Se aşteaptă o vară nebună!!!

(Chiar dacă mă ustură pielea, bucăţică cu bucăţică, vă scriu şi de la mare, nu de alta, dar n-am somn- ba am somn, dar n-am stare, căci nici pe spate, nici pe burtă nu pot să stau, dar e bineeee! totuşi)

Am chef să scriu lucrurile aşa cum sunt, fără blogoshop, fără artificii, fără ocolişuri. Mi-am dorit foarte mult vacanţa aceasta, împreună cu mama. Obosisem să fiu oaspete acasă, căci asta sunt. O persoană care vine, o pupi la intrare şi îi faci cu mâna, la ieşire. Nu mai am nici măcar locul meu în şifonier, oricum ţin lucrurile în bagaj…

Realizez că, în toţi aceşti ani, departe de casă, am devenit fiică cu numele, cu certificatul, cu datoria de copil, faţă de părinţi şi fraţi. Este IMPOSIBIL să povesteşti luni de viaţă, în doar câteva zile. E greu să transmiţi părinţilor felul tău de a fi, acum, la maturitate, când tu ai plecat copil de acasă. Mi-e greu, la rândul meu, să îi înţeleg, deşi îi iubesc şi respect din tot sufletul.

Sunt momente când ne privim, fără să ne spunem nimic, doar aşa, analizându-ne schimbările şi îmi vine să plâng când îi găsesc mai ridaţi, mai bătrâni, mai fără putere- nu ştiu ce m-aş face fără ei, aşa departe cum sunt, mi-au fost stâlp de sprijin, întotdeauna. Au făcut atâtea sacrificii pentru mine, iar pentru asta n-am vrut să-i dezamăgesc, deşi mi-ar fi fost atât de simplu, singură, într-o ţară străină, la vârsta adolescenţei, să-mi fac de cap.

Pentru nebunii, de tot felul, însă, ai întotdeauna timp, chiar şi atunci când ai impresia că e prea târziu, căci n-ai făcut asta la timp. De exemplu, mi-am dorit foarte mult, în timpul facultăţii, să pot merge singură cu fetele la mare- nu pentru a mă combina/ culca/ destrăbăla cu alţi băieţi, cum credea iubitul de atunci, ci pentru moment/ amintire/ senzaţie/. Am fost, însă, prea ascultătoare, din păcate (whatever).

Privesc vacanţa asta, cu mama, ca pe o astfel de nebunie, făcută poate nu la timpul ei, dar se recuperează prin faptul că e cu mama, iar mulţumirea şi încântarea ei, din fiecare zi pe plajă, mă face fericită. Fetelor, din experienţa-experienţelor mele vă spun: facem atât de multe pentru un iubit, exagerat de multe compromisuri/ momente frumoase/ mofturi, dar uităm să fim, măcar nişte copii respectuoşi şi iubitori, cu părinţii noştri.

Mi-a fost frică. Mi-am dorit să fie perfect; i-am şi zis mamei că nu trebuie să-şi facă griji de nimic, decât să se relaxeze- în acest timp, scurt, de moment mamă-fiică. N-am mai fost niciodată singură la mare, nici măcar nu ştiam staţiunile, dar m-am descurcat. Ne-a luat şoferul gratuit din Constanţa până în Mangalia, nu ştiu dacă din cauza mamei sau a fustei mele scurte.

Azi, pe plajă, ne-am împrietenit cu o familie din Iaşi (că prea vorbim cu accent asemănător), de am râs împreună toată ziua. ( Eu primesc complimente pentru mama, mama pentru fiică-sa). M-au întrebat câţiva băieţi dacă sunt singură, iar unul din ei a fost chiar drăguţ să zică- Eşti cu sora ta? cu referire la mama. Mama, după aceea, a roşit, dar eu cred că de la soare!

Am adunat atât de multe amintiri frumoase şi haioase, în aceste zile, la mare, cât pentru alte zece vacanţe. Am simţit acea legătură, de mamă-fiică, care mi-a lipsit atâta timp, nu prin chimia ei, ci din cauza distanţei. Am simţit că mama mă priveşte, de acum, ca pe o viitoare femeie, şi nu ca pe un copil. Am învăţat că pot (trebuie) să mă descurc singură; că viaţa e frumoasă, incitantă şi mereu în mişcare- omului n-ar trebui să i se acorde timp, ca să privească în urmă, iar după aceea să se plângă că i-a trecut vremea.

15 thoughts on “Se aşteaptă o vară nebună!!!

  1. So touching …. Imi place mult articolul acesta.😀
    Nu stiu daca o sa ma distrez asa tare cum se distreaza cei care merg la mare, dar sa stii ca ma bucur pentru cei care au ajuns acolo si s-au distrat.🙂
    Iti doresc o vara frumoasa in continuare alaturi de cei dragi!🙂

  2. “Am învăţat că pot (trebuie) să mă descurc singură; că viaţa e frumoasă, incitantă şi mereu în mişcare- omului n-ar trebui să i se acorde timp, ca să privească în urmă, iar după aceea să se plângă că i-a trecut vremea.”- eee,da, am invatat, de multa vreme, din pacate, ca-i musai sa-mi exprim sentimentele si alte trairi la timp,din paate,uneori s-ar putea sa fie prea tarziu.

  3. Mi-a(i) placut…. Esti isteata draga “Grape”-Sweety-Mariana si ma simt mandru ca esti “de-a noastra”. Fa o poza cu iesenii aceia si spune-le sa mi-o dea cand ajung aici (amintire de la mare)…. Sa fii sanatoasa si sa mai scrii; imi place… Sa aduni toate articolele astea si sa le publici. Vei avea succes! Iti doresc succes!

  4. fii barbata, oriunde, oricum adaptabila, departe sau nu de casa, printre straini, singura sau nu, nimic nu e imposibil de descurcat in viata asta, in lumea asta, asa ca succes acolo unde esti acum si du la indeplinire lista cu dorintele deja mentionate, apoi compune altele si tot asa nu va fi timp ever-ever de intors capu’! keep moving!

    c-block-keep movin’!

  5. “Am chef să scriu lucrurile aşa cum sunt, fără blogoshop, fără artificii, fără ocolişuri.”- eu cred că așa le-ai scris mereu🙂
    Cât despre post….touching și frumos, în stilul tău.

  6. Pe la noi, prin Ardeal, există o mică povestioară cu concluzia: mama-i mamă, nu-i muiere. Adică, pentru copil, mama e una, diferită de orice altă femeie.
    Ai făcut o mamă fericită! Sper că şi tu eşti.

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s