14 zile de iubire [8]

Azi nu ne-am întâlnit. Zilele noastre împreună o să fie şi mai scurte. Am primit un proiect, într-un alt oraş, pentru 10 zile. Nici nu ştiu cum să-i spun că eu, în 2 zile, plec. Plec înainte că el să plece. Am contractul în mână şi ştiu, nu pot să refuz, nu pot să amân, nu pot să schimb nimic. Mă doare îngrozitor şi nu ştiam că o să doară aşa. Zilele mele de râs nebun, dans în mijlocul străzii, sărut în pragul autobuzului- s-au terminat. N-o să mai fie altul ca el, sunt sigură.

– Mi-e dor de tine, sună vocea lui în telefon. Aş vrea să fiu acolo, cu tine.
– Dacă vrei ceva şi se poate realiza, nu văd de ce n-ai face-o. Dacă vrei să fii aici, vino.
– Nu mai circulă autobuzele la ora asta, cred.
– Stai să verific. Mai ai 10 minute până pleacă ultimul autobuz.
– Zece minute? Din ce staţie?
Verific pe site-ul celor de la transport.
-Din New Street. N-ai să reuşeşti- mă împac eu cu ideea, deşi mi-aş dori să vină, ca să îi pot spune despre planurile din următoarele 2 zile. Probabil e ultima seară pe care o putem petrece împreună.
– Plec. Te sun!
Îmi bate inima la fel de repede ca atunci când urcam scările spre acoperişul celei mai înalte clădiri in centru. Şi acum, ca şi atunci, ştiu că tot ce contează e clipa aceasta. Ştiu că n-o să reuşească. Până în New Street sunt mai mult de zece minute de mers pe jos. Mai mult de atât, în grabă fiind, i-am zis un număr greşit al autobuzului care ar trebui să ajungă pe strada mea.

Răspund cu frică la telefon, după o jumătate de oră. Abia îşi trage aerul, de parcă ar fi fost la Maraton.

– N-ai reuşit, nu?
– Sunt în faţa uşii tale.
N-am zâmbit în viaţa mea mai tâmp ca în seara aceea.
– Glumeşti, nu? Mi-am dat seama că am încurcat numărului autobuzului…
– Mă laşi să intru sau nu? Nu mai am alt autobuz să mă întorc.
– Nu eşti în faţa uşii mele, îţi place să mă tachinezi!
Cobor scările, fără grabă, sigură fiind că minte. Deschid uşa şi el, transpirat şi roşu de oboseală, stă incredibil de atrăgător, zâmbind la fel de tâmp ca mine. E ca şi cum nu l-aş fi văzut 100 de ani, atât de bucuroasă sunt de prezenţa lui. Acum ştiu că au fost câteva secunde, dar pe atunci, momentul din faţa uşii mi s-a părut infinit de dulce.
– Am alergat, am ajuns în staţie o dată cu autobuzul. Mi-am dat seama că ai greşit numărul autobului, dar pentru că te ascult când vorbeşti, am reţinut numele străzii tale şi am venit pe jos, din ultima staţie.
Stă cu biletul în mână, surprins probabil şi el de ceea ce a făcut, iar eu rânjesc satisfăcută.
– E unul din momentele noastre pe care n-am să le uit niciodată.

N-am uitat, vezi? Scriu despre el, cu aceeaşi fericire care m-a făcut pe atunci să te strâng în braţe, de mi-a rămas îmbrăţişarea impregnată ca într-o fâşie de cement proaspăt.

6 thoughts on “14 zile de iubire [8]

  1. sunteti doi norocosi nebunatici. Iar iubirea voastra e asa de frumoasa si de intensa… incat mi sa facut asa un dor de inocenta si gingasia primei mele iubiri🙂 Sa fiti fericiti si aveti grija de iubirea voastra🙂

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s