Recomandare film: How to train your dragon

O animaţie foarte haioasă pe care am reuşit să o văd şi să O REVĂD în decursul a 2 zile. Personajele, ideile, glumele şi tema filmului sunt bine gândite şi vă asigur că o să vă placă, în cazul în care nu l-aţi văzut deja.

Uraa!Rom revine, pentru voi, pofticioşilor naţionalişti!

Când a fost vorba de brand şi reclame, ultima oară m-am mai bucurat aşa când a fost modificată reclama la chipsurile Lays, doar că acum, acum e vorba despre sufletul românesc, care a câştigat în faţa visului american pentru că ROM rămâne la fel de românesc, cu steag românesc, cu gust românesc!!! Sunt mândră pentru că fac parte din grupul suporterilor oficiali care au cerut STEAGUL ÎNAPOI şi l-au primit.

 

 

Hello

Am avut o săptămână nebună: nunţi, zile de naştere, nunţi, zile de naştere. Nopţi pierdute, mâncare şi băutură, deja simt o uşoară oboseală, dar cu toate astea, mă bucur că am petrecut aceste zile cu oameni dragi, cărora o să le duc dorul.

În una din nebuniile de mai sus am avut ocazia să o cunosc pe veverita, care este o fată foarte simpatică, drăgăstoasă, simplă şi are o gropiţă drăgută foc în barbă. Nu ştiu dacă pot să descriu bine un om, dar la cât de mult m-a alintat şi pupăcit, nu avea cum să nu-mi intre la sufleţel.

Mai sunt câteva persoane pe care ţin neapărat să le cunosc, de aceea, înainte de plecare, o să stăm 2-3 zile în Bucureşti, ca să am ocazia să mă întâlnesc cu toţi şi, poate, după aceea, o sa vărsăm nişte lacrimi împreună la aeroport.