I [♥] Amsterdam

Călătoria la Amsterdam a fost una dintre cele mai frumoase vacanţe de până acum. Am mers cu maşina până la Newcastle, de unde am luat vaporul (când am ajuns în Newcastle a început să iasă fum din maşină, dar n-am explodat). Vasul de croazieră a fost enorm, iar cu ocazia aceasta am aflat că am rău de mare, dar aş repeta experienţa oricând.

Amsterdamul mi s-a părut extraordinar ca oraş; mult-mult mai curat decât oricare alt oraş din Anglia. Oamenii au pistă pentru biciclişti, semafoare pentru pietoni şi pentru biciclişti, au până şi parcări pentru biciclete. N-am văzut în viaţa mea atâţia oameni pedalând. Deşi nu au munţi, canalele din oraş sunt o adevărată atracţie, pe lângă arhitectură şi renumitul Red Light District.

Am intrat în câteva magazinuţe ca să cumpărăm suvenire, dar puteai, la fel de bine, să îţi cumperi iarbă şi Dumnezeu mai ştie ce alte droguri. Pe Red Light District sunt o groază de Sex Shop-uri, cu material explicit expus şi Muzee Erotice. Nu mai zic de fetele goale la care puteai să te uiţi, pe geam, în tot felul de bordeluri. Raiul pe pământ, pentru unii bărbaţi. Cred că, dacă drogurile şi prostituţia nu erau legale, mi-aş fi dorit să locuiesc în Amsterdam.

Mi-a plăcut foarte mult Muzeul Tehnologic Nemo, construcţie în formă de vapor, pe apă, dar şi celelalte vapoare şi vaporaşe, ancorate. La un moment dat, aveai impresia că Amsterdamul e şi o bucăţică din Veneţia (cel puţin din ceea ce îmi imaginez eu, pentru că n-am fost încă în Veneţia).

N-am avut decât câteva ore pentru a vizita oraşul, pentru că trebuia să ne întoarcem cu vasul în Newcastle, dar din câte am văzut, sincer vă spun- e o altă lume. Până şi oamenii mi s-au părut mai relaxaţi şi mai încântători decât în Anglia, evident şi decât în România- nu ştiu dacă pentru că aveau ceva fumat.

La întoarcere n-am mai avut rău de mare, poate şi pentru că marea n-a mai fost atât de agitată- nu ne mai mişcam o dată cu vasul, de parcă am fi fost beţi. Am răsuflat uşuraţi că n-am găsit maşina scrum. Pe lângă amintiri, am avut ocazia, datorită călătoriei, să îmi găsesc parfumul potrivit- asta după ce am urmărit-o, după miros, pe vânzătoarea de la magazinul de parfumuri, de pe vas. N-o să adaug decât câteva poze, pentru că am făcut o groază. Restul le puteţi vedea pe faţa cărţilor.

14 thoughts on “I [♥] Amsterdam

  1. Domnisoara Grape, am o intrebare… fetele mele ar vrea sa ajunga si ele in UK. Cum ati ajuns acolo? Despre Amsterdam…. interesant…. si numai de bine….

  2. 🙂 great that you got a chance to see amsterdam !! but you need a few more days to see it good..so much to see the museums and outside amsterdamto the sea and all in very short distance!!I am half dutch half american and lived in amsterdam for about 17 years.
    seen you rphotos on FB and reconize so much ..the ship you took a photo of..in the background there is a floating chinese restaurant..by cental station.I worked there for a short time long ago.. Also the boats by central station in the back ..lived on one long time ago too but its not there anymore .
    Nice post🙂

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s