Fluturii mei…

Citisem pe un tumblr (regret că nu mi l-am notat) următorul comentariu: – O să ai un blog deprimant când o să vă despărţiţi; Autorul tumblr-ului, un băiat, scria despre iubita lui, care se afla undeva departe, dar urmau să se mute împreună.

În sensul acesta, eu sunt egoistă. Îmi place să adun lucruri în mine. Iubiri, dezamăgiri, dor, fericire, visuri… Îmi place să iubesc, nu pot să fiu singură. Una e să fii tristă pentru anumite motive- de exemplu, după o despărţire- şi alta e să fii tristă singură, în stare mizerabilă, îndopându-te cu ciocolată, aşteptăndu-l pe Făt-Frumos, fără să faci ceva, convinsă că o să apară, pentru că îl meriţi.

Pentru mine, o despărţire făcută din convingerea că e mai bine aşa, e la fel de bună ca o iubire, iar din motivul acesta, nu mi se pare deprimant să scrii despre ea. Poţi scrie frumos, când te doare. Poţi scrie mai limpede. Eu nu sunt romantică şi nici nu mă pricep să scriu despre iubire, în cuvinte frumoase. N-o să mă vezi rupând petale de romaniţă, întrebându-mă dacă mă iubeşte sau nu.

Când mi s-au înmuiat pentru prima oară genunchii şi mi s-a făcut rău de fericire am ştiut că fluturii din stomac o să îmi sugă toată energia. Am ştiut că o să trebuiască să alerg ca o nebună, ca să menţin adrenalina. Am ştiut că o să îmi tremure genunchii şi după ce o să mă opresc, dar nu din acelaşi motiv, ci de oboseală.

Iubirile mele, ca şi despărţirele, înseamnă totul pentru mine. Dacă nu m-ar durea, înseamnă că n-am fost fericită. Fluturii mei nu mor, ci îşi trag sufletul. Aşteaptă, ca nişte trântori, să se adune miere în stup, ca să se hrănească. Nu m-am oprit pentru că am obosit, ci ca să admir lucurile pe lângă care alerg…

Cap sau pajură?

Azi am învăţat o expresie nouă: “-Don’t throw the baby out with the bathwater” (Nu arunca bebeluşul împreună cu apa în care l-ai spălat). Adică, atunci când, de exemplu, analizezi o situaţie, n-o analiza doar din perspectiva negativă, înlăturând lucrurile frumoase. Bineînţeles, e valabil şi invers.

Se mai spune că, atunci când nu ştii ce decizie să iei, aruncă o monedă în sus. Până cade, îţi dai seama ce vrei să fie mai mult, cap sau pajură. De cele mai multe ori însă, când e vorba de luat decizii radicale, preferăm să amânăm, în speranţa unei schimbări, în favoarea dorinţei noastre. Deciziile bune sunt greu de luat, mai ales când ai şi de pierdut, dar ai şi de câştigat…

Problemă pentru voi

Într-un autobus sunt 7 fete. Fiecare are 7 genţi. În fiecare geantă sunt 7 pisici mari şi fiecare pisică are 7 pisoi. Câte picioare sunt în autobuz?

Suma rezultată e parola de la postul ➡ ACESTA, cine ştie răspunsul, poate lăsa un comentariu la postul parolat. O să vă rog totuşi să nu lăsaţi soluţia în comentarii. Succes!

Thanks fishuc