Time. I don’t need time…

Defapt, nu avem nevoie de timp ca să ne dăm seama; nu avem nevoie de timp ca să iertăm, nu avem nevoie de timp ca să ne implicăm, nu avem nevoie de timp ca să demonstrăm. Iubeşti sau nu. Vrei sau nu. Ierţi sau nu. Te schimbi sau nu. Despre asta e vorba…

Şi de ce, atunci, cerem o amânare, când ştim din start ce ne dorim, ştim din start ce putem face, ştim din start unde o să ajungem. Eu sunt aici zilnic. Nu mă fac dispărută pentru ceva timp în care alţii să realizez ceea ce ştiu deja. Eu simt zilnic. Nu-mi opresc sentimentele pentru câteva mii de minute, ca să-şi tragă sufletul celălalt.

Eu mă enervez şi mă consum, în timpul meu, pe care nu pot să-l opresc, nu pot să-l şterg şi nici nu pot să îl împing, ca să ajungă mai repede unde îmi doresc- la momentul de linişte. Eu n-am nevoie de timp, eu vreau să îmi trăiesc timpul meu, fără să mă opresc pentru nimeni, fără să mă calmez pentru cineva, fără să dau şi fără să iau din timpul nimănui.

N-am nevoie de câteva zile să-mi revin. Deja mă simt mai bine! Grapefruits în nervi- sună delicios 😆 Tic-tac, tic-tac…