În Decembrie, la galeria de Artă Modernă din Brisbane, Australia- artistul Yayoi Kusama a creat un decor în alb unde, timp de două săptămâni, copiilor de vizitau camera, li se dădeau stickere, în formă de buline colorate, ca să “transforme” albul, după imginaţia lor.
Proiectul lui Kusama se numeşte Look now, See forever, din cadrul expoziţiei The Obliteration Room. Mie mi s-a părut o idee extraordinară, iar rezultatul e incredibil. Ar trebui să ne “jucăm” mai mult.
Ce zice partenera/ul tău despre faptul că ai un blog? Dar părinţii, prietenii? Pe mine m-a dezămăgit foarte mult fostul iubit, când zicea că blogul meu e o prostie, că pierd vremea aiurea şi că nu fac altceva, mai constructiv. Dar tot n-am încetat să scriu, fie el şi o prostie, şi o pierdere de timp- pentru mine e ceva constructiv- mă clădeşte, ca om.
Mă gândesc, oare şi prin case mai mari trebuie să existe astfel de discuţii: -Mai ai să faci nimic? Chiar trebuie să scrii şi azi pe blog? Chiar trebuie să scrii şi despre asta pe blog? Credeam că e nevoie de un om cu pasiuni, ca să înţeleagă pasiunea altuia- din propria experienţă- nu funcţionează întotdeauna. Pasiunea altora e mai importantă (cică).
“And by the way, everything in life is worth writing about if you have the outgoing guts to do it, and the imagination to improvise. The worst enemy to creativity is self-doubt.”
— Sylvia Plath
Am avut şi iubiţi care m-au încurajat să scriu, ba chiar i-am inspirat să se apuce, la rândul lor, de blogging. Presupun că unora nu le place când ai “contact” cu prea multă lume, când primeşti mesaje şi comentarii, când- în loc să te faci utilă lui, preferi să scrii. N-am abuzat niciodată de blog. Am scris când am avut timp, fără să neglijez lucruri importante.
Tu ai/ ai avut astfel de “probleme”?
“Concentrate on what you want to say to yourself and your friends. Follow your inner moonlight; don’t hide the madness. You say what you want to say when you don’t care who’s listening.”
— Allen Ginsberg
De când am laptop, ca mulţi dintre voi, am şi muzică- de tot felul- pusă, sau nu, în ordine. E bine, însă, atâta timp cât cântă în iTunes, nu? În urmă cu două luni, primeam primul meu CD cadou- The Corrs– Albumul In Blue. Puţin timp după aceea, The Beatles– Albumul One. Şi, uite aşa, m-am îndrăgostit de CD-uri, de sentimentul acela, că e muzică împachetată, nu descărcată de pe Torrent. Asemeni cadourile primite în cutii, frumos ambalate- în comparaţie cu acele cadouri, în punga de la supermarket, cu preţ pe ele. Continue reading
Grapefruits - blog scris cu vitamine 