Funny: Sacrificii pentru mediu

Replică din film:

“- Uite, am cumpărat becuri economice, am cumpărat pungi biodegradabile şi şampon care n-a fost testat pe animale. Sincer, îmi pare rău pentru că nişte animale o să umble murdare pe stradă, dar dacă ajută mediul înconjurător, trebuie să facem toţi nişte sacrificii.”

3 cm

Câm atât am pierdut din talie după 6 zile de antrenament (chiar şi atunci când am chiulit, din cauza escapadei la hotel, am făcut exerciţii singurică în cameră şi am făcut jogging, ca să compensez).

Când am început, pe 3 aprilie, nu m-am cântărit, ci m-am măsurat la bust, talie, şolduri şi braţe. Am vrut să mă cântăresc, dar mi-a zis antrenorul că nu e cazul, deoarece n-o să pierd din kg la început, pentru că o să îmi crească masa musculară.

Mi-a crescut puţin sufletul (că ăsta are voie să crească), dar am observat că sunt mai deshidratată (deşi beau multe lichide) şi sunt puţin obosită. De obicei mă antrenez luni, marţi, miercuri şi joi. Fac pauză vineri şi sâmbătă. Reiau duminică.

Deşi mi-a zis să mănânc normal (ca să am energie pentru exerciţii, să nu ameţesc pe la antrenamente) am ideea asta în cap că fără dieta n-o să reuşesc (aşa cum mi s-a mai întâmplat în ultimii 2 ani). În zilele de pauză, ies la alergat, la alegerea mea- pentru că îmi place să alerg.

O săptămănă şi deja se văd rezultatele. Asta mă motivează pentru următoarele 7 săptămâni. Vreau-vreau ca de data asta să văd că se merită efortul, nu pentru nişte nenorocite de 3-5 kg, ci pentru că m-am mai chinuit, dar fără rezultate şi…

P.S. Are oglindă din aia care te arată înaltă şi slabă, de îţi vine să plângi când te gândeşti ce bine arăţi în ea! După ce învăţ toţi paşii şi exerciţiile pentru diferitele grupuri de muşchi, o să încerc să explic şi pe blog, pentru cei care vor să se antreneze acasă.

Today I Love: Paula Seling – Râd când îmi vine să plâng

I.
Ei stiu sa schimbe copacul in trunchi,
Ei vor sa auda cum ramuri se frang,
Ei cred ca pot sa ma vada-n genunchi
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang…

II.
Ei stiu sa rupa o aripa-n zbor,
Ei vor sa imbrace in haine ce strang,
Ei pot sa puna-ntrebari care dor
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang…
Eu rad cand imi vine sa plang…

R.
Eu stiu ca miine e o zi,
Eu stiu ca, oricum, ce va fi va fi,
Eu stiu sa cred si raul sa-l alung… sa-l alung…
Eu rad cand imi vine sa plang…

III.
Ei stiu sa calce-n picioare minuni,
Ei vor sa spuna cuvinte ce frang,
Ei pot sa schimbe duminica-n luni
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang…
Eu rad cand imi vine sa plang…

IV.
Ei vor sa nu ma auda cantand,
Ei stiu sa rada cand pumnii mi-i strang,
Ei cred ca pot sa ma vada plangand
Dar eu stiu sa rad cand imi vine sa plang…
Eu rad cand imi vine sa plang…