te iubesc. te iubesc? [16]

Îmi fac bagajul, nu-mi mai aranjez lucrurile, le bag euforic, îmi tremură mâinele de emoţii, nici nu-mi dau seama dacă plâng sau nu. N-am timp să mă uit în oglindă. Las naibii tot, Roma, modeling, casting şi toate celelalte şi mă duc la Matei. O să îndreptăm totul, o să facem totul frumos. O să cumpărăm lenjerie de pat nouă şi o să facem dragoste pe ea, aşa, ca într-un nou început. Biletul, unde e biletul? Ah, uite-l pe noptieră.

De ce fac asta, mă întreb şi n-am timp să îmi dau şi răspunsul sperând ca, o dată ajunsă în ţară, să aflu tot ce mă interesează, fără ocolişuri, fără nimic. O să putem discuta normal, fără certuri, fără interpretări [...]

-Matei, îi strig numele abia şoptind, intrând pe intuneric în dormitor, tinând cheile strâns în pumn, că să nu zăngănie. Îl caut cu palma stângă, pipăind cearşaful, dar realizez că nu e nimeni în pat. Aprind lumina, las bagajul pe hol, dezamăgită că planul nu a mers aşa cum mi-am dorit. În frigider, sticle de vin, nişte pizza. Poza noastră în coşul de gunoi. -Unde o fi la ora asta? Curăţ mizeria din bucătărie, nu am răbdare să ajungă acasă, să îi sar în braţe ca o nebună şi să urlu: cineeeeee mă ia în braţe şi mă sugrumăăă, cineee??! Iar el, să îşi desfacă braţele şi să mă ridice până la tavan şi să mă alinte “mititelule…”

Tresar, aud cheia în broasca uşii, se roteşte de două ori…

Te iubesc. Te iubesc?[15]