Vreau şi am să pot

M-a întrebat Sanda dacă mă simt bine, după 4 zile de antrenament- azi am plâns, printre transpiraţie. La fiecare greşeală, la fiecare renunţare între exerciţii, la fiecare smiorcăială- trebuie să încep setul de la început.

După ce faci asta de 2-3 ori, de îţi vine să înjuri, să plângi, să îţi iei lucrurile şi să pleci acasă, te concentrezi cum trebuie, muşti din muşchiul buzei şi faci exerciţiile cum trebuie. Nu te obligă nimeni, decât subconştientul căci ştii, de data asta ai ocazia să o faci cum trebuie- oamenii ţi-au promis ceea ce îţi doreşti, dar ceea ce îţi doreşti nu se face dacă doar îţi imaginezi că mergi la sală.

Încălzirea e foarte bine gândită- poate şi de aceea nu simt dureri foarte mari, cum simţeam când mergeam la lecţiile de aerobic- chiar şi după o lună. Mi-a spus antrenorul să nu renunţ la obiceiuri alimentare, înfomentându-mă (menţionez că nu mănânc dulciuri, nu beau sucuri acidulate şi nici fast-food în general- deci nu prea aveam la ce să renunţ), dar când începi să mergi la sală, ai impresia că trebuie să faci şi ceva cu alimentaţia ta.

Asta îţi stresează organismul, pentru că ai impresia că renunţi la prea multe, făcând în acelaşi timp un efort fizic peste condiţia ta zilnică- rezultatele nu apar imediat şi ce faci? Renunţi! Nu ştiu cât de greu e pentru cei care nu se pot abţine să nu-şi cumpere ciocolată, prăjiturele, ronţăieli, sucuri acidulate şi alte bunătăţi frumos ambalante, poate şi pentru că n-am fost niciodată dependentă de ceva, dar cred că oamenii- dacă au voinţă, reuşesc întotdeauna. Aşa cum fac eu, după ce greşesc de 3 ori- mă ambiţionez să fac a 4-a oară corect, spre binele meu.

Din experienţă vă spun– te duci la sală, ai impresia că lucrezi de îţi sar capacele, dar ştii- în sinea ta, că n-ai lucrat toate exerciţiile, că te-ai oprit când mai aveai 3 flotări sau încă 10 abdomene, dar îţi spui că eşti obosită, că alţii nici atât nu fac, că mâine o să faci mai mult, că după sală n-o să mănânci nimic, ca să compensezi. După ce te prefaci că te chinui, de ai impresia că trebuie să slăbeşti, dar n-o faci, îţi spui că nu e de tine şi renunţi. Din nou.

Sportul te educă, deşi nu faci decât să numeri 1, 2, 3 4 între seturi. Începi să cauţi, să te interesezi de una, de alta. Te autoeduci să mănânci sănătos, să îţi faci un program, să gândeşti pozitiv, fără să te păcăleşti după 4 zile de sală că nu se cunoaşte nimic. Până la acel prag însă, trebuie să îţi dea cineva peste cap de fiecare dată când greşeşti. Poţi tu să plângi, să înjuri, să îţi urăşti antrenorul, să spui că nu se merită- dar tu alegi dacă să pleci acasă sau să dai cu adevărat ce e mai bun din tine.

4 thoughts on “Vreau şi am să pot

  1. Vai am pățit și eu să nu mai pot și să renunț la unele exerciții. De multe ori. Până mi-am dat seama că mai pot mult timp după ce cred că nu mai pot. Și continui, până simt că-mi iau foc mușchii; și mai departe. E faină senzația de după, după ce termini totul și ai impresia la final că nu-ți mai poți controla picioarele, de parcă au voiță proprie.🙂

    • Exact- îţi spui că nu mai poţi, dar dacă eşti tras de urechi, realizezi că poţi mult mai mult decât ai fi crezut.
      Eu, după ce termin sesiunea, mă simt atât de bine şi fresh, că aş lua-o de la capăt.
      E o durere, uneori insuportabilă, de ai impresia că o să îţi plesnească muşchii, dar…trebuie să ai răbdare şi să treci peste.

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s