pur ardelenesc

Ion: – Măi Văsălie, dă-mi împrumut un chil de pălincă până ce-oi face-o pe-a me. Văsălie: – Ia, măi Ioane, că doar suntem pretini. Ion, după două zile: – Măi Văsălie, mai dă-mi un chil de pălincă, mă, ca n-am reuşit s-o fac pe-a me. Văsălie: – Ia, mă Ioane, c-o s-o faci azi, mâne şi tu. Ion după o săptamână venea spre poarta lui Văsălie care era la masă cu Măria lui. Văsălie îi zice lu’ nevastasa: – Tu, Mărie, dacă vine la noi, zi-i că nu-s acasă (şi se bagă sub pat). Vine Ion şi zice: – Ziua bună, Mărie ! – Ziua bună, Ioane. – Apăi, Văsălie une-i ? – Nu-i acasă, zice ea. – No, eu am vinit cu ale două chile de pălincă şi cu încă o jumate să ne cinstim ca-ntre pretini din pălinca nouă.   Dacă Văsalie nu-i aci, ne-om cinsti doar noi. Se cinstesc, se-ncalzesc, se suie-n pat şi s-apucă de treabă. Văsălie de sub pat aude, simte oarece şi cugetă adânc: “Tu-i mama ei de treabă ! Ce să fac ? Puşcă am, cartuşe am, dar nu-s acasă