Tu ce-ai schimbat ultima dată?

I always write ‘Wake Up’ on my To-Do-List so I can at least accomplish one thing a day.

Am observat că, de fiecare dacă când am simţit nevoia de o schimbare, am ales calea cea mai simplă- ori vopsit şi/sau tuns părul, ori diete şi sport, pentru nişte kg în minus. And nothing changed. Altă culoare a părului, altă tunsoare, altă masă corporală nu fac decât să aducă alte bătăi de cap, alte necesităţi, alte frustrări.

Schimbarea trebuie să vină din alte lucruri, mi-am zis. Din acele momente pentru care nu avem niciodată timp, din acele lucruri la care visăm, dar uităm, dimineaţa, goniţi de viaţă. Răsfoiam nişte cataloage cu lucruri făcute manual şi m-am întrebat, de ce- niciodată, nu am luat un ac cu aţă sau nişte hârtie colorată- să fac şi eu, ceea ce mă încântă la alţii?

Oamenii pilotează avioane, din nevoia de libertate. Oamenii cântă, ajung la concursuri, se zbat, se autodepăşesc. Oamenii învăţă să danseze tango-uri sofisticate, în doar câteva zile. Şi te întrebi: e vorba doar de talent sau curge alt sânge în ei? Mai pasional, mai îndrăzneţ, mai hotărât? 1% e talen, zicea fratele meu, restul e muncă.

Îmi promit să fiu mai creativă. Nu doar prin scris, ci prin tot ceea ce mă înconjoară. Schimbarea nu trebuie să vină întotdeauna din noi. Noi suntem bine. Noi suntem fericiţi. Noi suntem puternici. Ne trebuie puţin sânge pasional în vene, iar ăsta nu curge prin capilare, decât dacă e pompat de o inimă îndrăzneaţă.

Am auzit de atâtea ori be yourself şi, inconştient, am simţit nevoia de schimbare. Nu pentru că nu-mi place self-ul meu, ci pentru că ştiu, există un eu mai puternic, mai cu voinţă, mai curajos, dar pe care nu-l folosesc, din prea multă comoditate. Aşezat fiind, la masa destinului, o să mănânci doar bucatele gătite de el. Îţi plac, nu-ţi plac. Explorează!