About Grapefruits

 “ One day I discovered the right tone. It was based on the way my grandmother used to tell her stories.

— Gabriel García Márquez

Mă consider o persoană binecuvântată. Am fost singurul nou-născut, din alţi 7, care a supraveţuit unei infecţii din secţia de naşteri. E o poveste pe care o rog pe mama să mi-o repete, ca să-mi reamintesc, atunci când simt că viaţa e prea grea, că nu mi s-a dat şansa asta, ca să mă plâng. M-am născut într-o familie săracă. Părinţii mei nu şi-ar fi permis niciodată să-mi cumpere medicamentul de care aveam nevoie. Soluţia injectabilă, comandată tocmai din Moscova, i-a fost dăruită mamei de părinţii unui băieţel- unul din cei 7 nou-născuţi care n-au supraveţuit. Pentru el, medicamentul ajunsese prea târziu. În cazul meu, pentru eliminarea infecţiei, era nevoie de această injectie cu săruri de aur şi cortizon. În 1987, astfel de tratamente, în Moldova, nu existau.

“- Părinţii aceia n-au vrut nimic în schimb. Ne-au dat nouă injecţia, iar ei şi-au îngropat fiul. Erai ultima, încă în viaţă. N-am dormit nopţi întregi. Te priveam non-stop şi îţi ascultam respiraţia. Puneam arătătorul pe pieptul tău, ca să-ţi număr bătăile inimii. De fiecare dată când murea câte un copil, mi se strângea sufletul de frică. Mă duceam în spatele spitalului şi plângeam în hohote. În prezenţa ta, am fost mereu puternică. Te-am născut în februarie şi te-am adus acasă, pentru prima oară, în aprilie. Aveai şi mânuţa stângă luxată, încă de la naştere- au tras de tine prea tare. Ţi-am injectat aur în sânge. Trebuia să trăieşti. Medicul mi-a zis: “-De acum e cum o vrea Dumnezeu.” Şi Dumnezeu a fost bun.”

Sunt un copil iubit. Am crescut într-o familie simplă, alături de încă 3 fraţi. Am învăţat să fiu puternică de la mama, încă de la naştere. Datorez viaţa mea prea multor persoane, ca să mă plâng de ea. Iubesc oamenii şi le sunt recunoscătoare tuturor celor care, prezenţi sau la distanţă, mi-au dat lecţii de viaţă- frumoase sau dure. Mama nu mi-a citit niciodată poveşti, dar îmi povestea despre năzbâtiile fraţilor mei sau despre iubirea ei- tata- colegul ei de bancă, încă din clasa a I-a. Nu mi-am dorit niciodată alţi părinţi sau altă familie. M-am născut în locul potrivit, la timpul potrivit. O zi mai devreme sau mai târziu ar fi fost fatală. Mi s-a dat 15 februarie.

Nu-mi amintesc foarte multe din copilărie- decât că m-am jucat prea mult. Am plecat, apoi, la liceu- Petru Rareş- în România. Oraşul Suceava mi-a devenit a doua casă, cu 5 surori- fetele cu care am locuit împreună, timp de 4 ani. Facultate- apoi- la Bucureşti. Am iubit şi-am suferit din dragoste. Nu vizez prea mult, dar sper neîncetat. Momentan locuiesc în Londra, din 2010. Îmi caut locul meu în lume şi cred că, în această călătorie, o să-mi găsesc sufletul pereche. După aceea, o să călătorim împreună.

Ca să nu mă rătăcesc, totuşi,  scriu aici, pe blog-  să am firimituri de urmă. Am ales numele de Grapefruits pur întâmplător- se întâmpla să fie o grefă pe masă, la căminul din Panduri, în acea toamnă, când m-am apucat de scris. Nimic, în viaţă, însă, nu e întâmplător, nu-i aşa? Singura deosebire dintre mine, cea reală, şi Grapefruits- e că, în realitate, nu vorbesc atât de mult pe cât scriu şi, desigur, am un nume real- Mariana. Scriu cu vitamine şi pe Facebook, şi pe Twitter, dar cel mai mult îmi place aici, printre vitamine.

“There is nothing to writing. All you do is sit down at a typewriter and bleed.”

Ernest Hemingway