci ce iti doresti,dar nu prea mult,cu toate,ca la tine pare mai grav.
    Despre produsii chimici,n-am habar.

    • Mie mi se întâmplă să fiu alergică şi la produsele la care nu ar trebui. Tind să cred că e mai mult o chestie de stomac, nu neapărat alergie. M.am înscris azi la medic aici, sper să dau nişte analize cât mai rapid.

  9. Nu stiu daca se poate numi alergie, insa tot ce inseamna produs chimic de spalat prin casa, chiar si unele sapunuri mie imi fac extrem de rau. Am de vreo 2 ani o boala de piele si din pacate nu am reusit sa o dovedesc. Am urmat 3 tratamente, sunt pe cale sa il reiau pe ultimul, avand in vedere ca mi l-a dat unul dintre cei mai buni doctori din tara. Sper sa te ajute analizele de acolo, sa vezi ce se intampla cu tine. Iti tin pumnii!

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s