I ♥ tenis

Ştiţi vorba “spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti”? Acum 2 ani m-aţi fi găsit interesată la extrem de o pereche de tenişi All Star, roşii. Aş fi fost în stare să îmi dau bursa pe o lună pe o pereche de Converse. Oricum, e mai bine decât să fi zis că eram disperată după oje şi pudre, nu?

Acum, surprinzător, citesc ştirile despre fotbal, mă uit la tenis şi la snooker, chiar dacă nu ştiu toate regulile. Apropo de tenis, sperăm la o finală cu Federer câştigător. Ne făcusem zilele trecute o poftă şi am jucat badminton, pentru că la tenis sunt vărzucă, iar la fotbal mi-e frică să nu mă lovesc, deşi strig “gooooooool” înainte să dau cu mingea spre poartă.

Instructoarea de la sală mi-a zis că sunt un antitalent la sport, deşi aflasem asta în februarie, când am schiat pentru prima oară. Şi ce dacă?
Până la urmă, e aşa cum spune fratele meu : “1% e talent, iar restul de 99% e muncă!” – valabil şi în blogosferă! Dacă e să fac ceva în viaţă, o să îmi chinui talentul, până la propria satisfacţie.

Cum e mai bine?

Să zicem că ai citit pe un blog ceva interesant. Cum procedezi? Preiei informaţia şi o personalizezi, specificând la urmă de unde ai luat-o (nici nu vreau să dau exemplul cu furăcioşii) sau dai direct link-ul spre persoana respectivă?

Încă un lucru care mă amărăşte, ca fruct ce sunt: oameni au impresia că o să le cadă mâna o dată cu traficul dacă îşi laudă un coleg din blogosferă, dar îi creşte sufletul când alţii îl laudă. Ăştia sunt în genul celora care preferă să îşi pupe şeful în fund, numai ca să nu fie dat afară, deşi ar putea să colaboreze cu colegii, ca să facă o treabă bună.