Today I Love: Jessie J- Price tag

Jessie J e foarte frumuşică, după părerea mea, iar melodiile ei par să prindă, cel puţin în Anglia. Melodia asta are şi versuri bune, şi videoclip colorat. Me like it.

Seems like everybody’s got a price,
I wonder how they sleep at night.
When the sale comes first,
And the truth comes second,
Just stop, for a minute and
Smile

Why is everybody so serious
Acting so damn mysterious
Got your shades on your eyes
And your heels so high
That you can’t even have a good time

Blogurile despre Beauty

Sinceră să fiu, mie îmi place felul în care bloggeriţele beauty scriu, nu neapărat pentru că mă interesează reducerile la oje sau şampoane. Bineînţeles, nişte review-uri sunt mereu necesare, dacă ai norocul ca bloggeriţa beauty pe care o citeşti să folosească aceleaşi produse ce şi tine.

Am o curiozitate- scrieţi pentru că vă plac la nebunie produsele cosmetice sau pentru că e ceva ce merge, din punct de vedere publicitar? Oricât de mult nu mi-ar plăcea cremele, hainele, bijuteriile- parcă n-aş putea scrie numai despre asta. Plus la asta, ai numai cititori de sex feminin (majoritatea), nu vă lipseşte o părerea masculină?

Am câteva bloggeriţe de beauty în blogroll, dar dacă mă plimb din blog în blog, realizez că sunt mult mai multe- care au ca subiect de discuţie cosmetice, fashion, hair… adelasirghiethebeautyaddictsalonbrasovsurasuldemetreithegossipavenuemodniza-fashiondoctor, ce vă face pe voi să puneţi fard blogosferic şi parfum scump în posturile voastre?

Nu-mi plac emoţiile extra

Ai un sentiment că ai putea să omori pe cineva când, ai ceva extrem de important de făcut, iar între timp ţi se întâmplă altele; ţi se rupe dresul înainte de interviu, îţi întârzie taxiul, când tu deja eşti în criză de timp, îţi iese un coş în vârful nasului în ziua nunţii; ţi se strică maşina în timpul unei călătorii. Ştiţi voi, din astea- lucruri obişnuite, în momente de criză.

De ce să pleci? De ce-ai rămâne?

Pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă, orice poate suna tentat, mai ales dacă ai de plătit chiria, nişte rate la bancă şi ce o mai da sărăcia. Ţin minte, când a început criza- lucram la CE; prima oară ne-au tăiat bonurile de masă, bonuri cu care eu îmi întreţineam relaţia materialistă , dar ne-au promis că n-o să ne taie şi din salariu şi am stat liniştită o bucată de vreme.

După aceea a început altă criză- tema licenţei mele şi, chiar dacă e de râsul găinii, mi-am dat demisia ca să pot scrie licenţa, deşi nimeni din ţara asta nu mi-a garantat un loc de muncă, dacă termin facultatea cu 10. Mă întrebau oamenii dacă sunt sănătoasă la cap- cum să îmi dau demisia când totul e cu sus-n jos, iar oamenii sunt disperaţi să îşi păstreze job-urile, şi fără bonuri de masă, şi cu salariu tăiat, şi fără salariu.

Dacă te uiţi în CV meu, toate job-urile se termină în perioada sesiunii, dar acum, după un an şi ceva, aş spune că nu se merită şi n-aş mai face-o. Cu toate astea, nici n-aş rămâne la un loc de muncă dacă mi s-ar tot pune în cârcă criza financiară. Uite la Tomata cu Scufiţă– nu i-au mărit oamenii salariu? A plecat! Dacă ar face toţi aşa, ce credeţi că s-ar întâmpla? S-ar închide toate birourile, s-ar reangaja oameni nepricepuţi? Cel mai probabil s-ar reangaja oameni pricepuţi, dar dispuşi să facă orice, pentru acest orice job.

Oamenii care au încredere în ei n-o să le fie frică, ci o să fie curioşi de ce le aduce ziua de mâine. Mâine am un interviu- sper să mă descurc. Am nevoie de un job, dar nu din acela- orice, ci unul la care să mă duc cu tragere de inimă, muncind cu drag- luând salariul pe care mi-l doresc (niciodată mai mult decât aş crede eu că merit).