Pentru ultima oară…

Pentru ultima oară mai scriu posturi legate de blog: de ce, cum şi pentru cine. Am înţeles, nu se poate şi lup sătul, şi oaie întreagă. Am ajuns la concluzia că unii iau blogul prea în serios. S-au născocit între timp reguli, s-au născocit idei, chestii-trestii- ai impresia că mâine-poimâne, bloggereala asta o să fie cel mai important hobby în viaţa oamenilor.

Nu mai poţi scrie pentru că au unii impresia că eşti prea dramatică, nu mai poţi scrie pompos, pentru că bate la ochi, nu mai poţi scrie despre sex, ca să nu fii acuzat de spam. Nu mai poţi scrie pentru că îţi fură alţii gândurile. Nu mai poţi scrie pentru că, deşi ar trebui să fie relaxant, te trezeşti cu unii care îţi lasă comentarii obscene, iar eu ar trebui să le accept pentru că suntem o ţară liberă şi democrată, pentru că ar trebui să învăţ din critici- deşi se confundă cu  răutatea.

Nu dau lepşe şi nici nu fac referinţe pentru a mă băga în seamă. Dacă vreau să dedic cuiva un post, dedic cui vreau eu- indiferent dacă mă citeşte sau nu, indiferent dacă mă comentează sau nu. Zâmbesc sub mustăţi când cineva îşi lasă link-urile în comentarii- nu mi-e frică că o să îmi fure cititorii, nici nu cred că ăsta e singurul scop- şi chiar dacă ar fi, Dumnezeule, de ce să-mi acresc sufletul? De unde invidia, gelozia şi răutatea asta, când nici măcar nu e cu bani, nici pentru bani? De ce îşi rup unii gâtu’ de parcă ar fi mari paparazzi sau jurnalişti la Cancan? Nu vreau să ştiu.

E ultimul meu post în care mă justific de ce am blog, de ce scriu, de ce sunt aşa şi nu altfel. Am încercat să ţin blogul ăsta curat, fără reclame- deşi aş fi putut face bani. Am scris aşa cum am simţit, iar uneori am ascuns când mă durea, doar pentru că sunt optimistă şi nu-mi place să citesc lucruri triste, dar- la naiba cu asta- sunt om şi, când doare- doare, când e bine- e bine.

Îmi pare rău E un blog personal- pus în văzul cui vrea. Nu înţeleg ce vor alţii mai mult de atât… Nu mă plăteşte nimeni pentru că scriu- nu văd de ce ar trebui să dau raportul de ce, şi cum, şi pentru cine. Nu vreau să ajung să-mi pară rău că mi-am făcut blog, doar pentru că unii sunt ursuzi.

Mulţumesc din suflet, Alex Mazilu, pentru poză- se pare că într-adevăr am nevoie de nişte extra energie pentru a mai scrie cu vitamine.

20 thoughts on “Pentru ultima oară…

  1. Fructuleț, dar eu nu înțeleg de ce te justifici în fața unora care nu merită. E blogul tău și punct. Scrii ce vrei, când vrei pentru cine vrei. Ce spun alții e problema lor. Câinii latră ursul merge. Nu mai lua în seamă toate comentariile anumitor persoane. Cei care te apreciază o vor face în continuare și mai mult. Să nu care cumva să ajungi la concluzia că nu trebuia să îți faci blog că îi bai mare și apăi cu mine nu-i de șagă😀

  2. e cel mai frumos blog pe care il citesc.. imi improspateaza ziua si imi aduce o stare de bine.. sa nu cumva sa te gandesti sa renunti la el!!! ca am sa plang! :)) te pup si continua tot asa! Felicitari!

  3. Sincer nu e nevoie sa te justifici, incearca sa nu-ti mai pese atata de parerea celor din jur…sau cel putin de parerea a celor care nu merita.In primul rand scri pentru tine, asta e coltul tau unde iti deschizi sufletul…nu e ceva ce trebuie criticat sau justificat, e doar o parte din tine..

  4. Mda, scena clasica a blogger-ului macinat de rautatile “online”. Sa fiu scurt, sa exprim esentialul:

    1. Bloggerul poate sa scrie ce vrea, cum vrea.
    2. Cititorul poate avea orice opinie.
    3. Opiniile bloggerului si cititorului pot fi diferite.
    4. Apriori, nu inseamna ca vreo opinie reflecta adevarul.
    5. Pentru a avea pretentia ca descrii adevarul, trebuie sa aduci argumente, sa lasi cealalta opinie sa fie exprimata intr-o discutie.
    6. Bloggerul poate sa nu ofere dreptul la replica. Acela e un blogger care nu respecta principiul libertatii de exprimare.
    7. Daca bloggerul nu se incadreaza in categoria de la punctul 6, el poate alege sa raspunda in orice fel doreste unui comentariu, e dreptul lui.
    Poate chiar sa nu raspunda, eventual sa-si spuna in gand “Piei, Satana !”. Poate sa raspunda prin formulari stereotipe de genul “haterii cu haterii”: “- Da’ cum definesti haterii ? – Deci trebuie sa justific ce-s haterii ? Ce intrebare e asta ? Cata rautate !”.
    Sau poate incerca sa vina cu argumente atunci cand afirma ceva. E alegerea bloggerului, nu-i da nimeni in cap sa aleaga o anumita optiune.

