calitatea de a fi afurisit

Probabil o sa fiti de acord cu mine, dar unii oameni ar trebui sa scrie in CV precum ca au calitatea de a fi afurisiti. Ma refer la secretare, administratore sau orice alt functionar public care are impresia ca se speteste in spatele unui ghiseu sau, cum ii ironizeaza profesoara mea preferata, “care se prefac ca muncesc si se prefac atat de bine, incat chiar obosesc.”Pentru ca n-am reusit sa imi ridic bursa de studiu, fiind plecata acasa, a trebuit azi sa merg la Facultatea de Drept ca sa depun o cerere de refinantare.
Programul doamnelor cu publicul  este pana la ora 14.00. Eu am ajuns acolo la 14.05, desi sunt sigura ca as fi gasit un ceas in toata Romania care sa indice ora 13.59. Bat la usa, doamnele stateau pe scaun si radeau. Intreb daca pot sa las cererea.

-E trecut de ora 2 deja, vino maine dimineata.
-Doamna, dar nu trebuie decat sa o las pe birou, o am deja scrisa si e 14.05.
-Maine, la prima ora.
Sper sa intarzie toata viata cu alea 5 minute ale mele.
Nu v-ati dori sa mergeti la ghiseu si doamna de acolo sa se poarte civilizat, daca nu macar frumos? Eu degeaba i-am zambit azi, omului inacrit nu ai ce sa ii faci. Maine, inainte sa ajung acolo, promit sa pap o grefa.

regim

Nasul:- ai slabit, doar nu te prostesti si tii regim.
Eu: – tin un regim, dar inca n-am slabit cat imi doresc eu.
Nasul: – eu zic sa vii o luna-doua in Moldova, sa vezi cum e cu regimul comunist. Tine minte, nici un regim nu este bun. Fie ca iti este impus, fie ca ti-l impui. E impotriva lucrurilor firesti.

M-a amuzat pe moment comparatia lui, dar cred ca are dreptate. Un regim alimentar nu se deosebeste cu nimic de un regim de guvernare. Trupul se simte liber sa pape o ciocolaţica, dar regimul hop, ii da peste labuţa.