Too good to be true

Se putea să nu se îndrăgostească turcul de mine? Promisiuni de vacanţe în Istanbul, şcoală plătită, maşină şi răsfăţ feminin- cam tot ce şi-ar dori o fată, în zilele noastre de criză economică şi sufletească. A trebuit să zic nu, să-mi fac bagajul şi să plec- o fi greşit, sau nu, nu-mi pasă!

Eu nu mă culc cu seful pentru o poziţie mai bună şi nici cu profesorii pentru o notă mai mare. Eu nu-mi vând sărutările pentru plaje în Ankara sau trupul pentru maşini BMW. Eu nu-mi fac unghiile sau părul la coafor, ca să impresionez un bărbat.

Mie mi se întâmplă lucruri frumoase şi fără să fac asta! Desigur, sunt puţin dezamăgită, dar cred că tot răul e spre bine. Habar nu am cum o sa-mi plătesc chiria, luna viitoare, dar măcar sunt mândră de mine, aşa-cu sâni mici şi creier mare. Fir-ar ele de gropiţe în obraji!

Nu mi s-a cerut să plec, dar nu m-aş fi simţit în largul meu, ştiind că şeful are fantezii cu mine, în timp ce îi amestec zahărul în cana cu ceai; nu-mi place când mi se aplică tratament special şi, cel mai mult, nu-mi place să mă simt datoare sau obligată cu ceva, faţă de cineva.

Really?

14 zile de iubire [1]

Vă avertizez, aceasta este o poveste incredibil de romantică şi sensibil de erotică- acea poveste de dragoste pe care orice fată o merită, măcar o dată în viaţă. Dacă mă întrebaţi de e reală, o să vă spun că, pentru voi, ceilalţi, e prea frumosă ca să fie adevărată.

Eşti frumoasă, îi spuse el, în timp ce ea, măgulită, încerca să-şi ascundă defectele trupului, zâmbind fals, pentru a masca primele riduri de expresie.
Minte dulce, gândi ea, în timp ce îi mângâia, cu vârful degetului arătător, buzele cărnoase- tremurând şi el, şi ea, sub imboldul primului sărut, amânat cu bună ştiinţă, tocmai pentru a-l face mai incitant. L-ar fi amânat zile întregi, dar ei nu aveau timp, aşa cum au cuplurile, la început de relaţie, când habar nu au de o să dureze sau nu. Ei ştiau, de la bun început, că totul o să înceapă şi o să se sfârşească repede, în doar 14 zile.

Bazar englezesc

Ade, proprietarul la care stau în chirie, colecţionează cutii din lemn, prelucrate manual, vase din sticlă, discuri, genţi, tablouri, cărţi, rame de fotografii şi cam tot ce e vechi, dar deosebit. Deşi locuiesc deja de două luni aici, încă mai sunt locuri şi obiecte în casă care mă surprind.

Majoritatea lucrurilor sunt cumpărate de la Market- un spaţiu în aer liber, cu tarabe înşirate, unde oamenii, pe lângă lucrurile pe care le vând (vechi sau noi), îţi vând şi poveşti- fie despre obiectul în sine, fie despre viaţa lor.

Am vizitat, recent, marketul din Cheltenham, oraş aflat la aproximativ o oră de condus faţă de Birmingham. Ca să găseşti lucruri interesante, trebuie să ajungi acolo la prima oră, când vânzătorii nici nu apucă să îşi înşire marfa.

Haine, obiecte de artă, aparate de fotografiat vechi, fotografii, bilete de la meciuri de fotbal, monezi, cutii de bijuterii, vase, oglinzi, ziare, bijuterii şi cam tot ce te poate trăsni mintea sau ce se poate găsi în podurile caselor englezeşti. Preţurile? De nimic- probabil plăteşti cu timpul pe care îl dăruieşti, în timp ce admiri marfa.

Data viitoare când merg, cu siguranţa îmi achiziţionez o cutie de bijuterii, o ramă foto, nişte cărţi de citit, o lampă de iluminat şi, cel mai probabil, mult spirit englezesc.