Anunţ

Intenţionez ca, de azi înainte, să pun sursa la fiecare poză pe care o folosesc pentru posturi şi, mai mult de atât, să refuz să citesc, să mai comentez şi să mai păstrez în blogroll bloggerii care nu fac asta, la rândul lor. Mi se pare absurd să cerem ca posturile noastre să fie citate, indicându-se sursa, pentru că NOI am muncit, noi am investit timp şi imaginaţie, dar să nu facem acelaşi lucru, doar pentru că Internetul e plin cu good and free stuff.

Mă declar mai vinovată decât alţii, dar îmi doresc să schimb asta, din respect pentru cei care fac mai mult decât mine (de exemplu, fotografie). Atâta timp cât faci o treabă bună, de ce să n-o faci până la capăt?

Consider că link-urile externe îţi pot aduce vizitatori, dacă ăsta e unul din motivele pentru care unii nu pun sursa- din frică să îşi piardă vizitatorii redirecţionaţi spre alte site-uri decât cel personal. Plus la asta, ai toate datele stocate în calculator, în cazul în care îţi doreşti să revii pe anumite blogururi sau tumblr-uri generatoare de informaţii bune.

În speranţa că unii din noi scriu mai bine decât cei de la Cancan şi respectă mai multe reguli decât cei care au terminat Jurnalismul, cred că sunteţi de acord cu mine că “hoţul neprins e negustor cinstit”, dar “cu musca pe căciulă.”

[poza: Alex Marinescu]

43 thoughts on “Anunţ

  1. Dă-mi voie să mă îndoiesc că ai putea să faci o selecție a blogurilor pe criteriul ăsta. Uite, eu spre exemplu am în PC vreo 30GB de poze descărcate de pe filelist din care folosesc ades, sau poze descărcate de pe SXC.hu, unde scrie că poți folosi pozele în publicații sau pentru diverse site-uri. Singurele poze pentru care îți trebuie aprobare când vrei să le vezi te pune să iei contact cu userul care a urcat poza pe site. Se întâmplă să pun și poze de pe google dar atunci nu consider că trebuie să pun sursa. Îmi dau seama cine a pus pozele de la sine sau tot luate de pe google. În condițiile astea îți dai seama că eu nu o să stau să pun sursa pozei. Plus de asta observ că la poza din articolul ăsta sursa duce spre cineva care a preluat-o și el. Dacă vei considera că nepunând link spre sursa pozei nu trebuie să mă mai citești ești liberă să o faci🙂

    • Subscriu!
      Si eu am sute de poze pe care nu mai stiu de unde le-am luat ( multe luate de pe vremea cand nici nu avea blog ) deci sa fiu iertata cand nu am sa specific si daca am sa fiu stearsa din blogroll pentru asta so be it!
      In fine,eu specific cand STIU de unde am luat, cand nu, logic ca nu! Doar nu am sa inventez si nici nu am sa fiu ipocrita sa spun ca ma lipsesc de poza respectiva nemaipublicand-o iar daca apare cineva care stie (a) cui apartine, imi da peste nas si specific.

  2. Ma bucur pentru tine ca ai luat decizia asta, eu fac asta de mult timp si ma simt oarecum impacata cu mine, mi se pare nedrept sa folosesti munca altora fara macar sa-ti arati putin aprecierea fata de ea.Am ajuns la concluzia asta dupa discutia cu un prieten fotograf care era extrem de mahnit de astfel de practici, deoarece simtea ca munca lui este in zadar iar persoanele care se foloseau de pozele lui aveau mai mult credit decat el.De multe ori imi pun propriile poze pe blog, dar daca imprumut ceva atunci mi se pare moral si corect sa mentionez ca am luat-o de undeva…

  3. De multe ori pozele pe care le găsesc vin de pe alte bloguri ca şi al meu. Asta nu înseamnă că posesorul acelui blog este şi posesorul pozei, probabil a găsit-o la fel ca mine. Tot de multe ori găsesc aceeaşi poză pe mai multe siteuri. De obicei eu pun sursa pozelor atunci când aceea este cu adevărat sursa pozei şi nu un alt blog ori site care a luat-o tot de pe google.

    • Nu am vrut să se înţeleagă că fur pozele de pe alte bloguri. Le caut pe google iar când vreau să văd sursa, mă duce la un blog ca si al meu, să zicem.

    • Nici nu am pretins ca este pusă de mine. Link-ul pus de gref este către pagina de pe blogul meu pe care se află poza-n cauză, pagina care la rândul ei trimite către locul de unde am repostat-o eu. Așa cum ai spus și tu mai jos, în cele din urmă ai reușit să ajungi la autorul de drept (în cazul în care el la rândul său este autorul de drept și nu a postat fără să citeze sursa).

      Ideea de repost este un mecanism care stă la baza Tumblr și care promovează genul ăsta de practici.

    • Deci … nimeni nu se deranjeaza sa puna sursa materialelor pe care le foloseste. :)) Corectez : aproape nimeni . Mai sunt si persoane care apreciaza munca altora.

      Mai exista si lenea ca motiv pentru nementionarea surselor.

      • Da, aproape nimeni!!!!!!
        Da, pozele sunt luate de pe google, si ziceti ca sunt gratis… ok, dar tot apartin cuiva, pana la urma… poate ca nu reusesti sa pun link catre posesor, dar se poate macar specifica ceva de genul ” imaginea nu-mi apartine, e a… cuiva, de pe net, etc”… motive pentru care nu se face nici o mentiune sunt multe, si diverse… dar nu sunt scuzabile, sincer…
        De ce e nevoie de o particica din munca altora pentru a ne scoate pe noi in evidenta… ok, daca o facem, macar sa respectam ceva ce nu ne apartine…

        Eu prefer sa scriu ce am de scris, daca am de scris si sa consider ca ceea ce scriu e destul de elocvent si de clar incat sa n-am nevoie de adaosuri (da, desigur, imaginile atrag, sunt frumoase, sunt perfecte, dar nu cred ca ele fac postul scris mai bun sau mai citit sau mai apreciat)… nu unele care nu imi apartin, e clar. Mai bine nu atasez postului nici o imagine decat sa atasez ceva ce nu imi apartine. Daca nu sunt imagini de-ale mele, clar apartin altcuiva.

