grapefruits la radio whisper?

Mi-am auzit numele la Radio Whisper, în ciuda faptului că ultima oară când am scris despre ei, îi criticam, deşi recunosc, am fost cam dură şi subiectivă. Asta înseamnă că învaţă din greseli şi perseverează în munca pe care o fac. Am să fac la fel. Mi-au demonstrat că într-adevăr promovează bloggerii, chiar şi pe cei care le fac reclamă proastă, au concursuri interesante destinate blogosferei, au muzică bună. Probabil ei nu ştiau, dar eu îi ascult când am timp, de aceea a fost cu atât mai plăcut să îmi aud numele, când ştiu că gestul nu a fost premeditar. O să închei cu un citat, care mi se pare că se potriveşte situaţiei şi vă invit, când aveţi timp, să ciuliţi urechiuşele, poate vă auziţi şi voi numele. Eu nu fac reclamă, eu doar scriu despre lucrurile care îmi plac sau nu-mi plac.

“Critica e uşoară, arta e grea”. – Phillipe Destouches

curaj gaină!

Conform principiului “cei din urma vor fi cei dintâi” mă îmbărbătez singură, dar vă spun, nu mai suport să stau câte 8 ore la bibliotecă, mă dor buricele la degete de la atâta butonat, iar stomacul meu se simte ca cel al unui îndragostit în faza fatală. Neuronii mei dansează Hora Unirii şi se împedică la fiecare pas, dându-mi bătăi de cap.

Curaj gaină, că te tai! Dar de unde atâta curaj, când iepurele şi de umbra lui se teme? Se aud cântece de păsărele din Cişmigiul de peste stradă, iar mie îmi tremură butonul de enter la fiecare pagină scrisă. Mai am puţin, puţin timp, căci despre criză să tot scrii, să o tot simţi…

Thanks Oana pentru poză!