Căşti din alea, de băgat în urechi, adică…

Este extraordinar ce poţi găsi pe forum-uri. Aşa cum vă spuneam data trecută, spiritul negustorului face toţi banii. Hmm, sau nu? Aveţi mai jos 3 anunţuri de pe un forum de vânzăre/cumpărare de lucruri la mâna a doua. Textele sunt copiate întocmai, fără a le schimba nici măcar o virgulă. Poate chiar cumpăraţi ceva, ofertele sunt atragătoare 😆

“1. -Hands-free tip casca deaia bloototh cu 1 casca deaia care se pune pe ureche de NOKIA cu mufa subtire JACK=25 ron”
“-2. Casti adik un fel de casti… se baga in telefon si din casti are iesire JACK care intra in (combina comp etc)=20 ron”
“-3. UNELE TELEFOANE SE SI COMBINA…Dar prefer BANII.. sau telefon+diferenta mai mare  voi lasa-ti oferte si va voi raspunde POATE AVETI NOROC!”

Băiete…

Ţi se pare că nu te mai înţelegi cu iubita, ţi se pare că e mereu nemulţumită, frustrată, nefericită, botoasă? Ai dreptate, ţi se pare. Du-te azi acasă sau du-te acum în bucătărie, dacă ea e acolo şi spune-i doar atât:
– Ştii că poţi să îmi spui orice şi, dacă ai o problemă pe suflet, te pot asculta oricând.

Crede-mă, din momentul ăla n-o să mai aibă nicio problemă în ceea ce vă priveşte!

Care este responsabilitatea bloggerilor?

Chiar dacă blogurile se fac după principiul ” e casa mea, mi-o amenajez cum vreau” trebuie să ştim că există diferite forme de arhitectură, chiar şi palatul ţigănesc, atât de urât în ochii noştri, el păstrează o cultură, care, vrem-nu vrem, există. O casă, indiferent dacă e amenajată pentru tine şi pentru nevoile tale, are neapărat şi o cameră de oaspeţi. La unii, oaspeţii se simt incomod şi în dormitorul principal, pe când la alţii, oaspeţii se simt bine şi într-o garsonieră.

Nu pot să mă gândesc decât la două responsabilităţi ale unui blogger:
1. Ce scrie
2. Pentru cine scrie Continue reading

De mână…

Ne-am iubit până am devenit străini, crezând că ne-am epuizat dragostea, interesul, atracţia, înţelegerea, săruturile. Ne-am trezit într-o dimineaţă ţinându-ne de mână, cu “te iubesc”-ul pe buze, dar cu răcoarea răsăritului tomnatic în suflet. Părcă nu ne mai iubeam şi conştientizam că nu asta doare, ci faptul că ne-am putea spune asta cu voce tare unul altuia şi atunci, ne-am despărţi, mânaţi de orgoliu că n-am sta cu o persoană care nu ne mai iubeşte, doar pentru că nici noi n-o mai iubim.

Ne-am spus “te iubesc” şi am zâmbit, cu adevărat fericiţi. N-a fost decât un vis urât, căci, dacă nu ne-am mai iubi, n-am şti ce gândeşte celălalt…