De ce să pleci? De ce-ai rămâne?

Pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă, orice poate suna tentat, mai ales dacă ai de plătit chiria, nişte rate la bancă şi ce o mai da sărăcia. Ţin minte, când a început criza- lucram la CE; prima oară ne-au tăiat bonurile de masă, bonuri cu care eu îmi întreţineam relaţia materialistă , dar ne-au promis că n-o să ne taie şi din salariu şi am stat liniştită o bucată de vreme.

După aceea a început altă criză- tema licenţei mele şi, chiar dacă e de râsul găinii, mi-am dat demisia ca să pot scrie licenţa, deşi nimeni din ţara asta nu mi-a garantat un loc de muncă, dacă termin facultatea cu 10. Mă întrebau oamenii dacă sunt sănătoasă la cap- cum să îmi dau demisia când totul e cu sus-n jos, iar oamenii sunt disperaţi să îşi păstreze job-urile, şi fără bonuri de masă, şi cu salariu tăiat, şi fără salariu.

Dacă te uiţi în CV meu, toate job-urile se termină în perioada sesiunii, dar acum, după un an şi ceva, aş spune că nu se merită şi n-aş mai face-o. Cu toate astea, nici n-aş rămâne la un loc de muncă dacă mi s-ar tot pune în cârcă criza financiară. Uite la Tomata cu Scufiţă– nu i-au mărit oamenii salariu? A plecat! Dacă ar face toţi aşa, ce credeţi că s-ar întâmpla? S-ar închide toate birourile, s-ar reangaja oameni nepricepuţi? Cel mai probabil s-ar reangaja oameni pricepuţi, dar dispuşi să facă orice, pentru acest orice job.

Oamenii care au încredere în ei n-o să le fie frică, ci o să fie curioşi de ce le aduce ziua de mâine. Mâine am un interviu- sper să mă descurc. Am nevoie de un job, dar nu din acela- orice, ci unul la care să mă duc cu tragere de inimă, muncind cu drag- luând salariul pe care mi-l doresc (niciodată mai mult decât aş crede eu că merit).

5 thoughts on “De ce să pleci? De ce-ai rămâne?

  1. Bear Grylls ne arata cam ce trebuie sa facem in situatii extreme pentru a supravietui. atata timp cat demisia respectiva nu ne pune (pe noi si pe altii care depind de noi) intr-o situatie extrema … nu-i mare branza sa zicem stop-joc si sa filosofam despre ce si cum, daca si cu parca. ergo nu-i vorba de curaj sau curiozitate ci de un calcul probabilistic al carui rezultat nu prezice/prevede o situatie extrema.

    mult succes la interviu, sa-ti placa job-ul si salariul! 🙂

  2. E greu cu locurile de munca si e nasol ca ne tot manipuleaza astia cu criza financiara. Adevarul e ca in Romania lucrurile merg tot mai prost mai prost. Multa admiratie pentru gestul Scufitei!
    Iar tie mult succes maine, sa prinzi un post bun, bine platit si care sa merite sa investesti timp in el!

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s