Suzy, colega din Ungaria, locuieşte la o familie de englezi şi are grijă de cei doi băieţi ai familiei- contra cost. Din câte am înţeles, îşi fac zile fripte unul altuia, dar nu prea au încontro. Necazul copiilor- calculatorul. Suzy a noastră trebuie să hotărască când se dă shut down- iar pentru asta, a devenit inamicul numărul 1.
Cred că din cauza asta aş prefera să am şi eu dădacă- ca să nu mă urască pe mine copiii când le sting calculatorul. Săraca Suzy, pe de altă parte, i-ar lăsa non-stop să se joace, aşa având şi ea timp liber şi linişte. Zilele trecute, cică, unul din băieţi a scris o scrisoare şi a lăsat-o pe masă- pentru părinţi. Îşi exprima dezamăgire şi dorinţa ca babysitterul să fie concediat imediat, fără drept de apel.
M-a amuzat diplomaţia gestului- trecut tot pe hârtie, cu dată şi semnătură, nu cumva să se desconsidere 😆 Mi se pare corect- din moment ce copilul îşi petrece timpul cu dădaca- ar trebui să aibă un cuvânt de spus, mai ales când aceasta joacă după reguli neplăcute!