Nu mai accept lucruri

Există mai multe chei spre succes, dar una din ele, se pare, deschide uşile către celelalte. Am evoluat de la fac ce vreau la fac ce îmi doresc, ceea ce implică şi puţină responsabilitate, şi  dăruire, şi muncă şi rezultate negative- da! Nu mai accept lucruri, NU MAI ACCEPT OAMENI. Nu mai aştept ca lucrurile să se schimbe din rău în dezastruos, nu mai las ca fericirea mea să depindă de alţii şi nu mai dau ocazia oamenilor să-mi dicteze viaţa, profitând de sentimentele mele.

Am renunţat la ultimul meu job pentru că, iniţial, mi s-au oferit câteva ore pe zi. Mai apoi, pentru că am plăcut şefului, nu doar ca angajat, mi s-a oferit full-time job. Perfect, nu? Cealaltă colegă, orfană de tată şi cu o mamă cu handicap, urma să fie concediată, astfel încât, eu, să pot munci program întreg. Am plecat, spunându-i şefului că are deja cea mai bună angajată- colega mea- iar eu nu fur pâinea săracului, nici dacă n-am ce mânca. Banii pot fi murdari, chiar dacă îi câştigi într-un mod cinstit, prin muncă.

Nu ştiam- să regret sau nu- urma să plătesc chiria, iar un alt post de muncă nu aveam de unde să ştiu când o să găsesc. Am preferat, însă, să fiu eu cea care se frământă, decât cealaltă fată- nu pentru că aş fi eu cine ştie ce suflet bun, ci pentru că îmi iubesc părinţii şi nu ştiu ce m-aş fi făcut fără ei- cu siguranţă, deci, ei i-au lipsit mai multe în viaţa decât e posibil să-mi fi lipsit sau să-mi lipsească mie. Încă mai ţin legătura cu ea, încă mai munceşte acolo.

La două săptămâni, am găsit jobul actual, cu toţi oamenii aceştia minunaţi despre care v-am tot povestit, dar şi alţii, despre care o să vă povestesc. Alt oraş, altă casă, alte momente, alte trăiri frumoase, alte frustrări, desigur. Viaţa nu e niciodată perfectă, ci doar în fragmente- aşa cum e o carte bună, incitantă în acele paragrafe, în care te-ai obişnuit deja cu personajele, în care ţi se pare puţin plictisitor şi ZBAAANG- te surprinde autorul, de nu-ţi pare rău că citeşti ACEEA carte.

Învaţă să elimini ceea ce nu îţi convine. Fiecare alegere deschide calea spre alte oportunităţi, dar unele alegeri îţi oferă ocazia unor trăiri extraordinare. Uneori trebuie  doar să acţionezi, indiferent de riscuri. Nu se merită să stai într-o relaţie care nu te face fericită; nu se merită, cu atât mai mult, să suferi după o despărţire. Nu ai nevoie de prieteni falşi, nu ai nevoie, în general, de oamenii care nu îţi pot influenţa-în bine-ziua, dispoziţia, viaţa, inspiraţia, gândirea, visurile.

Uneori cred că sunt o fată norocoasă; alteori ştiu că e din cauza a prea multe rugăciuni spuse de mama, încât Dumnezeu nu are încotro, decât să i le îndeplinească- iar mama ştie cel mai bine ce să ceară. V-am mai spus, mă simt împăcată, mulţumită, fericită cu ceea ce sunt- în sfârşit! Nu-mi mai este frică să acţionez, nu-mi mai este frică să cer sau să refuz, după caz. Nu mai gândesc situaţiile în a fi pozitive sau negative ci mă întreb: – Şi, după asta, ce urmează? Sunt sigură că citesc o carte bună-viaţa mea.

14 thoughts on “Nu mai accept lucruri

  1. “Viaţa nu e niciodată perfectă, ci doar în fragmente” e peste toate frazele emise de filozofi…
    Ar trebui sa “rup” textul in paragrafe ori fraze si sa-l spinzur prin casa, ca sa nu pot uita.
    Good job, Good Lesson!
    Multumesc de vitamine, domnisoara dulce-amara! >:D<

  2. Imi trimiti si mie o felie de optimism?🙂
    Azi, in timp ce ma duceam la un interviu, ma intrebam cu faci tu de estti mereu cu zambetul pe bune, chiar si printre straini. De unde ai atata incredere. Si puterea de a-i face si pe altii fericiti.
    Te imbratisez! Sa ai o saptamana frumoasa!

    • Îţi trimit de fiecare dată când scriu, să nu uiţi, căci pentru asta scriu! Sper că te-ai descurcat la interviu, dar cred că, dacă nu e să fie aici, o să fie în altă parte şi mai bine, aşa că nu te descuraja, indiferent de rezultat. Eu când mă duceam la un interviu mă gândeam deja la un alt job, spunându-mi că jobul pentru care m-au chemat nu este îndeajuns de bun pentru mine. Am zâmbit, am fost degajată şi am dat întotdeauna impresia că ei au nevoie de mine, altfel nu mă chemau.

      Ultima oară când m-au întrebat ce defecte consider că am, am răspuns că ar fi un defect să-mi dezvălui slăbiciunile, drept urmare, n-o fac.

      Să ai zile frumoase, întotdeauna. Pup!

  3. Citesc de mult blogul tau..Ceea ce am descoperit citind posturile tale,a fost si este si cel mai probabil ,v-a fi un suflet mare!!…minunat!Blogroll..nu ma mai pot abtine:D

  4. Orice decizie iei, conteaza ca TU sa fi multumit de alegerea facuta. Oamenii ranesc oameni, in unele situatii. Imi place ca o poti lua de la capat, atunci cand te vezi nevoita sa o faci.

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s