Forget
Why do we forget that the snow was born to melt and the leaves were born to fall and the sun was born to set? Why do we forget that the snow was born to dance and the leaves were born to float and the sun was born to rise? -Tyler Knott Gregson
Aceasta nu e o poezie
obişnuiam să scriu poezii, dar nu mai gândesc în pauze de versuri. prefer să văd rânduri-rânduri, decât versuri albe, invizibile pe Apatru. am dedicat altora poezii, ţie nu-ţi pot scrie din scurt – îţi voi scrie romane. Grapefruits
Iresponsabil
Noi doi suntem la capăt de lumi- surprinzător- la acelaşi capăt. Pentru noi, distanţa se măsoară în apropiere. Te salut de după colţ, în timp ce ne rotim în triunghiuri. Ne ţinem de mână la capăt de + şi – infinit, creând între noi parabole concave- pe care le tot umplem cu vise. Îţi şoptesc [...]
Casa visurilor mele
Casa visurilor mele e clădită pe două braţe puternice, gata să mă cuprindă oricând. Are pereţii vopsiţi în alb, pregătiţi pentru noi încercări. Toate uşile din casă au câte o cheie: sărutări furate, prinse de buzele lui. Scările urcă, întotdeauna, spre camere ce se vor renovate. Nu se coboară, se construieşte în continuare. Privim de [...]
Amprente
Cuvintele din buricele degetelor sună altfel decât cele din buricul minţii. Ele sunt truda gândului, strivită între piele fină, dată cu creme, şi butoanele unui tastaturi mirosind a Pronto All Surface. Nu mă mai miră faptul că îmi sună altfel cuvintele- se decolorează în contact cu mine, ca atunci când îţi ia sânge din deget- [...]
Fluturi
- Ia-ţi fluturii, i-am zis, şi i-am întins aripi sugrumate de atâta iubire. Au murit. Am crezut că fluturii se hrănesc cu vise şi am uitat să le mai dau de mâncare, flămândă fiind, la rândul meu. – N-a rămas nici unul?, întrebă el trist. – Ba au mai rămas câţiva, sătuli cu dezamăgire; s-au [...]
Pointless
Credeam că pot să iert sau că am iertat. Dar greşelile sunt ca nişte obiecte de pe care ştergi praful, mutându-le de colo-colo în viaţa ta… Am realizat că pot să iert un om doar după ce nu-l mai iubesc, dar atunci, ce rost mai are?
Astăzi ne despărţim- Ştefan Augustin Doinaş
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim. Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat. Totul e atât de firesc în tăcerea noastră. Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie … Alături, umbra albastră pentru adevăruri gândite stă mărturie. Nu peste mult tu vei fi azurul din [...]
Naufragiu
-cum sa ne fi depărtat, când suntem atât de aproape? -cum valul îşi leagă malul, de barca dusă-n larg… -de ce n-ai spus nimic, de ce nu m-ai strigat? -erai căpitan de vas, eram un mal uitat. Grapefruits
De mână…
Ne-am iubit până am devenit străini, crezând că ne-am epuizat dragostea, interesul, atracţia, înţelegerea, săruturile. Ne-am trezit într-o dimineaţă ţinându-ne de mână, cu “te iubesc”-ul pe buze, dar cu răcoarea răsăritului tomnatic în suflet. Părcă nu ne mai iubeam şi conştientizam că nu asta doare, ci faptul că ne-am putea spune asta cu voce tare [...]
un deget prea firav ca să cred că e inelarul
-Dar de ce ţi-ai ascuns faţa dupa palme, arătându-mi inelul de pe un deget prea firav ca să cred că e inelarul. Unde îţi sunt ochişorii ăia negri şi mici care se plimbau de colo-colo căutând un fir de soare, unde ti-e nasul ăla care adulmecă întotdeauna în frigider după “-mi-ai adus ceva bun?”, unde [...]
nu vreau luna de pe cer
Irisul mărit şi negru, de la nopţi senine-l am, când în liniştea de stele să-mi dai luna aşteptam. * Ce copil naiv am fost, când din toate cele bune asteptam, da, recunosc! marea să se-nece-n spume. * Ochii obosiţi şi grei, de la zorii trişti ii am: toţi ceilalţi se minunau, eu abia de adormeam. [...]
