Dramatizăm puţin banalul?

Am impresia că am devenit plictisitoare, de la o vreme, deşi în timpul zilei eu fac lucruri interesante, care mă fac să zâmbesc, să sper, să mă minunez, să râd, să plâng, să visez, sa alerg- ca tot omul. Mă uit peste subiectele de pe blog şi mă întreb: -Oare cine o să scrie ce simt cu adevărat?  Nu-mi place ce scriu, nu pentru că n-ar fi ceea ce cred sau gândesc, ci pentru că sunt gânduri praf, puse peste gânduri mobilă.

Ce simţi când te doare? Nu mi-e frică de seringi, dar când mi se ia sânge din venă, închid ochii şi ştiu exact cât de dureros o să fie, dar parcă e mai interesant, când dramatizăm- ţinând tifonul peste ţâşnitura de sânge, de parcă am fi suferit cine ştie ce accident când, defapt, în copilărie, alergam cu genunchii însângeraţi, ori de la fotbal, ori de la căscat gura. Dramatizăm, ca să nu ne pară banal ceea ce ni se întâmplă. Pentru că suntem actori şi trebuie să ne jucăm rolul bine, indiferent de câţi spectatori sunt în sală.

Azi am stat întinsă în iarbă şi mă gândeam:
– dacă mă pătez de verdeaţă?
– ei şi ce dacă mă pătez, cui îi pasă?
– mie îmi pasă, că tot eu, după aia, o să spăl.
– ei, până la urmă nu e decât o haină, cui îi pasă?
– mie îmi pasă, nu pentru că am dat bani pe ea, ci pentru că îmi place.

Unele lucruri par banale, atât de banale încât te gândeşti că nu trebuie să îţi pese, că trebuie să accepţi micile bucurii din viaţă, aşa cum ar fi un întins în iarba proaspătă. Greşit, după părerea mea- când micile bucurii îţi aduc necazuri, trebuie să îţi pese şi nu doar de moment. Ca în Vânătorii şi raţele– scapă cine se fereşte sau cine e curajos de prindă mingea, adăugând-şi mereu câte o şansă. Trebuie să fii cu ochii în patru, când oamenii aruncă săgeţi spre tine, unele pot fi otrăvitoare, altele le poţi transforma în bumerang pentru ei.

4 thoughts on “Dramatizăm puţin banalul?

  1. Și eu cred că nu trebuie confundată inconștiența cu bucuria. Trebuie găsit echilibrul dintre ele. Întodeauna🙂

  2. mai exact: “it means you have pretended to be strong far too long” … mai pe romaneste: depresia e boala oilor din turma, oi care fara turma-s moarte.

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s