  5. Scumpa mea, dar de ce bagi tu în seamă ce crede/zice/face lumea? De ce dai explicații? Probabil ai uitat motivul pentru care ți-ai făcut blog…bănuiesc că l-ai făcut, în primul rând, pentru a te putea exprima liber, apoi, pentru a aduce un zâmbet celor care te citesc.
    Puțin offtopic: Este foarte posibil ca acum doar să treci printr-o perioadă mai puțin bună. Și ce? Va trece. Eu zic așa: scrie ce simți că vrei să scrii și să transmiți. Lasă-i pe ceilalți cu ce spun ei. Cei care te citesc și apreciază calitatea articolelor tale vor înțelege perioada asta prin care treci😉

  6. Miss Pamplemousse, nu te stoarce degeaba!
    Pe lume există două categorii de oameni:
    – unii, care fac;
    – alţii, care doar bat din gură, pentru că e mult mai uşor să stai pe margine, ascuns după o tufă (ca un rahat acoperit cu o frunză de brusture sau nu!) şi să arunci cu pietre.
    Pentru cine scrii tu? Pentru cei din tufe? Sper că nu. Tu scrii pentru cei care te citesc cu drag, pentru că găsesc ceva ce le place.
    Nimeni nu este obligat să vină pe blogul tău. Dar, conform principiului lui Grigore Moisil, “nimeni nu poate fi oprit să fie tembel”!
    Vezi-ţi de treabă, puştoaică isteaţă!

  7. Acest blog nu e un blog de stiri, ci unul personal, el reflecta starile tale de moment! Asa ca nimeni nu poate sa-ti indice cum, ce si cand… Si niciodata sa nu te justifici pentru ceea ce esti(in acest caz pentru acea parte din tine pe care o reprezinta acest blog). Cei care se cred mai destepti sa-si creeze propria pagina web!

  8. te-am descoperit din intamplare si mi-a placut aproape tot ce am gasit aici. spun aproape tot pentru ca acest articol nu isi are locul. indiferent ce ai scrie si ce grup de cititori cu bun simt ai avea, se va gasi mereu cineva gata sa arunce o vorba rea ca o piatra in apa linistita, doar pentru ca ii face placere sa priveasca valurile create.
    altfel spus, nu e lasa antrenata in discutii ce pornesc din rautatea unor ignoranti.
    iti doresc toate bune si sa ne intalnim mereu cu zambetul pe buze:)

  9. Faza asta cu ce trebuie si ce nu trebuie sa scrii pe blog m-a iritat si pe mine. Scrie fiecare ce simte, ce-l intereseaza, ce-l pasioneaza.
    Imi place ca tu scrii exact cum simti in acel moment, fara oprelisti inventate de unii sau altii. Tine-o tot asa!

  10. De asta se cheama blog personal, ca sa scrii ce-ti pofteste inimioara. Da-le pace, sunt doar rautati gratuite!😉

  11. Eu cand am inceput sa scriu pe blog ma dadeam de ceasul mortii sa ma cat mai multi cititori. in prima saptamana am avut 6 (sase) cititori. Stii ce bucuros am fost pentru aia 6? Acum dupa 3 luni am mai putini cititori decat are de exemplu Doria intr-o singura zi. Na si ce? Eu scriu ce imi trece prin cap si nu ma intereseaza cata lume ma citeste. Vreau sa ajung la 1 milion de citiri. SI dupa aia? Oricum in ritmul asta o sa ajung la un milion de citiri in anul 2379, he he he🙂

  12. ” Cine se scuza, se acuza! ” – zice o vorba.
    Stiu ca ma reped dar imi voi asuma riscul – daca ai curaj sa fii tu, fii si scrie ce ai tu chef. E blogul tau, treaba ta, e libertatea ta, clar. Insa, daca comentariile sunt permise (si sunt, ca nu le-ai blocat, deci ti le doresti!) trebuie sa ai curajul si sa ti le asumi. Pe toate, si pe cele ce iti sunt favorabile dar, mai important, pe cele ce contin critici (bine, stiu, poti oricand sa alegi moderarea comentariilor si, asa, sa le accepti doar pe cele care-ti convin). Un om inteligent, insa, stie ca poate invata din critici. Si, mai ales, stie sa cearna lucrurile si sa nu se lase abatut de la calea in care crede…
    Suntem diferiti, avem opinii diferite, e foarte normal sa fie asa – unii oameni sunt de acord cu tine, unii au pareri contrare, altii raman indiferenti. Si, pana la urma, de ce conteaza atat de tare?
    Dar, sincer, supararile astea gen ” sa mai am blog, sa nu mai am blog… ” nu isi au locul decat in mintea si-n sufletul unui om nesigur pe el, a unui om care nu se simte total stapan pe ceea ce e si ceea ce face…

    Nu te cunosc dar te citesc din cand in cand si uneori ma bucura energia si entuziasmul cu care traiesti si iti doresc sa poti sa fii tu, fara sa simti nevoia sa te cenzurezi sau sa te ascunzi.

    • Am scris asta nu pentru că aveam un comentariu răutăcios în minte- am trecut peste asta cu mai bine de un an în urmă. Am în minte că am început blogul din pasiune şi parcă a ajuns o obligaţie, o datorie.
      N-am vrut să renunţ la blog din cauza cititorilor sau a comentatorilor- am ajuns să fiu cunoscută, apreciată, iubită- ceea ce e grozav şi îmi dă imbold, în momentele grele. Am vrut să renunţ la partea în care scriam ca să mă descarc.

      • E pasiune? Perfect. Continua. (clar, eu imi spun parerea, tu faci ce doresti!)
        Vrei sa renunti la ceva (o parte, cum zici tu)? Fa-o. Dar renunta pentru ca TU vrei sa renunti nu pentru ca te simti ” obligata ” de exterior.

        Toate bune.

Împarte o felie de grapefruit :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s