Am o problemă. Nu una personală, ci o problemă care ar trebui să fie a altora. Nu pot să înţeleg de ce oamenilor le place să citească bloggeri care înjură şi nu înjură doar aşa, pentru că li se pare mai interesant, mai realist, mai puţin cenzurat, ci te înjură şi pe tine, cel care citeşti- fiinţă făcută la nimereală, probabil din greşeală, în timp ce el a fost proiectat exact cu acest scop, să îşi bată joc de tine.
Unora li se pare comic, hilar chiar, când o scriitură din asta se crede un fel de BUG Mafia Blogger şi crede că, tastând 2-3 cuvinte vulgare, în care te înjură şi pe tine, şi pe ai tăi, credinţa şi valorile tale, el devine instantaneu mai bun, mai presus de orice fiinţă umană, de parcă ar fi cine ştie ce extraterestru- plin de inteligenţă şi viaţă frumoasă.
Eu nu vreau să citesc frustrările altora, oricât de realiste ar părea. Eu NU VREAU să citesc un blogger care înjură toate femeile, doar pentru că el a avut experienţe urâte cu toate femeile din viaţa lui, inclusiv cu maică-sa. Eu NU VREAU să citesc bloggeri care mă cred, pe mine, ca cititor, prea prost ca să îi înţeleg ironia din posturile în care scuipă pe tine, iar la sfârşit zice că e pamflet.
Şi sunt citiţi, altfel nu-mi explic poziţia din Zelist şi numărul de vizitatori, dar nu-mi pot să-mi explic de ce un număr atât de mare de oameni preferă să citească astfel de lucruri? Chiar trebuie să le spună cineva ce viaţă de rahat au, ca să se simtă mai bine? Sunt convinsă că, în timp ce scrie, BUG Mafia Blogger râde şi se amuză- convins fiind de succesul postului, dar de ce?