Yep!

O răceală e necesară câteodată, pentru a profita de alintul cu ceai fierbinte, mirosind a miere şi lămâie, în timp ce palmele stau încolocite în jurul cănii de ceramică, absorbind căldura prin toţi porii, până în degetul mic de la picioare.

O palmă mult prea familiară îţi măsoară febra, atingându-ţi fruntea, iar în momentul când se îndepărtează, tu te alungeşti ca o coadă de pisică, ca să o mai ţină puţin acolo. Ca bonus, două buze se lipesc de fruntea ta, dar nu-ţi dai seama dacă sunt mai reci sau mai fierbinţi ca tine, închizi ochii şi profiţi.

Yep, cred că vreau să răcesc.

Fotograf cu privirea

Înainte să mă apuc de blogging, pierdeam timpul căutând diferite imagini, în funcţie de starea mea de spirit şi, nu o dată, o simplă imagine m-a făcut să mă simt mai bine. Ciudat, dar n-am folosit niciodată aparatul de fotografiat dăruit de fratele meu. Probabil sunt genul de persoană care ar plăti pentru o fotografie, dar nu cu peisaje, ci cu oameni şi lucrurile lor mărunte.

Probabil de aici nebunia de a mă uita pe geamuri, ca să văd cum arată interiorul caselor, cum e aranjată mobila, cum sunt asortate perdelele… Posturile mele fără imagini sunt ca scrisul fără pagină, ca o fereastră cu draperiile trase.

Recomandare film: The greatest game ever played

Iarăşi un film inspirat din realitate care merită să fie văzut pentru că transmite emoţii şi un impuls de a face ceva cu viaţa ta, iar dacă eşti pasionat de golf, cu atât mai mult trebuie să îl vezi. Drama îl reprezintă pe Francis Ouimet, în rolul lui Shia LaBeouf,  jucător din finala US Open din anul 1913. Finala este cu atât mai strânsă, cu cât cel împotriva căruia joacă este chiar idolul său, Harry Vardon, jucat de Stephen Dillane. După film, aruncă un ochişor pe wikipedia, ca să afli mai multe.

Îmi pare rău că…

Că n-am mâncat mai mult pepene roşu sau galben vara aceasta, că n-am mâncat mai mult porumb fiert, mai multe căpşuni sau mure, că n-am cumpărat mai multe flori. Îmi pare rău că mi s-a făcut poftă de salata de import, crescută în sere, dar nu şi de cea românească, când prin iulie, roşiile sau castraveţii nu mai gâdilau papilele gustative.

De aceea, în toamna aceasta, n-am să repet greşeala din vară şi am să mustuiesc bobiţele de struguri, am să ronţăi bucăţele de gutui mirositoare şi am să mă bucur de perele şi merele româneşti, oricât de Grapefruits n-aş fi eu!