Grapefruits recomandă “Sportocala”

Sportocala este unul din sporturile care solicită un efort considerabil atât din partea braţelor, cât şi a ochilor, dar mai ales, din partea pupilelor gustative. Sportocala mai este cunoscută în popor sub denumirea “curăţirea portocalei.” Este indicat să practicaţi sportocala atât dimineaţa, cât şi seara. 🙂

Te iubesc. Te iubesc? [35]

– Cu ce ocazie îţi trimite ăsta mesaj? mă întreabă Matei, în timp ce eu abia mă dezmeticesc din somnul dulce de dimineaţă.
– Cine, iubitule?
– Cosmin ăsta, din Cluj.
– Matei, e un fost coleg de liceu. Ce mi-a scris? Continue reading

Vei plânge mult ori vei zâmbi?- Lucian Blaga

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
“Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

Intrebare din wordpress: “Cum să îţi programezi posturile pe blog?”

Recomand să îţi programezi posturile pe blog pentru acele zile când, de exemplu, eşti plecat, dar n-ai vrea să laşi blogul în paragină, indiferent că eşti super dependent de blogul tău sau, pur şi simplu, ai vrea ca postul respectiv să apară mai târziu, în altă zi, mai potrivită pentru ceea ce ai de zis.

Mă mai gândesc la ăştia mici, care au teme de făcut şi nu au timp să posteze dimineaţa, când e traficul mai intens pe bloguri, iar ei sunt la şcoală. Îşi pot programa posturile scrise seara pe ascuns, în timp ce se prefac că îşi fac temele. O să ataşez o imagine, ca să fie mai uşor de înţeles.

După cum se vede în imagine, în partea dreaptă ai secţiunea de programare, îţi alegi data şi ora dorită, apeşi OK şi apoi butonul “Programare”, care se generează automat în locul obişnuitului buton”Publică”.

De exemplu, acesta este un post programat. Specific asta pentru cei care nu ştiu zicala “Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.” , dar mai ales pentru cei care îşi pierd timpul cercetând cât de des, la ce oră şi cât de repede postez eu pe blog. Să nu vă mire dacă de acum înainte o să apară că scriu la 5 dimineaţa, ca să vedeţi cât de harnică pot fi când dorm.