despre adevăr, desigur.

Raportat la minciună, adevărul pare întotdeauna ceva rău. Aţi observat? Cineva alege să mintă doar pentru că adevărul e rău. “- You want the truth? You can’t handle the truth.” – o replică, din filmul “A Few Good Men”. Mai mult, cum spune Herber Agar:  “Adevărul care îi face pe oameni liberi este, în cea mai mare parte, adevărul pe care oamenii n-ar vrea să-l audă.” De câte ori aţi cerut să vi se spună adevărul şi de câte ori aţi regretat că l-aţi auzit?

Dacă ar exista adevăruri care m-ar durea îngrozitor, aş prefera minciuna. Cu o singură condiţie: cel care minte să aibă grijă, toată viaţa lui, ca eu să nu aflu asta niciodată, dacă poate promite acest lucru, atunci nu-mi pasă că l-ar măcina minciuna. Să nu-mi vină în ceasul pocăinţei şi să-mi destăinuie adevărul, doar pentru că el nu mai suportă şi nici să nu-i pară rău când se află, doar pentru că s-a aflat.

Dacă adevărul doare, atunci minciuna trebuie să fie o boală crâncenă, iar când se descoperă diagnosticul, de cele mai multe ori, răul adevărului este deja într-o fază mult mai avansată.


să mă mărit-să nu mă mărit, asta-i întrebarea!

Am fost la stomatolog, m-a întrebat dacă am 18 ani. Am fost la ginecolog, m-a întrebat dacă am 18 ani. Am fost la un interviu, m-au întrebat dacă am 18 ani. Iaca am fost acasă şi lumea m-a întrebat dacă nu mă mărit.
-Păi fata mea, are deja 2 fete şi sunteţi de o vârstă, îmi zice mama unei foste colege din clasa generală, tu când ai de gând să îi faci mamei nepoţi, nu vedeţi cum trece vremea asta?
Eu mă gândesc speriată: deja două!??  să îi fac mamei nepoţi? trece vremea? să mă mărit?!!
-O să mă mărit eu, abia am terminat facultatea, unde atâta grabă?
Mă rog, discuţia a fost lungă, plictisitoare, chiar enervantă. E ca şi cum aş fi obligată să mă mărit doar pentru că toate fostele mele colege de generală s-au măritat, au făcut câte 2-3 copii şi sunt gospodine-n sat. Pentru ei nu e anormal ca la 22-23 de ani să ai deja 2 copii, ci că la această vârstă tu încă nu eşti măritată.

Drept urmare, trebuie să mă mărit ca să îi fac mamei nepoţi, pentru că aşa e moda, pentru că aşa se face. Eh, vorba aia, o să mă mărit de mâine, de luni… Până atunci mă bucur de faptul că sunt un copil şi tare mi-e drag când lumea zice că par de 18 ani, parcă nu mi-e aşa ruşine că ÎNCĂ nu sunt măritată (ironic, desigur!) Dar şi când m-oi mărita, n-or muri babele de ciudă? 😆