de ce acceptam defectele?

grapefruit3181bGaina sau oul? Ne indragostim si apoi vedem daca partenerul e potrivit sau ne cautam un partener si apoi ne indragostim? Sau vrem sa credem ca totul se intampla fara o programare? Cand cunoastem pe cineva, de exemplu, observam lucrurile care ne atrag si lucrurile care ne deranjeaza si e optiunea noastra daca continuam sau nu. Ce ne face insa sa acceptam si defectele? Sau ce ne face sa trecem cu vederea peste unele lucruri la o persoana, iar la alta nu? Sa fie sentimentele? Sa fie incapatanarea? Sa fie curiozitatea? Sa fie prostia? Sa fie lipsa unei alte oportunitati? Sau speranta vaga ca celalalt se va schimba, ca vom reusi sa-l schimbam? Mi-a fost intotdeauna greu sa accept defectele la cealalta persoana si am invatat din fiecare relatie, fie cu un iubit sau un prieten/prietena, sa identific defectele mai intai si sa vad echilibru balantei defete-calitati. Bineinteles, niciodata nu am cerut mai mult decat am dat, pentru ca, evident am si eu defecte: de exemplu, intr-o prietenie, mi-e foarte greu sa-l ascult pe celalalt/cealalta, sau daca am o prietena foarte buna, mi-e greu sa ma exteriorizez…sunt mai degraba persoana care tine in sine si actioneaza dupa propriile valori. Imi place insa sa dau sfaturi sau sa ajut pe cineva atunci cand consider ca e nevoie sau cand cred ca sfatul meu din exterior il/o poate ajuta. Eu pot sa accept unele defecte atata timp cat ma pot bucur de calitati ce pot transforma lucrurile rele/proaste in ceva infim, neutru, neimportant…Cat de mult ne pot influenta defectele celui de langa noi intr-o relatie si pana unde suntem dispusi sa acceptam. Si ne intoarecem de unde am inceput: acceptam defectele si calitatile si ne indragostim sau ne indragostim si automat acceptam orice?