Dragostea durează…

“Marile iubiri vin o dată la şapte ani. Eu ştiu, drept care nu mă tem de pragul celor trei ani pe care toata lumea îi trambiţează ca durată a oricărei iubiri – luându-se după titlul unei cărţi pe care nu au citit-o. (Eu am străbătut-o de la cap la coadă, aşa că rezum ori de cate ori am ocazia: “Dragostea durează trei ani” a lui Frederic Beigbeder este exact despre dragostea care durează o viaţă. Însă titlul e mai lesne de citit şi de reţinut decât miezul cărţii, care nu a fost înzorzonată cu poze, şi nici cu prea multe dialoguri). Mă tem de pragul celor şapte.”

Alice Nastase

Eu mă tem de praguri- nu de zile, nu de luni, nu de ani de relaţie, ci de pragurile acelea, când ştii că trebuie să sari peste ziduri, iar săritura ta nu are importanţă, dacă cel de lângă tine nu sare la fel de sus. Nu mai mult, nu mai puţin- ci atât cât îi trebuie unui copil ca să facă primul pas, iar de acolo să nu se mai oprească.

13 thoughts on “Dragostea durează…

  1. La șapte ani majoritatea celulelor din corpul nostru se înlocuiesc.
    Eu știam că de asta e pragul celor șapte ani… e momentul în care fiecare celulă a noastră e nouă și neștiutoare… și momentul în care chiar contează faptul dacă am ales sau nu să facem persoana de lângă noi să se îndrăgostească zi de zi de noi.

    Poate că e doar o metaforă frumoasă. Iubirea dacă e, trece peste orice greutate, peste orice prag. Dar ne schimbăm zi de zi, an de an, nu doar la șapte. Ne schimbăm mai ales după greutăți. Și chiar dacă o singură nouă celulă se naște în noi, o singură nouă schimbare, e important ca persoana de lângă noi să se îndrăgostească și de aceasta. Altfel, ne trezim peste ani lângă o persoană pe care poate nici măcar nu o cunoaștem…

  2. daca sariti impreuna … nu conteaza (de fapt) daca treceti sau nu pragul deoarece, sarind impreuna, “aterizati” impreuna … si apoi urmeaza urmatorul salt, tot impreuna … si tot asa. 🙂

    • ai dreptate .. nu conteaza cat de sus e pragul daca sar amandoi . de ce sunt/sunteti doi ? ca unul sa-l ajute pe celalalt si invers🙂

        • Pragurile se simt. Tacere, raceala, se simt in oase ca un reumatism. Cand numai tu sari, atunci e cel mai dificil moment. Vei incerca sa-l tragi si pe celalalt dupa tine, vei incerca tot ce e omenesc posibil sa ii demonstrezi ca pragul nu tine decat de locul de unde privesti, ( de deasupra , nu e altceva decat un musuroi de furnici, pe cand de jos e ditamai muntele), vei incerca sa-l amagesti sa sara cu tine cu frumosul de dincolo, pana cand … pana cand vei obosi si te vei intreba cand a fost momentul in care ai fost abandonat in saritura voastra si de ce nu l-ai observat atunci cand trebuia.

          Cred ca sunt eu prea pesimist azi .

        • acolo unde ee iubire adevărată nici nu ai răgaz să vezi dacă e sau nu treaptă , dacă celălalt sare sau nu. lucrurile mereu se rezolvă atunci câne e scris să fie..iubire şi nu dragoste, că aia e din ce în ce mai ieftină-n vieţile noastre ,se vinde peste tot

  3. De praguri o sa te tot lovesti. Important e nu doar sa treceti amandoi, ci sa va faceti saltul mai usor unul altuia. Ca degeaba il treci, daca parca ai fi vrut sa ramai inca mult timp de partea cealalta a zidului.

    • exact. daca iubesc imi doresc prezenta celuilalt … si daca nu vine muntele la mahomed, merge mahomed la munte. 🙂

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s