Birmingham-> Blackpool-> Manchester

Acesta a fost traseul de ieri. A fost o zi superbă, am prins şi vreme frumoasă. Am mers până la Blackpool, ţărmul căruia este scăldat de Irish Sea. Senzaţia e de nedescris- să mergi la mare în februarie, iar valurile să fie de câţiva metri şi să te ia vântul pe sus. Dacă te lăsai pe spate, vântul te susţinea. Cât am stat în maşină, ziceai că e cutremur, atât de tare se mişca. După ce am vizitat puţin Blackpool-ul, am plecat la Manchester.

Primul lucru, am vizitat ➡ Imperial War Museum şi ➡ Old Trafford Manchester United Club. Rugasem pe cineva dintre angajaţi să ne facă o poză şi când i-am spus că suntem din România- au ştiut de Steaua Bucureşti. De Steaua, nu de Dinamo! ( :evil:) La muzeu a fost interesant. Făceai turul după şirul evenimentelor din război (intrarea e liberă), iar pe fundal puteai auzi înregistrări de pe front (împuşcături, explozii, comunicate).

Din păcate am ajuns târziu în Manchester, iar muzeul se închidea la 5. Am reuşit însă să fac turul întreg: am văzut, de la haine de pe front, la filmuleţe, scrisori şi arme, printre care tancuri, bombe, maşini de război şi avioane. Forografii vechi, montaje cu tiranii războiului, afişe cu şi despre Război-Pace. Cutremurător, când te gândeşti că în trecut au fost adevărate.

Puteai, de asemenea, să îţi alegi ce filmuleţe vrei să vizionezi. Cel mai tare m-au impresionat jurnalele şi scrisorile de pe front- bărbaţi care scriau scrisori iubitelor, mamelor. Mai erau diferite sticluţe umplute cu mirosuri, iar tu trebuia să ghiceşti- de altfel mi-a plăcut ideea de a interacţiona cu muzeul, nu doar de a-l vizita. O să adaug doar câteva poze, ➡ restul sunt pe faţa cărţilor. Continue reading