Se poate reiubi? [2]

Vă întrebam ➡ dacă se poate reiubi, iar părerile au fost împărţite. Eu nu cred că se poate reiubi. Dacă, de exemplu, ar trebui să aleg unul din foştii mei prieteni, cu această condiţie, să fi schimbat ceea ce ne-a despărţit- n-aş putea alege niciunul. Nu pentru că mi-s pretenţioasă, ci pentru că nu ar mai avea farmec. Un fel de mâncare reîncălzită… şi nu mă refer doar la scânteie sau la fluturii din stomac.

Dacă au existat motive care au dus la despărţire, au rămas şi frustrări, şi regrete, şi teamă, şi incertitudine, şi dezamăgiri, iar astea nu dispar o dată cu relaţia sau cu promisiunea schimbării. Ei bine, eu nu cred că oamenii se schimbă, poate capătă puţină experienţă şi înţelepciune, dar nu se schimbă.

Dacă îţi analizezi fostele relaţii, după câţiva ani de la despărţire, realizezi că nu a fost ceva anume care te-a deranjat, că unele certuri au fost chiar stupide, că ai mai fi putut face nişte compromisuri sau ajungi să te întrebi, “-da’ de el, chiar de ce m-oi fi despărţit?”

Eu nu cred că se poate reiubi. Cred că îl poţi iubi indiferent de cum se poartă cu tine, indiferent dacă te-a înşelat, indiferent dacă te-a lovit, indiferent dacă te-a minţit. Îl iubeşti aşa, în prostie, cu toată inima, pentru că îl iubeşti şi n-ai ce face. Dar, în momentul când te face să nu-l mai iubeşti, nu contează nici dacă se poartă bine, nici dacă se poartă rău. Nu contează nici măcar dacă se schimbă…

Recomandare film: Good Advice

Că tot am primit zilele astea sfaturi, de ce să nu vă recomand şi un film? 😆 Nu pot spune că e bestial, ar trebui să fii puţin îngăduitor cu el, dar de dragul lui Charlie Sheen şi a frumoasei Denise Richards, ce nu faci?

Iubitul tău are card?

Mi-am amintit de un subiect de prin blogosferă şi media- cardul de credit al iubitului. Să lăsăm la o parte revistele de scandal şi emisiunile făcute pentru bani, unde sunt invitate tot felul de persoane (nu vreau să jignesc siliconatele, botoxatele, proastele şi boschetarii, amantele lui X, fostele lui Y şi fotomodelesele lui peşte).

La câtă prostie se dă la TV, ai impresia că, dacă ieşi pe stradă, o să întâlneşti numai vedetuţe, numai piţipoance şi, culmea peste toate, numai băieţi cu mercedes, disponibili să îţi dea cardul de credit, cu PIN cu tot şi, mai ales, cu banuţi pentru mall, shopping şi alte cuvinte Hollywood-iene.

Şi pa-na-nam! Unele pot fi chiar decepţionate când se duc în club, iar tipul e student nu ştiu unde, munceşte part-time pentru cine ştie cât timp şi nici prin cap să-i treacă să îţi dea cardul, când şi el aşteaptă salariul ca să îşi plătească căminul.

Dar, cine nu ne lasă să visăm? E aşa de frumos când citeşti pe undeva: “-Fetele din ziua de azi sunt materialiste, vânează doar cărţile de credit şi shopping-ul în mall.” Ahh, mai e una pe care o ador: “- Iubi, îmi iei asta? Iubi, îmi cumperi aia? Iubi- iubi?”

Eu cred că sună mai comic, poate chiar mai romantic: “-Hai, mergem până la Kaufland, că mi-a trimis mama 500 de mii ( eu încă nu m-am obişnuit cu Ron-ii, mai ales că sună mai puţin), cumpărăm cartofi, bere şi nişte ouă. Dacă ne ajung bani, cumpărăm prezervative, dacă nu, cumpărăm sucul ăla, din reclama “”O să aveţi un nepooooooţel!””

Idiot Awards

Idiot Awards este una din noile emisiuni de pe Canalul 4- cuprinde tot felul e filmuleţe de pe Youtube, momente stupide din alte emisiuni sau, pur şi simplu, idioţeniile vedetelor, mai pe scurt- un fel de Cronica Cârcotaşilor din România.

Dacă vreţi să vedeţi şi alţi idioţi decât vedetuţele noastre, click ➡ Right Here. Vă avertizez că înainte de înregistrarea online sunt nişte reclame, dacă aveţi răbdare să depăşiţi momentul, s-ar putea să vă placă restul. Dacă n-o să vă placă, măcar o să înţelegeţi cu ce fel de umor am de-a face 😆

Poza zilei: Percepţia

Thoughts for every day [81]

”I like nonsense, it wakes up the brain cells. ”—Dr. Seuss

Ai leşinat vreodată?

Ai leşinat vreodată? În timpul leşinului ai senzaţia că pluteşti, că ai corpul uşor, atât de uşor încât te îndoieşti că îţi aparţine. Îi auzi pe ceilalţi cum te strigă pe nume, cum ţipă la tine, doar că sunetele, pe care le conştientizezi ca fiind puternice, ţi se lovesc de timpan şi se tranformă în şoapte.

Abia când cineva te loveşte puternic sau te stropeşte cu apă, tresari, îţi intri în corp şi deschizi ochii, oarecum dezamăgit. În primele secunde nu te doare nimic pentru că, acolo, dincolo de trupul tău, nu există durere. Realizezi apoi că, în puţinele tale secunde de vis, ai căzut de la toată înălţimea ta, că te-ai lovit cu capul de pământ şi că îţi sângerează coatele.

Întortochez cuvintele astea, ca să sune mai frumos. Pentru că, în realitate, n-ai vrea să cazi din picioare, dar ai vrea să simţi senzaţia de leşin. N-ai vrea să visezi mereu, dar nici să asculţi sfaturile celorlalţi. N-ai vrea să simţi durerea, dar nu te poţi controla.

Aş vrea să mă doară în cot şi să am inima acolo.

BANC: De ce întârzie mereu pompierii?

In curtea regiei de pompieri intra un baietel calare pe un carucior de butelii pe care lipise coli rosii de hartie si o scarita pe una din laturi. Copilul avea o casca de pompier, o secure mica din plastic legata la mijloc si tinea in mana un mic furtun de plastic.

Mirat, pompierul observa ca la caruciorul de butelii erau inhamati un caine si un motan. Dar in vreme ce cainele era legat de lesa, motanul era legat de testicule. Pompierul ii spune atunci copilului:
– Salutare colega, ce camion de pompieri misto ai! Dar nu ai merge mai repede daca ai lega funia de zgarda motanului, la fel cum ai legat de caine?
– Aveti dreptate nenea, as merge mai repede, dar nu as mai avea sirena!