Îndrăgostită

Eu mă îndrăgostesc zilnic. Aşa, grămadă. Grămadă de zâmbete, emoţii, discuţii, flirt. E bun pentru propriu ego să te îndrăgosteşti zilnic, să dai de mâncare fluturilor, mereu flămânzi de dragoste. Mie îmi plac oamenii veseli, optimişti, nebuni- de două ori nebuni. Îmi plac oamenii care au un suflet artistic, care visează mult şi dorm puţin.

Îmi place când eşti luat prin surprindere, când poţi cuceri fâşii din atmosferă, doar cu un zâmbet; când eşti fericit, aşa, cu tot trupul şi crezi, cu toată puterea gândului, că nu există sentiment mai puternic decât acela când, un alt om, te poate face fericit doar pentru că, la rândul tău, îi dai fiori. Îl molipseşti cu zâmbete. Tu. Un om.

Eu o să cad mereu pentru cuvinte, înainte de orice gest. Consider că îţi trebuie curaj, ca să spui ceva şi doar bani, ca să cumperi. Îmi plac bărbaţii care, în intimitatea cuplului, fac declaraţii care, nici măcar în imaginaţia noastră feminină, nu există. Pentru că sunt spuse aşa, împedicate şi încâlcite; fâstâcite. Şi noi, şi ei, şi declaraţiile. Tâmpiţi de fericiţi.

Azi sunt aşa. Tâmpit de fericită şi cu fluturii hrăniţi; numai zâmbetul e nesătul. Tot apare în colţul gurii, formând ceea ce oamenii numesc riduri de expresie. Astea trec numai cu sărutări! şi numai din alea cu ochi închişi.

5 thoughts on “Îndrăgostită

  1. Ar fi chiar trist sa nu te indragostesti zilnic (nu ma refer strict la iubirea pentru partener). Eu una ma indragostesc in fiecare zi, de filme, carti, idei, poze, culori si nu in ultimul rand, oameni.

  2. ….Nimic nu ne apartine, nimic nu putem lua, nimic nu avem si atunci de ce sa nu curgem? De ce sa nu fim asemeni izvorului care daca este privit pragmatic e doar o …GAURA in pamant pentru CER! Dar devine cautat si important pentru ce el lasa sa fie ….Pentru ca este sansa curgerii cristaline Fiti un suflet nesecat de zambete, mangaieri, prietenie si iubire…!

  3. Am zis deja pe facebook ca e atat de eu de ma speriu .Vroiam sa o zic aici in prima faza, dar era prea draguta sa nu o impart cu nimeni🙂

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s