Emil Cioran- Cugetări

Mi-a dat fosta mea colegă de la facultate, Oana, în jur de 20 de cărţi format pdf şi sunt aşa de fericită. Unele titluri îmi sunt necunoscute, pe altele mi-am dorit, de foarte mult timp, să le citesc, dar n-am avut niciodată ocazia să găsesc volumul/autorul. O să le pun pe blog, ca să le puteţi descărca şi voi.

Am citit ieri Cugătări, de Emil Cioran şi, pentru că sunt două pagini format Word, am zis că e mai bine să dau copy-paste aici, pentru toţi cei interesaţi. Mie mi-au plăcut, pentru că, deşi sunt simple, îţi pot cuprinde întreagă fiinţă- de la adevăr, iubire şi religie, până la moarte şi viitor.

“Putem accepta orice adevăr, oricât de zdrobitor, cu condiţia să înlocuiască totul, să aibă tot atâta vitalitate cât speranţa căreia i s-a substituit.

Continue reading

Eu mă pierdeam la Unirii şi la Romană

Să ştie toată lumea, eu când mergeam în Romană, era ca să mă întâlnesc cu fratele şi cumnata mea. Într-o vreme, şi cu Roxana. Nu le am cu poziţionarea în spaţiu, nu ştiu unde mă aflu, dacă mă pui să punctez pe hartă, indiferent de scară.

Când ajungeam la Romană, îmi plăcea să merg la Mini Prix, Teranova şi Macdonalds- pentru Mac Puişor- atât ceream de după tejghea, plăteam 3, 5 lei şi cronţăiam la castravete murat, că ăla îmi plăcea. La magazine mergeam numai aşa, de dragul de a pierdea vremea şi pentru plăcerea feminină de a te îmbulzi printre haine (cel puţin la Mini Prix).

La Unirii, în ultimul an în Bucureşti, ajungeam din cauza job-ului. Şi trebuia să schimb magistrala, memorând vizual magazinele şi covrigăriile, ca să mă pot ghida. Altfel, ieşeam la suprafaţă şi, dacă nu zăream magazinul Unirea, clar că nu ieşisem corect. O buimacă, şi seara, şi dimineaţa, şi întotdeauna.

Cea mai dragă dintre staţiile de metrou, rămâne cea de la Eroilor. Aproape de căminul meu, cu flori de vânzare la ieşire- cu legătură directă cu staţiile necesare mie. Pentru cineva care a locuit 3 ani în Bucureşti, recunosc, în primul an, mi-a fost frică să merg cu metroul, nu din cauza metroului în sine, ci pentru că îmi era frică să nu mă pierd, iar acolo, sub pământ, nu te poţi ghida după obiecte memorate vizual şi, dacă ţi-e ruşine să întrebi unde eşti şi unde vrei să ajungi, e groaznic.

De câte ori numai nu l-am păcălit pe fratele meu că sunt în metrou, când defapt eram în 338, blocată în trafic, de nu înţelegea el niciodată de ce întârzie metroul atât…

Mă întreb

Mie nu mi-a plăcut să mă bag în seamă cu bloggerii mari atunci când am început să scriu pe blog. Nici acum nu-mi este comod, deşi am o altă perspectivă despre ce înseamnă să fii blogger mare.

Mă întrebam, ceva timp în urmă, de ce nu m-am împrietenit virtual cu tomatacuscufitablonda şi/sau questioare atunci, la începuturile mele, când poziţia lor din Zelist era formată din două cifre, iar a mea din şase? Nu pot să-mi răspund nici acum, când activităţile noastre blogosferice s-au intersectat şi la Women On Web, şi pe Apropo.ro, şi în ceea ce priveşte Zelistul. Continue reading