Thoughts for every day [169]

I find I’m so excited, I can barely sit still or hold a thought in my head. I think it’s the excitement only a free man can feel, a free man at the start of a long journey whose conclusion is uncertain. I hope I can make it across the border. I hope to see my friend and shake his hand. I hope the Pacific is as blue as it has been in my dreams. I hope.

Red- replică din filmul The Shawshank redemption

N-am maşină, dar observ…

Am vrut să scriu, despre regulile de circulaţie, (în special despre parcări) încă din prima zi în care am ajuns în Anglia. Am tot amânat- aşa cum fac şi autorităţile române. Aici, dacă nu e voie să parchezi- nu parchezi, altfel îţi iei amendă (£70; £35 dacă e plătită în 14 zile de la primirea amenzii şi £105 dacă se depăşeşte perioada legală). Dacă ai impresia că n-o să te prindă nimeni, cred că în 90-95 % din maşinile parcate ilegal îşi iau amendă.

Locurile de parcare sunt gratuite şi/ sau cu plată. Plăteşti la bancomat, afişezi talonul pe bord şi stai liniştit. În centru, în majoritatea oraşelor, parcarea este interzisă, aşa că, dacă vrei să mergi în club, pe Broadstreet, îţi parchezi maşina în locurile autorizate şi mergi apoi, pe jos, până la destinaţie. (Vai de tocuri). Autobuzele au propriile benzi de circulaţie pe care, de asemenea, e interzis să staţionezi.

➡ Dacă nu v-am plictisit, vă recomand să citiţi un articol de pe BBC News– despre primarul din Vilnius, capitala Lituaniei, care a distrus o maşină parcată ilegal în centrul oraşului. O astfel de atitudine ne-ar trebui şi nouă- nu doar greve leşinate a celor de la RATB, nu doar preşedinţi care se supără pe şoferi, iar drept urmare, îşi conduc singuri maşina. Până la urmă însă, cred că ne merităm condiţia, din moment ce ne permitem să plătim şpaga sau amenda. Nouă chiar ne place aşa, să facem lucrurile de mântuială, pe apucate. La noi se aplică întotdeauna: regulile există ca să fie încălcate.

Grupurile de/ pentru bloggeri

Am fost invitată în câteva grupuri de/ pentru bloggeri şi am renunţat. Nu am nimic împotriva promovării blogului, dar nu cred că acesta ar trebui să fie singurul scop al grupului. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu şi Ion Creangă, iubim oamenii care iubesc alţi oameni. Cu alte cuvinte, îmi este mult mai drag un blogger care recomandă alte bloguri, decât propriul link- acest lucru spune multe despre tine, ca om, ca blogger, ca membru al unui grup.

Un alt lucru, pe care tind să-l precizez: nu accept link-uri pe Wall-ul meu, dacă fac trimitere către blogul tău. Dacă vrei să-mi recomanzi altceva, e ok, daca vrei să-mi arăţi ce ai scris (iar Wall-ul meu e o bună oportunitate de promovare), îţi recomand să te înscrii în grupurile menţionate mai sus, unde nu subscriu, din acelaşi motiv pentru care nu îţi accept propriul link pe pagina mea de Facebook. Dacă îmi place ceva, pot să dau singură, din propria iniţiativă, Like sau Share.