        Nu e frumos, clar. Grapefruit, mie mi se pare laudabila initiativa ta, mai ales ca obisnuiesti sa pui multe imagini. Sper sa poti!

  4. Eu pun poze de pe Google,nu le iau de pe alte bloguri…e corect sa spui sursa cand imprumuti,cand stii sigur de unde o ai😉

      • Da dar sunt zeci de site-uri/forumuri unde nu este specificata sursa si-atunci , la randu-ti(ori) NU o treci ori scrii VIA bla bla.
        Nici nu poti da credite cuiva care nu a facut acea poza!
        Eu repet, sunt pro…. cand ai habar cui apartine/de unde ai luat-o , cand nu, repet din nou, nu am sa fiu ipocrita si sa spun ca ma lipsesc de poza respectiva cand poate ceea ce e acolo ma reprezinta ,transcrie ce vreau sa spun atunci sau pur si simplu imi place!

        • Da, îţi place, ai găsit-o pe forumul X sau Y, te-a inspirat, e exact de ce ai nevoie, ai dat Copy paste sau Save de ACOLO, nu din imaginaţia ta! N-ai de unde să ştii dacă cel care le-a pus pe forum sau blog nu este CHIAR el autorul… şi chiar dacă nu este, nu îţi aparţine, tocmai pentru că ai găsit-o la altcineva.

          • Eu ziceam de momentele cand NU AI HABAR de unde ai luat-o si de ALTERNATIVA unora, nu a mea personala de-a TRECE sau NU via ( site-ul respectiv. ).🙂

  5. Eu sunt total de acord cu tine din mai multe puncte de vedere. In special pentru ca lucrez in cercetare, scriu chestii documentate, bazate pe surse si stiue perfecte ce spui🙂
    E un demers corect, mult succes!

  6. Imi place ultima fraza ” “hoţul neprins e negustor cinstit”, dar “cu musca pe căciulă.” ”

    Ai rezumat tot ce trebuia spus in doar 10 cuvinte!

  7. total de acord cu tine. chiar ieri am gafat si am uitat sa pun linkul unei fotografii de la o persoana pe care o citesc zilnic. iti dai seama ca m-am simtit auirea cand mi-a atras atentia. am sa am grija sa nu se mai repete:)
    bun articolul. sper sa-l inteleaga cine trebuie:)

  8. sunt total de acord, poate cu ocazia asta, se mai re-civilizeaza pana si bloggerii.
    Am auzit undeva ca cica guvernul ar fi responsabil pentru obiceiurile noastre proaste si pentru nereusite. Da` de unde?! numai noi si capriciile noastre sunt vinovate de tot ce ni se intampla rau!*iarta-mi off-topicul

  9. de fiecare data cand citesc diverse texte pe tema I.P. zambesc (amar, ce-i drept) … si ma intreb: totusi, cine a inventat/gandit roata?

  10. “refuz să citesc, să mai comentez şi să mai păstrez în blogroll bloggerii care nu fac asta, la rândul lor” dar criteriul nu ar fi ca ii pastrezi pe cei pe care iti place sa-i citesti?

  11. @frmshk : stiu ca sunt facute de cineva dar eu nu iau de pe Google exact atunci cand postez/scriu…se intampla sa am poze luate de dinaintea blogului meu sau de cativa ani…atunci cand postez si iau in acelasi timp cand scriu,poza,pun si sursa…eu nu pun poze in general la toate articolele.

    • Pentru mine e simplu… pozele care nu imi apartin (le-am facut eu, le-am primit de la prieteni, le-am cumparat, nu conteaza), sunt ale altcuiva (le-a facut acum sau cu 10 ani in urma, ce conteaza?)!!! Nu folosesc ceea ce apartine altcuiva.
      Mie mi se pare simplu… de ce o tot invartim, ca sunt de pe google, ca n-au sursa, ca etc, ca etc… sunt ale tale, perfect, posteaza-le, nu sunt ale tale, macar indica acest lucru, cumva… exista si varianta – vad ca ceea mai frecventa scuza e ” am pozele luate de pe net demult si nu stiu de unde ” – in care specifici ca nu iti apartine… ” imagine de pe net, nu cunosc autorul ” – mie mi se pare destul de fair play si asa, macar recunosti cinstit ca e munca altcuiva… clar, asta in cazurile in care chiar nu poti indica autorul…

      Dar fiecare face ce simte si ce crede, nu?

  12. Frumoasa ideea, ai inteles esenta, dupa care te-ai scufundat in radicalitate.

    Nota explicativa:
    E frumoasa ideea de a pune sursa.
    Esenta este promovarea continutului altor persoane.
    Te-ai scufundat in radicalitate, prin afirmatia ca nu vei mai citi, nu vei mai pastra in blogroll, and so on… persoanele care nu fac asemenea.

    • Paul, frmshk a inteles si a explicat mai sus in ce a constat “radicalitatea” mea… Din moment ce n-am sters pe nimeni pe baza acestui motiv, nu vad de ce unii s-au panicat.

  13. Uite, eu recunosc ca de multe ori n-am pus sursa pentru ca mi-a fost lene. Oricum, ma bucur ca am dat peste articolul asta. Ai mare dreptate, nu e corect. Merci ca mi-ai atras atentia.😀

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s