Până nu mai rămâne nimic

Eu nu cred că trebuie să iubeşti oamenii pentru ceea ce sunt. Imaginează-ţi numai, cum să iubeşti un om urâcios la suflet? Sau un egoist, sau un zgârcit, sau un antisocial? Te schimbi- ca să îi fii pe plac, fiindcă ai impresia aceasta, că trebuie să îl iubeşti aşa cum este, chiar dacă te face să te simţi prost, nesigur, urât. O fi dragoste asta sau “nu ştiu ce să fac cu viaţa mea?”

Gelozia lor te transformă într-un fricos, neîncrezător nici în tine, nici în celălalt. Minciuna lor te transformă într-un nepăsător, dacă nu chiar într-un alt mincinos. Perfecţiunea lor te transformă într-un handicapat fără acte, fără leac- mereu incapabil de ceva, niciodată bun, niciodată frumos, niciodată perfect.

Eu nu vreau ca oamenii să mă iubească pentru ceea ce sunt. Eu sunt nimic fără ceilalţi; nu pot să râd, nu pot să visez, nu pot să mă îmbrac frumos, nu pot să gătesc, nu pot să cumpăr cadouri. Eu trebuie să mă completez cu celălalt, că doar pentru asta sunt relaţiile- nu pentru ca eu să iubesc tot, el să iubească tot, dar nimic să nu ne lege.

Eu iubesc oamenii şi pentru ceea ce sunt, şi pentru ceea ce nu sunt, dar mi-aş dori să fie. Îi iubesc până nu mai rămâne nimic; E grav să fii indiferent. Unii au asta în sânge, alţii trebuie să se prefacă- pentru că aşa e leacul: indiferenţa se tratează cu indiferenţă, dar ce te faci când nu eşti bolnav de aşa ceva?

Şi te gâtui să îi iubeşti pentru ceea ce sunt, până uiţi cine eşti tu. După aia iubeşti în neştire, de parcă ai fi în comă, iar inima ta ar alerga ca nebuna pe câmpul iubirii, numai ca să demonstreze că ea poate, că ea luptă, că ea iartă. Toţi facem câte un infarct în viaţă. Unora li se opreşte inima, altora li se opresc doar sentimentele din ea. Cred că e acelaşi lucru- la ce bun o inimă care nu simte nimic?

10 thoughts on “Până nu mai rămâne nimic

  1. buna asta cu: te iubesc pana nu mai ramane nimic! si preferatul meu, pentru ca mi se aplica 100 % pe suflet: “te gâtui să îi iubeşti pentru ceea ce sunt, până uiţi cine eşti tu. După aia iubeşti în neştire, de parcă ai fi în comă, iar inima ta ar alerga ca nebuna pe câmpul iubirii, numai ca să demonstreze că ea poate, că ea luptă, că ea iartă”…
    place mult articolul 😉

  2. Toţi facem câte un infarct în viaţă. Unora li se opreşte inima, altora li se opresc doar sentimentele din ea. Cred că e acelaşi lucru- la ce bun o inimă care nu simte nimic?

    Pana sa citesc la tine randurile de mai sus oscilam intre argumente pro si contra pe care sa le dezvolt in comentariu. Dar dupa ce am citit randurile de incheiere, mi-am dat seama ca nu mai are rost🙂 Sunt mult prea frumoase si adevarate.

    Exista o singura mica problema, Grapes: sa nu iubesti pe cineva pentru ceva ce iti inchipui si vrei tu sa fie el peste cativa ani. Pentru ca daca el nu isi doreste asta, cu timpul se va crea o mare problema.

    In rest, sunt de acord, trebuie sa iubeste pentru ce este si pentru va deveni, veti (vor) deveni cei doi.🙂

    Felicitarile mele, m-a pus pe ganduri articolul, am ramas cu mintea la el si nu mi se intampla asta prea des🙂

  3. Foarte frumos ce ai scris!:)

    Cred ca depinde de situatie, depinde de persoana. Daca iubesti un om, il iubesti. Punct.:) Poti sa iubesti pe cineva egoist sau antisocial fara sa te schimbi (nu fundamental macar, pentru ca asa, fiecare persoana care intra in viata ta “lasa urme” si te schimba. Mai mult sau mai putin, totul e sa te schimbi in bine , nu in rau…) Si, daca chiar il iubesti, sigur pentru tine n-o sa fie asa…:) Iar daca cineva te face sa te simti prost, nesigur, urat, clar nu iubesti persoana respectiva…:)

    Indiferenta tratata cu indiferenta? Mai bine pa si la gara…:)) Indiferenta tratata cu dragoste, poate fi fain…adica, macar tu te simti bine, pentru ca stii ca esti TU, pentru ca stii ca dai tot ce poti…:) asta bineinteles atata timp cat te tine sa faci asta, pentru ca e destul de complicat…:)

    Gelozia si minciuna? Sar din schema din start! Pentru ca sunt naspa si nu se vindeca, never ever…

  4. Da, impresionant ca te-ai gandit la asta🙂
    Stii de ce? Pentru ca Dumnezeu iubeste oamenii nu pentru cum sunt acum, plini de pacate, ci pentru ca ii vede desavarsiti, ii vede ajunsi la asemanarea cu El, binestiind ca i-a creat dupa chipul Sau. One is loved not because of what he is, but because of what he can become. Si e interesant cum noi, oamenii, ajungem sa ne asemanam cu Dumnezeu prin iubire. Cand iubesti pe cineva ii vezi si defectele, dar il stii si cum e cand este el insusi, cuminte, iubitor, intelegator, daruit… si nu poti sa-l abandonezi pentru ca a fost amarat de cateva ori si te-a suparat si pe tine… Asa nici Dumnezeu nu-Si intoarce fata de la oameni pentru ca ei nu vor sa stie de El, ci asteapta rabdator sa se intoarca pe drumul ce-i duce la desavarsire, ca sa traiasca vesnic bucuria comuniunii cu El…🙂

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s