14 zile de iubire [7]

Mai ştii începutul poveştii tale de dragoste? Când totul era nou, când nu ştiai regulile jocului. Când nu ştiai ce va spune, ce va face. Când ţi se făcea dor, imediat după ce pleca. Când îţi făceai griji cum arăţi, cum miroşi, cum te porţi. Atunci, când nu-l ştiai şi nu-ţi făceai griji precum că ar trebui să-l iubeşti aşa cum este. “Aşa cum este”-ul ăsta se aminteşte după-după ce trece dragostea- dar! să nu vorbim despre sfârşit în această poveste.

Nu vreau să ştiu nimic despre el. Nu vreau să-i fac pe plac, prin stăruinţă, ci natural. Vreau să mă placă, da! Să mă placă, nu să mă fac plăcută. Vreau să încep cu acest aşa cum sunt.
– Ce vrei să facem azi? mă întreabă el, în plimbarea noastră pe canal, printre bărcile ancorate şi restaurante cu iz veneţian. Nu vreau să zică nimic despre ce simte- se vede. Îmi sărută mâna, ochii, fruntea. Mă alintă aşa cum nimeni n-a mai făcut-o. Îl cuprind de după gât şi văd în privirea lui satisfacţia de a mă fi făcut fericită.
– Hai să escaladăm clădirile din centru, îi spun eu, toată un zâmbet, cu teama să nu fi sunat prea nebuneşte, prosteşte.
– Vrei pe asta, îmi arată el cu degetul clădirea de după blocurile din apropiere, sau cealaltă- moment în care mă cuprinde de talie- oricare vrei tu.
– Vorbeşti serios?
– Da, de ce, tu nu? Fricoaso!

Alergăm spre clădirea din apropiere, euforici de ceea ce urmează să facem împreună.

– Urcăm pe acoperiş, ne dezbrăcăm şi ne bronzăm! strig eu, în hohote de râs.
– Sper doar să nu fi blocat accesul.
– Nu se poate să fie, se poate?

Urcăm până la ultimul etaj, spre scara de urgenţă- dar e închis. Insistăm la o altă intrare- închis. Îmi spune câteva variante, dar ştiu că nu mai contează- asta a fost tot- momentul acesta- împregnat în bujorii din obrajii mei, în transpiraţia de pe fruntea lui- în dorinţa lui de a-mi face pe plac.

– Fricoaso! şi mă sărută, acolo, între multe etaje şi un acoperiş interzis. Aş vrea să-i mulţumesc, dar n-o fac. Astfel de momente ar trebui să fie normale într-o relaţie. Nu să-i răspunzi cu un -Hai lasă prostiile sau cu un – Nu am chef să fac asta.

În fiecare seară, aceeaşi staţie de autobuz, cu mici pauze de sărutări, până acolo. Acolo, în ultimul pasaj, în prima seară, m-a oprit pentru o clipă, m-a privit şi n-am înţeles că mă place. L-am întrebat nervoasă de ce s-a oprit, căci îmi era frică să nu pierd ultimul autobuz spre zona mea. Ne cunoscusem cu 5 luni înainte, dar nu ne-am gândit niciodată că o să fim împreună şi, uită-ne acum, cu câteva zile înainte de despărţire, noi abia ne facem planuri.

E frig. Împleticită sub hainele lui, mă las sărutată de noapte bună.
– Să mă suni, când ajungi acasă, ca să ştiu că eşti bine. Ai bilet?
– Da. Da.
Şi nu e sărut mai dulce, decât acela din pragul autobuzului; şi nu e clipă mai frumoasă decât aceea, când el rămâne în staţie, iar eu, încă visătoare- tresar la întrebarea şoferului: – Aveţi bilet?
– Da. Da, îi răspund eu- zâmbeşte şi şoferul, zâmbesc şi ceilalţi din autobuz, zâmbeşti şi tu, citind.

8 thoughts on “14 zile de iubire [7]

  1. sau cand el asteapta cu mine sa-mi vina autobuzul si apoi pleaca pe bicicleta. sau, si mai dragut, cand ma duce pe bicicleta pana la autobuz, printre masini, si eu tip :))

  2. si nu e sarut mai dureros decat acela din aeroport, si nu e clipa mai dureroasa decat aceea cand el ramane in aeroport, iar eu, cu ochii n lacrimi, ma urc in avion. auciii, FlashForward. in cateva zile voi simti pe pielea mea ce am scris :-< cam 14 zile de iubire mai avem si noi :-ss good story, btw😀

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s