Mă mut la Londra?

S-ar putea, în viitorul apropiat, să mă mut cu traiul la Londra. Mi-a plăcut la nebunie weekendul acesta, împreună cu părinţii mei. Am văzut altfel oraşul şi, alături de ei, m-am simţit ca acasă. Bineînţeles, transportul e mai scump (8 lire/zi cu metroul? 4 lire/zi cu autobuzul?), precum şi chiriile, distracţia, viaţa- în general.

Mi-a fost frică de aglomeraţie, masivitatea oraşului, dar în două zile, am învăţat marile destinaţii- mare găselniţă nu e! Tot Anglia e şi în Londra, nu altă lume. Plus la asta, să locuieşti în Londra sună mai cool, nu? 😆 Motivele pentru care aş pleca, sunt oportunităţile de angajare şi de studii. Living on the edge, bloody London!

P.S. Neapărat de evitat mutatul împreună cu părinţii, astlfel, ăştia, mă mărită până la sfârşitul anului!

Ultimul an de burlăciţă

Acum înţeleg avantajul de a fi trăit departe de casă, dar mai ales, departe de gura gura lumii. Bineînţeles, majoritatea cred că m-am măritat, dar nu ştiu ei sigur- dar nu are cum să fie altfel, pentru că mi-a venit demult vremea de măritiş, ba chiar şi de făcut copii. Revelionul a fost ca o căpiţă de fân în flăcări, în capul meu. Absolut toate rudele, la unison cu mama, m-au întrebat de ce nu mă mărit. Tata dădea din umeri: – Nu te pot ajuta, părea că zice. Nici nu vreau să ştiu ce dorinţă şi-a pus mama, la cumpăna dintre ani (că trebuia să folosesc expresia asta.)

Se zice că după vârsta de 25 de ani, fetele se mărită şi mai greu. Îs mai pretenţioase, mai greu de păcălit: vor bărbat şi bogat, şi frumos, şi cuminte, şi deştept, şi tânăr, şi bun la pat şi Doamne mă iartă, câte altele. Imediat fac 25 de ani, conform actelor, deşi cred că mama a greşit anul naşterii mele, căci nu mă simt atât de matură, nici atât de responsabilă- să fac pasul acesta, de a mă mărita. Nu sunt coaptă. Aşa cred eu. Nu mă văd soţie, încă. Nu simt nevoia unei cereri în căsătorie, nu văd inel pe inelar. Nu mă gândesc la rochia de mireasă.

Atât a mai rămas- un an. Un an de naivitate, în care bărbaţii mai pot să mă păcălească, altfel- după 25, mă fac a dracului (de rea sau de urâtă, nu ştiu). Am un presentiment că, atunci când o să fac asta, o să mă ia şi pe mine, şi pe ai mei, şi pe voi, prin surprindere- o să ştiu că el e al meu, n-o să mai am nevoie de ani, ca să-l cunosc. O să mă mărit repede şi degrabă, din dragoste mare, cu nuntă simplă şi cu ce o mai da Doamne-Doamne. Când? Tot El ştie.